Venus, guvernatoarea zilei, este în grad anaretic, în exaltare în semnul Peștilor, până la ora 17.59 când va trece în semnul de exil al Berbecului. De aceea este important să fim extrem de atenți la toate semnalele pe care le primim în plan relațional, material și creativ și este important să încercăm să înțelegem sursa și cauza tensiunilor relaționale. Pe de altă parte acest moment de hiatus, ne poate genera stări de nemulțumire profunde, intense, și o lipsă de considerație față de propria persoană. Este doar o stare trecătoare, dar din care avem de învățat cum să ne depășim complexele și cum să acordăm mai multă atenție sufletului. Totodată și JUnona, asteroidul relațiilor parteneriale și al căsătoriilor, se află în grad anarectic în semnul Capricornului, din această poziție și prin discontinuitatea pe care o generează, pot apare multe sincope în funcționarea alianțelor sau parteneriatelor, mai ales la nivel mundan, politic. Această discontinuitate ar trebui să atragă atenția asupra lipsurilor în funcționarea lor care evident ar trebui remediate; din păcate atitudinea cea mai frecventă va fi de certuri, reproșuri și injurii, deloc constructivă. Apoi, odată ce cei doi aștri pășesc în noile semne, vor intra în cuadratură – oricum erau – doar că tensiunea generată de este extrem de intensă, cu rezultate dure, cu conflicte directe, adică ele vor fi la scenă deschisă; până acum au fost voalate atât de blândețea și moliciunea dată de Venus în Pești, cât și dorința de a se plia pe celălalt dată de Junona în Săgetător. Și nu în ultimul rând Mercur este în opoziție cu Vesta, ceea ce duce la situații tensionate în comunicare, căci va exista o lipsă de consens și o rigiditate în exprimarea opiniilor, mai bine spus o încăpățânare împinsă le extrem.
Tot astăzi, Soarele care se află la 15 grade în semnul Vărsătorului, aduce, conform zodiacului chinez solar (nu cel agricol care se referă la activitățile populare și tradiții și care are legătură cu Luna), pășim în Anul Cocoșului de Foc, despre el am scris un articol care poate fi citit pe https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/coco%C8%99ul-de-foc-din-2017. Acest moment poate fi considerat tot unul de hiatus, dar mult mai subtil, căci trecerea de la Anul Maimuței de Foc, la anul Cocoșului, aduce în primul rând o discontinuitate în atitudine, de la cea de dans, de baleiere, de joacă, la cea războinică, decisă, luptătoare pentru dreptate și Lumină.
De aceea este un moment de clarificare, care poate apar instinctual, natural, sau poate apare ca urmare a unor conflicte intense. Fiecare alege ceea ce crede, doar că violența și conflictele nu sunt constructive, pe când clarificarea, fermitatea, voința în a urma o cale fără compromis, poate fi extrem de constructivă.
Și asteroidul Ceres se află în grad anaretic, până mîine dis de dimineață când va trece în semnul Taurului, unde se va exprima cu forță, căci își va putea pune în funcție calitățile de materializare. Dar, până atunci, ea are o poziție de indiferență, de nepăsare, căci nu se regăsește în acest climat ostil, ceea ce înseamnă că nouă ne este dificil să vedem soluțiile practice, căci suntem orbiți de încăpățânarea de care vorbeam și de indiferență.
Jupiter este staționar de ieri la gradul 24 Balanță, al cărui simbol sabian este O A TREIA ARIPĂ PE LATURA STÂNGĂ A UNUI FLUTURE. El ne spune că uneori, imaginaţia poate să o ia razna… Imaginaţia este minunată, fiindcă ea ne permite să vedem lucrurile pe care le putem realiza, chiar dacă raţiunea nu are argumente pentru ele. Dar este nevoie de măsură şi în imaginaţie, fiindcă tot ce ne imaginăm trebuie să se armonizeze cu ceea ce este pentru a se împlini frumos. Altfel, riscăm să ne jucăm cu imaginaţia fără să reuşim să o concretizăm în viaţa noastră. Pe lângă imaginație, acest grad ne vorbește și despre ceea ce nu putem vedea, accepta sau înțelege cu ochii fizici sau cu informațiile raționale de acum; deci este nevoie de a lua în calcul această nepricepere, și de a înțelege că se poate manifesta iar noi nu suntem pregătiți să ingerăm această situație. Nu este vorba de ceva ocult, să fim bine înțeleși, ci de ceva ce nu avem cum să știm.
Pe scurt, totul este trecător, şi oricât de mare ar părea furtuna din viaţa noastră, după ea va ieşi şi soarele. Orice furtună este un moment în care avem prilejul să ne punem la încercare puterea de a acţiona în situaţii de criză, tăria de a nu ne lăsa copleşiţi de energiile exterioare dezlănţuite, de tulburările din afară, şi astfel de a ne consolida pacea şi armonia lăuntrică. În final, ele se vor manifesta şi în exterior, pe cerul vieţii fiecărui dintre noi.
Din toate aceste puncte de vedere, cred că această zi va fi una destul de importantă și intensă, o zi în urma căreia, punem bazele unui ciclu nou, de un an, sau dacă ne referim doar la Junona, de patru ani.
ORA PLANETARĂ A LUI VENUS
Simţi vreodată că în tine se află o fiinţă superioară, care abia aşteaptă să iasă la lumină? Îi poţi simţi uneori prezenţa, nu-i aşa? E acea voce care te încurajează să faci într-adevăr ceva cu viaţa ta. Când acţionezi în concordanţă cu acea voce, parca ai fi o persoană cu totul nouă. Te simţi ca un zeu cu corp de om. Eşti îndrăzneţ şi curajos. Eşti puternic. Eşti de neoprit.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 15 VĂRSĂTOR
DOUA TURTURELE STÂND PE UN GARD ŞI CÂNTÂND FERICITE
Momentele de fericire alături de cineva drag pot fi rare în viaţa unui om, dacă el uită repede că datoria sa în viată este, în primul rând, de a fi fericit şi de a-i ajuta şi pe alţii să fie fericiţi. Există cupluri care rămân unite toată viaţa, în înţelegere şi pace, fiindcă fiecare acceptă pe deplin că viaţa împreună merită să fie trăită frumos, fără orgoliu şi egoism, dăruind iubire celuilalt şi nu aşteptând de la el iubire. Cea mai frecventă cauză a nefericirii în dragoste este atunci când omul aşteaptă ceva de la celălalt şi nu primeşte. Cea mai bună cale de a fi fericit este să dăruieşti iubire fără să aştepţi ceva în schimb.
GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 30 PEȘTI
O MAIESTUOASĂ FORMĂ DE STÂNCĂ, SEMĂNÂND CU UN CHIP OMENESC, ESTE IDEALIZATĂ DE UN BĂIAT CARE ÎŞI FACE DIN EA IDEALUL SĂU SUPERIOR ŞI, PE MĂSURA CE EL CREŞTE, ÎNCEPE SĂ ARATE CA EA
În viaţă, fiecare devine ceea ce idealizează. Asta nu înseamnă că orice fan al unei vedete rock va deveni o vedeta rock, sau că orice admirator al unui miliardar va deveni miliardar. Dar modelele şi idealurile pe care ni le alegem în viaţă sunt cele care dau forma personalităţii noastre şi determină ceea ce ajungem la scara dată de credinţa, talentul şi efortul nostru. Fiecare dispune de un potenţial deosebit, şi îl poate valorifica pentru a deveni tot ceea ce doreşte.