Previziuni pentru 24 ianuarie 2017

Marte guvernatorul zilei, se află pe ultimele grade din semnul Peștilor, de aceea efectul acțiunilor noastre se vor resimți pe termen lung, iar energia investită în ele este foarte mare, ceea ce ne poate aduce o stare de oboseală accentuată. Această stare se asociază și cu Luna în scădere, care ne amplifică epuizarea, mai ales că ea formează astăzi cuadratură cu Marte, subliniind că există și o uzură emoțională, care poate genera izbucniri destul de frecvente.

Căci tot vorbim despre Lună, ea formează conjuncția lunară cu Saturn, astăzi la ora 12.35, așa că este important ca în jurul prânzului să ne rezervăm puțin timp pentru a ne face, sau mai bine spus pentru a ne gândi planurile pe termen scurt, interval de o lună, sau pentru a programa următorii pași în planurile pe termen lung. Există riscul ca astăzi să ne pierdem timpul exagerat de mult cu amănunte, cu fleacuri, pierzând din vedere ansamblu, în acest fel diminuându-se mult eficiența. Există de asemenea posibilitatea de a reuși să înțelegem mai multe informații, să ne clarificăm ipoteze sau să aflăm datele necesare pentru a ne completa anumite goluri. De fapt conjuncția Lună Saturn ne indică tocmai faptul că în următoarea perioadă ne putem focusa mai ales pe această instruire a noastră, pe acumularea de date sau informații, necesară în proiectele la care lucrăm dar și pe dezvoltarea unei selectivități și a unui discernământ legat de acestea. Din acest motiv este cel mai potrivit să ne dezvoltăm atenția distributivă, să ne notăm ideile sau observațiile, să fim mai atenți la mesajele subtile din jurul nostru.

Luna formează și cu Junona conjuncția lunară, la fel fiind o zi potrivită pentru a ne analiza parteneriatele și relațiile, pentru a evalua dificultățile și a ne propune să le clarificăm, să eliminăm. Criteriul după care ar trebui să facem această analiză este al eficienței, în sensul, în care ele sunt productive, sunt constructive, ne aduc împlinire, mai ales sufletească. Deasemeni este o zi în care se pot descoperi cauzele unor negocieri eșuate, în care ne putem propune să le analizăm în vederea aplanării lor sau chiar a eliminării. Pentru cupluri poate fi o zi în care se pot rediscuta situațiile de viață tensionate, se pot depăși obstacole ce păreau insurmontabile. Este foarte important din acest punct de vedere conștientizarea și nevoia de a repara, sinceră, bazată de o lipsă sufletească.

Când îți împarți fericirea cu altul, nu te închizi împreună cu el într-o închisoare: pur și simplu dăruiești. Nu aștepți nici măcar mulțumire sau gratitudine. Dăruiești pentru ca ești prea plin, dăruirea este o necesitate. Așadar, în cazul în care apare gratitudinea, ea este îndreptată către persoana care a acceptat iubirea ta, care a acceptat darul tău. Acceptarea ei te-a eliberat, ți-a permis să-ți reverși iubirea asupra ei. Și cu cât împărtășești mai mult celuilalt, cu cât dăruiești mai mult, cu atât ești mai bogat. Dăruind astfel, nu pierzi nimic și nici nu se ivește gândul „aș putea pierde totul”. De fapt, cu cât pierzi mai mult, cu atât existenta își revarsă mai mult prospețimea asupra ta, dăruindu-ți primăveri pe care până atunci nici nu le bănuiai.

ORA PLANETARĂ A LUI MARTE

Este bine să încercaţi să meditaţi la încercările pe care le trăiţi în ultima vreme. În primul rând învăţaţi să mulţumiţi cerului chiar şi pentru întâmplările neplăcute, căci este cea mai bună cale de a le transforma. Dacă veţi spune:” Doamne îţi mulţumesc , trebuie să fie un motiv pentru care mi se întâmplă, am ceva de învăţat. Nu sunt perfect şi am făcut câteva greşeli”, vă veţi simţi mai bine, şi detaşaţi puteţi analiza, înţelege şi corecta.

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 5 VĂRSĂTOR

UN CONSILIU STRAMOSESC

Pentru un om, familia are rolul de a-i crea o ambianta de relatii in care el isi poate gasi locul si radacinile ori de cate ori are nevoie sa porneasca din nou la drum. Intelepciunea batranilor este o prima scoala pentru cei tineri, fiindca pune in lumina realitatea vietii fara deosebire de varsta si epoca istorica. Oamenii, indiferent de generatia din care fac parte, cauta sa invete si sa dobandeasca o intelepciune tot mai adanca. Respectul pentru batrani a simbolizat, intotdeauna, respectul pentru intelepciune, si nu pentru un numar de ani acumulati in timp. Intelepciunea nu are varsta, dar omul poate sa o descopere mai repede sau mai incet, in masura in care este el insusi atent la mesajele intelepte ale vietii.

GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 28 PEȘTI

O GRĂDINĂ FERTILĂ SUB LUNĂ PLINĂ

Eşti într-o lume care abundă în posibilităţi, şi aceasta constituie o împlinire a existenţei tale, dar depinde numai de tine să vezi aceasta bogăţie aflată la îndemâna ta şi să te bucuri de ea, să o pui în valoare, să o faci să aducă fericire tuturor. Atunci când simţi că ai ajuns la o culme a succesului, când roadele muncii şi vieţii tale par să fie abundente, nu uita că ele sunt – mai ales – ceea ce urmează să faci din ele! Oricât de bogat ar fi un om în aparenţă, bogăţia lui nu are valoare decât în măsura în care el ajunge să o folosească pentru a-i ajuta pe cei din jurul său.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top