Astăzi avem un frumos trigon Jupiter Marte, care aduce o stare interioară echilibrată, armonioasă, fiind dispuși să acționăm, să negociem, să facem concesii, dacă este cazul. În plus acest aspect ne dă posibilitatea de a descoperi, înțelege și a pune în practică idei prin care ne reprezentăm cel mai bine propria valoare. Evenimentele decurg liniştit, existând la un moment dat conjuncturi neaşteptate, explozive, nu neapărat în sensul de bine. De aceea este bine să fim pregătiţi pentru schimbări bruşte ale unor contexte, controlându-ne impulsivitatea. Se pare că astăzi toate energiile superioare ne vor ajuta să înţelegem şi să conştientizăm aceste stări, pentru a face un salt calitativ important. Pentru aceasta este nevoie de sinceritate totală, de spirit de observaţie, pentru eliminarea restanţelor în plan spiritual.
Energia Lunii în creştere se manifestă din ce în ce mai puternic, de aceea orice acţiune sau activitate va reuşi. Trebuie să acordăm importanţă presentimentelor, să folosim intuiţia şi să credem în ceea ce facem. În acest fel seara vom putea spune că a fost o zi plină de succes sau reuşite. Este important să respectăm și să înțelegem nevoile celuilalt.
Tot astăzi Mercur va trece în semnul Capricornului, ceea ce cu siguranță ne va aduce o gândire profundă și analitică, un mod de a înțelege dincolo de aparențe. Această perioadă ne aduce în dar profunzimea, ea trebuie folosită pentru a putea face pașii potriviți schimbărilor care vor avea loc.
ORA PLANETARĂ A LUI VENUS
Ar trebui să ne permitem noua înşine să gustam vitalitatea, bucuria, frumuseţea şi candoarea iubirii pe care-o simţim, preţuind sentimentul nostru şi puterea de a-l trăi, mai mult decât relaţia. Relaţiile vin şi pleacă. Dar iubirea nu este ceva ce putem gusta zi de zi. Momentul de iubire ne înalţă şi ne sprijină vieţile. Iubirea pe care o simţim este surâsul divin ce se revarsă asupra noastră cu Graţie pentru a ne aminti că „dacă dragoste nu este, nimic nu este”.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 11 SĂGETĂTOR
LAMPA ILUMINĂRII FIZICE ÎN TEMPLUL PĂRĂSIT
Corpul tău nu este o simplă maşină. Dacă ar fi o maşină, atunci un mecanic ar putea să-l repare la garaj. Dar adesea reparaţiile trebuie să le faci tu însuţi, corectând felul în care trăieşti şi gândeşti, şi asta demonstrează că între corpul, mintea şi sufletul tău există o legătură strânsă, care se simte permanent. Cu cât gândeşti mai sănătos, cu cât ştii să-ţi echilibrezi mai bine emoţiile, cu atât şi corpul tău fizic funcţionează mai bine. Iar pentru cel care ştie că omul este lumina din Lumina Spiritului, corpul fizic este un adevărat templu, lăcaş al Divinităţii şi purtător de miracole.
GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 24 CAPRICORN
O FEMEIE INTRÂND LA MĂNĂSTIRE
Există momente când este necesar să fii singur pentru o vreme, cu tine însuţi, eliberat de grijile cotidiene şi atent doar la ceea ce se întâmplă în sufletul tău. Rezervă-ţi, în viaţa ta, un timp pentru a fi cu tine însuţi. Ar putea fi un sfert de oră pe zi, sau ar putea fi o zi pe lună, după cum simţi nevoia. Uneori asemenea momente îţi pot fi impuse de situaţiile trăite. Foloseşte-le la maximum, fiindcă îţi sunt date ca să te regăseşti pe tine însuţi independent de lucrurile care îţi umplu viaţa de obicei.
ASPECTELE ZILEI
Marte în Vărsător în trigon cu Jupiter în Balanță
Teoretic este un aspect bun, mai ales în plan mental, se poate spune că avem idei geniale şi că putem înţelege lucrurile în profunzimea lor. În general combativitatea şi voinţa se îmbină cu cu şansa şi legea. Este destul să ne propunem la nivel mental să ne respectăm promisiunile, legile noastre, şi totul se va rezolva. Iar dacă ne conjugăm credinţa cu voinţa şi spiritul legii, aproape totul ne reuşeşte.