Previziuni pentru 24 mai 2017

ZIUA LUI MERCUR

Luna și Mercur, guvernatorul zilei și al săptămânii, se află în conjuncție dis de dimineață. De aceea se poate spune că avem un simț practic deosebit și percepțiile noastre sunt mult amplificate față de ceea ce este legat de lucruri concrete, palpabile. În plus suntem în ultima zi lunară, mâine seară este Lună Nouă, guvernată de Mercur, căci se află în semnul Gemenilor. De aceea astăzi se poate spune că vom face tot ceea ce este cumva obligatoriu să realizăm chiar dacă ne propunem altceva. Nu este o alegere conștientă, ea vine din subconștient și este dictată de o anumită iluminare, dacă putem spune așa, a sentimentelor și rațiunii. Atâta vreme cât nu suntem pregătiți să primim mesajul divin, totul pare să meargă rău, dar când reușim să înțelegem mesajul spiritual, divin, atunci totul se schimbă de la sine. Pe de altă parte această zi leagă trecutul de viitor, de aceea tot ceea ce se întâmplă în prezent este foarte important și are o încărcătură extraordinară. Să nu uităm că Luna se află în exaltare în semnul Taurului. Este bine să evităm graba şi agitaţia, dar mai ales să ne pierdem in discuţii fără rost. Să adoptăm poziţia observatorului şi să tragem concluzii din cele ce se întâmplă în jurul nostru.

Nu este o zi uşoară, trebuie să fim pregătiţi pentru a o întâmpina cu mult calm, aşteptându-ne la situaţii paradoxale, dificil de înţeles sau imprevizibile.

Este momentul când trebuie să înţelegem, să învăţăm, să profităm de experienţa acumulată. Efortul înţelegerii ne determină să adoptăm atitudinea potrivită. Probabil că nu vom înţelege în întregime evenimentele pe care le trăim decât odată cu intrarea într-un nou ciclu lunar, acum fiind necesară pentru a ştii cu ce ne confruntăm înainte de a face ceva. Când înţelegem ni se va deschide o nouă uşă, o nouă perspectivă, că practice ni se cere înţelegerea unui adevăr simplu, că totul are la bază principiul renaşterii.

 

ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR

Toţi ştim să iubim, căci ne-am născut cu darul aces­ta. Unii o fac firesc şi spontan bine, dar majoritatea tre­buie să o reînveţe, să-şi reamintească cum se iubeşte şi toţi — fără excepţie — au nevoie să ardă pe rugul emoţiilor lor trecute, să retrăiască unele bucurii şi du­reri, prăbuşiri şi recuperări, până ce izbutesc să discear­nă firul conducător care există pe urmele fiecărei întâl­niri; da, există un fir.

Şi atunci trupurile noastre învaţă să vorbească lim­ba sufletului, asta se numeşte sex, asta îi pot da eu băr­batului care mi-a redat sufletul, deşi el îi ignoră total însemnătatea în viaţa mea. Asta mi-a cerut, şi asta va avea; vreau să fie foarte fericit.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 4 GEMENI

ILICE ŞI VÂSC ADUC ÎNTR-O CASĂ SPIRITUL CRĂCIUNULUI

Florile dau vieţii culoare şi aromă, vibraţii speciale, iar unele plante au proprietăţi de-a dreptul miraculoase. Simbolistica lor nu este doar o fantezie izvorâtă din legende şi tradiţii, ci este izvorâta dintr-o profundă observare a efectelor plantelor şi mai ales ale florilor asupra sufletului uman. Dacă ai un suflet, este imposibil să nu simţi ceva în faţa unui buchet de flori sau a unei tufe de verdeaţă.

 

GRADUL SABIAN AL LUI MERCUR – 9 TAUR

UN POM DE CRĂCIUN ÎMPODOBIT

Viaţa are de toate pentru toţi. Fiecare om se poate bucura de abundenţă, de bogăţie, atâta vreme cât prin bogăţie se înţelege ceea ce are nevoie fiecare, şi nu tot ceea ce îşi doreşte fiecare fără să aibă nevoie. Dar, ca şi în faţa pomului de Crăciun, şi în faţa Vieţii trebuie să ai starea de spirit necesară ca să te poţi bucura de daruri. Fără starea de spirit a bucuriei, degeaba ai în faţă un pom plin cu daruri, fiindcă probabil nu le vei băga în seamă.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top