Guvernatorul zilei, Mercur, este într-o frumoasă conjuncție cu Saturn, exilul planetei, în acest context, aduce o maturizare a gândirii, un fel de înțelegere a situațiilor prezente, dar și o retragere, o nevoie de singurătate, de reculegere în plan intelectual. Această înțelegere aduce într-un fel eliberarea de anumite frici, aduce o nevoie de punere în valoare a propriei persoane, de conștientizare a posibilităților personale, dar și de clarificare a relațiilor personale, de definire a rolului în relație. Acest mod de gândire, poate aduce schimbări majore legate de relațiile noastre, transformări importante, situații aparent tensionate, dar care vor elibera o cantitate mare de tensiune – o eliberare. Pentru corectarea anumitor probleme din prezent este necesară o corectare a trecutului, dar asta nu înseamnă modificarea trecutului în sine, fiindcă el nu mai poate fi schimbat. Ce s-a întâmplat rămâne așa cum s-a întâmplat. Dar se poate modifica atitudinea interioară, prin decizii si atitudini noi, capabile să creeze rezultate noi în viitor. În felul acesta, viața noastră poate evolua spre mai bine, spre acele realizări dorite sau fireşti, conforme cu idealurile noastre. Trebuie să recunoaştem ce ne dorim cu adevărat şi să întâmpinăm cu bucurie prilejurile care ne apropie de idealurile noastre. Teama de eşec sau frica de schimbare ne vor aduce peste ani regretul că nu am încercat şi altă cale sau alt drum, chiar dacă acum ne pare dificil. . De aceea încercaţi ca astăzi să faceţi curăţenie în toate domeniile vieţii, începând prin a analiza şi concluziona ceea ce nu vă mai este necesar.
Aceste aspecte au loc pe Luna fără direcție, ceea ce pe de-o parte generează un mediu propice analizei interioare și retragerii necesare clarificărilor, iar pe de altă parte ne determină să fim mai puțin expansivi, mai rezervați, încercând să evităm orice fel de activități în care este nevoie de luarea unor decizii importante.
Evenimentele care vor avea loc sunt bulversante, dar cu îndrăzneală şi reformă viguroasă, se pot transforma în favoarea noastră, aducând chiar bogăţie. Oricum trebuie să fim extrem de vigilenţi şi corecţi, să finalizăm ceea ce începem şi să nu ne lăsăm atraşi de dorinţa de a amâna lucrurile.
ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR
Spune maestrul: “ Fiecare lucru din jurul nostru este în continuă schimbare. În fiecare zi soarele străluceşte peste o lume nouă. Ceea ce numim rutină este o zi plină de noi propuneri si oportunităţi. Dar noi nu percepem că fiecare zi e diferită de celelalte. Astăzi, undeva, o comoară ne aşteaptă. Poate fi un zâmbet, poate fi o mare victorie – nu are importanţă. Nimic nu e plictisitor, pentru că totul se schimbă constant. Plictiseala nu face parte din lume.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 2 SĂGETĂTOR
OCEANUL ACOPERIT CU CRESTE DE SPUMĂ
Din imensitatea vieţii, noi vedem de obicei doar ceea ce se mişcă la suprafaţă. Agitaţia vieţii noastre de zi cu zi ascunde în ea, însă, adâncimi nebănuite şi imagini de o frumuseţe rară, pe care le putem vedea numai dacă învăţăm să pătrundem în adâncimea lucrurilor. Iluzia vieţii superficiale nu trebuie să ne facă să uităm de tainele ascunse în adâncuri.
GRADUL SABIAN AL LUI MERCUR – 17 SĂGETĂTOR
UN SERVICIU RELIGIOS DE PAŞTI, LA RĂSĂRITUL SOARELUI
De milenii, oamenii au folosit ceremonii pentru a marca mai profund în sufletele lor deciziile luate pentru a evolua împreună. Detaliile ceremoniilor sunt încărcate de sensuri, şi fiecare se poate umple de energia acestor semnificaţii, pentru a-şi înnoi viaţa şi a-şi amplifica potenţialul de progres. Ceea ce contează cel mai mult este procesul declanşat în sufletul tău de aspectele exterioare ale ceremonialului. Dacă sufletul tău nu simte nimic dintr-un ceremonial, dacă nu găseşti nici un sens în asemenea manifestări, înseamnă că mai ai serios de lucru cu tine însuţi ca să poţi ajunge să foloseşti la maximum tot ce-ţi oferă viaţa.