Previziuni pentru 1 decembrie 2016

Astăzi este prima zi a lunii decembrie, cred că una dintre cele mai așteptate luni ale anului, căci ea aduce de fiecare dată bucuria sărbătorilor nașterii lui Iisus, aduce răspuns la întrebări și căutări, aduce împăcări. Apoi vine iarna, și fiecare se regăsește în căldura căminului, stă mai mult cu sine, este mai interiorizat.

De 1 Decembrie este ziua României, așa că este momentul să-i urăm ca această aniversare să-i aducă prosperitate și creștere spirituală, să-i dea recunoașterea pe care o merită și forța de a-și impune valorile.

Din punct de vedere astrologic, astăzi Chiron revine la mișcarea directă, fiind un moment în care putem și suntem susținuți în a reflecta la aspirațiile sufletului, la cât de mult ne-am implicat în a le dezvolta și materializa. Este important să ne rezervăm puțin timp pentru a ne gândi la latura spirituală a vieții, la nevoile sufletești, rugându-ne să le rezolvăm, sau să înțelegem cum să le gestionăm. Este o zi în care putem să ne bucurăm din plin, alături de cei dragi, să dăruim iubire şi să avem clipe minunate.

Altruismul, bunătatea, dăruirea şi credinţa în forţa binelui, sunt sentimentele pe care le vom resimţi profund.

Putem avea vise iniţiatoare, îndrumătoare. Sunt mulţi dintre noi care nu îşi pot aduce aminte visele, pot însă dă dea importanţa cuvenită intuiţiei şi inspiraţiei.

În schimb asteroidul Vesta intră în mișcarea aparent retrogradă, acest asteroid reprezintă puterea noastră de focusare, capacitatea de a ne concentra asupra acelor activități care ne reprezintă, dedicarea, susținerea nevoilor sufletești, în sensul că nu le lasă să se piardă.

Luna este în conjuncție cu Mercur, ceea ce ne poate ajuta să ne lămurim asupra a ceea ce vrem să dezvoltăm pentru o perioadă de o lună, mai ales în sfera comercială și profesională, este vorba despre idei care ne vin brusc. De la ora 11.00, după ce trece în semnul Capricornului,  Luna, chiar dacă se află în exil, ne ajută să simțim și să căutăm confirmări concrete la ceea ce simțim, să căutăm răspunsuri. Poate că acestea nu vin sub forma pe care am așteptat-o dar cu siguranță sunt cele mai potrivite pentru moment.

Putem spune că este o zi favorabilă pentru activităţi intelectuale şi spirituale, mai ales pentru că avem o mare nelinişte intelectuală. În acelaşi timp suntem puşi în situaţii imprevizibile, în care să fim forţaţi să ne manifestăm personalitatea, scoţând la lumină aspecte pe care nici nu le bănuiam. Este bine să ne controlăm manifestările haotice, mai ales ale personalităţii.

ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER

Ar trebui să reflectăm la ideea ca un om închis într-o peşteră consideră umbrele de pe pereţi  ca realitatea. Să fie oare din lipsă de comunicare sau  lipsă de informaţii? Sau este modul nostru simplu şi la îndemână de a crede în ceea ce vedem nu în ceea ce se află dincolo de imagini?! Cred că este necesar să cercetăm, să intrăm în profunzimea problemelor pentru a ne putea da răspunsurile corecte.

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 10 SĂGETĂTOR

O REPREZENTARE SCENICĂ A UNEI „ZEIŢE  A OPORTUNITĂŢII” CU PĂR AURIT

Când şansa îţi surâde sub forma unei mari promisiuni de bogăţie şi abundenţă, asigură-te că vei şti să foloseşti bine acea bogăţie şi că nu te vei lăsa distrus de ea. Mulţi dintre cei care au câştigat mari averi au ajuns să-şi distrugă viaţa fiindcă nu au ştiut cum să reziste tentaţiilor sau cum să-şi administreze bine avutul câştigat. Nu îţi dori câştiguri imense dacă nu ştii limpede la ce le vei folosi în aşa fel încât să nu ajungi nefericit din cauza lor.

GRADUL SABIAN AL LUI JUPITER – 17 BALANȚĂ

UN CĂPITAN DE MARINĂ LA PENSIE PRIVEŞTE VASELE INTRÂND ŞI IEŞIND DIN RADĂ

Există un moment în viaţă când trebuie să priveşti lucrurile cu detaşare. Trecutul tău a avut un rol imens în formarea şi evoluţia ta, dar la un moment dat eşti pe cont propriu, şi trebuie să-ţi continui viaţa fără ca societatea să mai aştepte ceva de la tine. Nu uita că nu societatea te-a adus pe lume, ci Viaţa. Aşadar, Viaţa este cea care aşteaptă ceva de la tine, şi cel mai simplu lucru pe care îl poate aştepta este să o înţelegi, să înţelegi sensul Vieţii şi al fiinţei tale. Şi oricât ai privi la ce se întâmplă în jurul tău, adevărul îl vei afla doar învăţând să priveşti în adâncul sufletului tău.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top