Previziuni pentru 25 ianuarie 2017

Ziua de astăzi se află sub semnul conjuncției dintre Venus și Chiron dar și al trigonulului Marte Lilith, aceste aspecte cumulate, pot să ne aducă nevoia de a acționa, sau de a riposta dublat de capacitatea de a armoniza și vindeca relațiile, sufletul, trupul. Din acest motiv ne este relativ ușor să cerem sprijin prin rugăciune pentru a le obține, și, în același timp, putem acționa fiecare efectiv, la nivel conștient, pentru a se realiza acest lucru.

De aceea este indicat să înţelegem astăzi şi în această săptămână importanţa relaţiilor interpersonale în viaţa noastră, să le analizăm, iar cele pe care le avem de convenienţă sau din lipsa curajului de a le pune capăt, să încercăm treptat să le  eliminăm. De fapt vorbind simbolic poate semăna cu o curăţenie generală în viaţa noastră relaţională.

Odată reuşită această acţiune vor apare alte relaţii noi, în rezonanţă cu ceea ce ne-am propus să facem, aducând un aer de prospeţime şi mulţumire.

Comunicarea şi spiritul de observaţie sunt peste medie, toleranţa şi deschiderea, vor cuvintele de ordine ale acestei săptămâni. Modul însufleţit de a ne susţine ideile, are de această dată înţelepciune şi înţelegere faţă de problemele celor din jur.

Vom înţelege că singurul mod de a acţiona este pe cale armoniei, echilibrului şi echidistanţei, de aceea uşoara tendinţă  de a acţiona exagerat trebuie depăşită.

Chiron ne poate ajuta astăzi să redescoperim frumuseţea şi simplitatea lucrurilor, iar Jupiter ne poate susţine să o şi trăim. De aceea astăzi, cu condiţia sincerităţii, putem face exact ceea ce simţim, fără teamă sau complexe, tocmai pentru a deveni sinceri şi egali cu noi înşine.

Misticii spun că atunci când începem drumul nostru spiritual, vrem deseori să vorbim cu Dumnezeu – şi sfârşim prin a nu auzi ce are El să ne spună.

Spune maestrul: “Relaxează-te un pic. Nu e uşor. Avem o nevoie naturală de a face întotdeauna lucrul corect, şi credem că-l putem face lucrând fără încetare. E mult mai important să încercăm, să eşuăm, să ne ridicăm şi să încercăm din nou. Dar să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne ajute. În mijlocului unui efort mare, să ne privim, să-I permitem să se arate şi să ne călăuzească. Câteodată să-I permitem şi să ne ţină în braţe.”

Luna se află în exil în semnul Capricornului, ea formează trigon cu Nodul Nord, și ne susține în acțiunile, gesturile, faptele, necesare pentru a merge pe calea destinului.

Trebuie să ţinem cont de intuiţie, mai ales în ceea ce privesc lucrurile ascunse, sau duşmanii din umbră, cât şi pericolele.

Trebuie să luptăm cu noi înşine pentru a ne învinge lenea şi lipsa de voinţă.

ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR

E adevărat că totul are un preţ, dar întotdeauna preţul e relativ. Când ne urmăm visele, putem lăsa impresia celorlalţi că suntem nefericiţi şi nenorociţi. Dar ce gândesc ceilalţi nu e important. Importantă e bucuria din inimile noastre.

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 6 VĂRSĂTOR

O FIGURĂ MASCATĂ FACE GESTURI RITUALE ÎNTR-O PIESĂ MISTICĂ

Întâlnim zilnic oameni necunoscuţi, personaje care pătrund în viaţa noastră şi ni se dezvăluie treptat, completând spectacolul vieţii de fiecare zi cu noi replici, gesturi şi fapte, cu noi lecţii pe care le avem de învăţat unii de la alţii. În centrul acestei piese, însăşi fiinţa noastră se descoperă pe sine, şi uneori suntem atât de uimiţi de ceea ce nici nu bănuiam că ne-ar sta în putinţă. Oare cât public ar mai aduna industria modernă a spectacolului dacă oamenii ar deveni conştienţi de fascinantul spectacol al propriei lor fiinţe?

GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 28 PEȘTI

O GRĂDINĂ FERTILĂ SUB LUNĂ PLINĂ

Eşti într-o lume care abundă în posibilităţi, şi aceasta constituie o împlinire a existenţei tale, dar depinde numai de tine să vezi aceasta bogăţie aflată la îndemâna ta şi să te bucuri de ea, să o pui în valoare, să o faci să aducă fericire tuturor. Atunci când simţi că ai ajuns la o culme a succesului, când roadele muncii şi vieţii tale par să fie abundente, nu uita că ele sunt – mai ales – ceea ce urmează să faci din ele! Oricât de bogat ar fi un om în aparenţă, bogăţia lui nu are valoare decât în măsura în care el ajunge să o folosească pentru a-i ajuta pe cei din jurul său.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top