Astăzi Mercur, guvernatorul zilei, formează pentru a treia oară conjuncția cu Uranus, practic ea s-a manifestat de ieri începând, care ne aduce momente de înțelegere deosebite, declicuri, stări sau situații prin care suntem determinați să înțelegem cât de minunată este Rațiunea Divină. Poate ni se va părea dur, la început, dar cu siguranță primi lecții importante legate de ” a fi”. Se poate spune că este o perioadă în care revin multe conjuncturi în viaţa noastră, rămase ne-ncheiate, sau în coadă de peşte cum se spune, din diverse motive, unele dintre ele chiar din motive subiective, tocmai pentru că mai avem de înţeles, aprofundat sau descoperit anumite subtilităţi sau pentru că nu erau întrunite toate condiţiile necesare pentru a înţelege aşa cum era necesar fiecăruia, lecţiile karmice.
Trecutul s-a dus si nu mai poate fi schimbat. Viitorul va veni, si nu este inca tangibil. Dar el depinde de ceea ce facem noi Acum si Aici. Astfel, Prezentul este singurul care conteaza, deci să ne concentrăm asupra clipei prezente ca sa o facem cât mai frumoasa pentru toti.
Mercur este în recepţie mutuală cu Marte, pe de-o parte iar pe de alta ambele formează o inconjuncţie cu Luna. De aceea acţiunile sau măcar necesitatea aplicări lor devin cumva presante. În plus atât Luna cât şi Mercur sunt în aspecte importante, conjuncția cu Uranus în cazul lui Mercur și opoziția cu Soarele în cazul Lunii, ceea ce aduce o notă de explozivitate, iar dacă nu vom înţelege ce avem de făcut, amânând sau evitând lucrurile, atunci ele vor deveni explozive, greu de controlat. În plus Punctul Mijlociu ditre Mercur și Marte se află în conjuncție cu Soarele, de aceea avem puterea de a ne pune gândurile în practică, putem să ne realizăm ideile și proiectele, gradul sabian al lui Mercur spune, că avem mai multe daruri decât putem duce. Ne putem impune, și putem reacționa cu promtitudine.
Să nu uităm că Pallas se află în opoziție exactă cu Jupiter în mișcare aparent retrogradă, este un aspect interesant, din mai multe motive, unul dintre ele fiind că acest aspect se repetă cu o frecvență destul de mică, în același semn la peste 12 ani. În semnul Balanței unde se află Jupiter și în semnul Berbecului unde se află Pallas, ambele se simt destul de puternice, au o manifestare impetuuasă și lucrează pentru a ne putea dezvolta și crește abilitățile personale. Apoi Pallas se află peste Punctul Mijlociu dintre Soare și Uranus, care ne vorbește foarte exact despre un spirit reformator care plutește în jurul nostru, care ne impune dezvoltarea mobilității și abilităților personale, dar și schimbări bruște pe direcțiile de viață; iar Jupiter se află în inconjuncție cu Neptun, și cu siguranță aduce cumva un fel de conservatorism și rezistență la schimbări care poate genera extrem de multă tensiune în jur. Avem de căutat echilibrul, dar avem de pornit curajos pe o nouă cale.
ÂÂ
ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR
Suntem tot timpul preocupaţi să dăm răspunsuri. Simţim că răspunsurile sunt importante pentru a înţelege semnificaţia vieţii. E mult mai important să trăim din plin şi să lăsăm timpul să dezvăluie secretele existenţei noastre. Dacă ne preocupăm prea mult cu a da un sens vieţii, împiedicăm natura din acţiunile sale şi devenim incapabili să citim semnalele lui Dumnezeu.
ÂÂ
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 20 TAUR
FUIOARE DE NORI, CA NIŞTE ARIPI, SE ÎNTIND PE CER
În unele momente poţi avea senzaţia că eşti purtat ca de vânt prin evenimentele vieţii, fiindcă te-ai plasat sub influenţa altora sau le-ai acordat altora responsabilitatea de a decide ce vei face tu. Nu uita că este tot alegerea ta, pentru că astfel ai prilejul să cunoşti şi să trăieşti lucrurile fără să te simţi presat de răspunderea deciziei. Merită să observi cât mai atent ce este în jurul tău, şi poate la un moment dat vei simţi nevoia să-ţi alegi singur drumul.
ÂÂ
GRADUL SABIAN AL LUI MERCUR – 26 BERBEC
UN OM ÎNZESTRAT CU MAI MULTE DARURI DECÂT POATE DUCE
Ai tot ce vrei ca să faci tot ce trebuie, şi ai tot ce-ţi trebuie ca să faci tot ce vrei. Dar dacă ai senzaţia că îţi lipseşte ceva, aceasta poate să vină adesea din refuzul tău de a vedea abundenţa de posibilităţi care te înconjoară, bogăţia de lucruri care aşteaptă ca tu să le foloseşti. Fericit cel care ştie să obţină maximum din ceea ce are, oricât de puţin ar avea, şi păcat de cel care are mult dar nu pune în valoare tot ce are!
ÂÂ
ASPECTELE ZILEI
ÂÂ
Mercur în conjuncţie cu Uranus în semnul Berbecului
Această conjuncţie aduce un plus de imaginaţie gândirii reci a lui Mercur, dar şi o exacerbare a mentalului. Este important să folosim acest aspect pentru a ne face planuri, pentru a găsi soluţii logice, dar mai ales pentru a ne face noi proiecte legate de comunicare, sau, fiindcă se petrece în semnul Berbecului, legate de idealurile noastre cele mai înalte. Intuiţia funcţionează perfect, iar evenimentele care au loc în jurul nostru ne vor schimba concepţiile. Este o zi minunată datorită acestui aspect, fiecare dintre noi reuşind să facem lumină în anumite aspecte ale vieţii, evident dacă se va putea controla impulsivitatea.