Previziuni pentru 13 decembrie 2016

Astăzi suntem înainte de Lună Plină, energia noastră se află la cote maxime, dar tendinţa este de a ne-o irosi în discuţii, certuri, frământări, pentru că suntem extrem de iritaţi şi lipsiţi de înţelegere.

Marte, guvernatorul acestei zile este în conjuncție cu Pallas, în semnul Vărsătorului şi în trigon cu Luna din Gemeni, ceea ce face ca noi să-i considerăm responsabili pe ceilalţi de ceea ce ne nemulţumeşte, ne determină să ne exteriorizăm emoţiile destul de brut, cumva fără menajamente şi să reacţionăm la orice fel de sugestie care ni se dă, considerând-o un afront.

Trebuie să fim conştienţi că aspiraţiile şi ambiţiile suferă blocaje majore, care ne determină să fim şi mai insistenţi. De fapt vom trăi momente sau evenimente care ne vor determina să ne revoluţionăm gândirea; atitudinea curajoasă şi hotărârea cu care ne vom comunica părerile vor aduce deblocări şi odată cu ele realizările profesionale pe care le dorim.

Nu uitaţi, astăzi, cuvintele pot fi folosite pentru a aduce pacea în sufletele celor din jur, sau pentru a crea o atmosferă de armonie şi iubire, altfel se vor genera stări conflictuale care se vor aplana cu dificultate şi în timp.

Cred că este o zi în care rezolvările problemelor, mai ales a celor emoţionale, se pot face prin conştientizarea  şi înţelegerea sensului profund al sensului vieţii noastre. Natura accidentală a oportunităţilor ne îndeamnă de fapt la ruperea cu trecutul, relaţiile vechi pot fi lăsate în urmă, chiar dacă amintirea lor dăinuie puternic şi nostalgic. Cred că este momentul ca fiecare dintre noi să se deplaseze într-o nouă sferă de influenţă, care ne deschide noi experienţe, care ne împinge spre noi realizări, dar cu sacrificiul trecutului. Atenţie nu este vorba de distrugere ci doar de distanţare, de transformare, în puterea de a construi în permanenţă ceva nou. Este important ca tot ce vrem să construim, să transformăm sau să realizăm, să se afle sub influenţa unei vibraţii spirituale, adică să reprezinte idealurile noastre cele mai profunde. Acţiunile noastre ar trebui să aibă în spate o viziune de ansamblu, aducându-ne astfel un nivel de activitate mai înaltă sau concretizarea unui ideal, fiind şi mai organizaţi şi productivi.

ORA PLANETARĂ A LUI MARTE

Fiecare om poate vedea lucrurile până la adâncimea la care poate pătrunde. Unii oameni trăiesc doar la nivelul fizic al vieţii, se ocupă doar de ce vor consuma şi în ce condiţii vor trăi. Alţii sunt sensibili şi la ceea se întâmplă în sufletul lor, şi ştiu să-şi folosească emoţiile pentru a-şi conduce viaţa înţelept. Iar alţii ştiu că viaţa are şi un sens spiritual, abstract şi totuşi cel mai important. Aceia reuşesc să-i uimească pe ceilalţi prin libertatea şi puterea lor. Dar nu uimirea este scopul vieţii, ci să fim fericiţi.

Poate este o zi potrivită să îţi pui întrebarea: Eşti fericit cu viaţa ta?

Funcţie de răspuns fă modificările necesare pentru a te bucura din plin de ea.

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 22 SĂGETĂTOR

O SPĂLĂTORIE CHINEZEASCĂ

Ca să rezolvăm unele probleme, se întâmplă uneori să fie nevoie să intrăm într-un loc unde nu înţelegem limba sau procedura, sau unde ceilalţi, deşi au obiective similare, ne sunt complet străini şi avem impresia că ne vom descurca foarte greu. Atunci este bine să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut şi să cerem ajutorul celor care ştiu mai bine mersul lucrurilor. Dacă ne disipăm atenţia uitându-ne la ce fac alţii, judecându-i sau catalogându-i, riscăm să pierdem din vedere adevăratul nostru ţel.

GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 26 VĂRSĂTOR

UN MECANIC TESTÂND O BATERIE DE AUTOMOBIL CU UN HIDROMETRU

Viaţa are multe niveluri de expresie, şi fiecare om poate să perceapă unul sau mai multe dintre aceste niveluri, în funcţie de mentalitatea şi convingerea sa. Dacă omul se vede pe sine doar ca pe un simplu mecanism biologic, atunci îşi limitează posibilităţile de reglare a propriei sale vieţi doar la operaţiile mecanice suportate de un asemenea mecanism. Lucrurile de pe un nivel sunt văzute de el doar prin prisma acelui nivel. Dar dacă omul poate percepe mai multe niveluri ale vieţii, atunci el ştie şi că ele sunt strâns legate intre ele, şi că există şi soluţii mai puternice pentru a rezolva dezechilibrele din propria sa manifestare.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top