Previziuni pentru 29 mai 2017

ZIUA LUNII

Luna se află în propriul domiciliu, semnul Racului, în ziua guvernată de Lună și în săptămâna ei, de aceea forța cu care se manifestă este mare. În plus Luna este în creștere, în inconjuncție cu Saturn și în cuadratură cu Uranus, de aceea este foarte posibil să ne simțim limitați fără un motiv anume sau să ne simțim constrânși și să vrem să ripostăm, sau să ne eliberăm. Cred că cel mai important este să privim tot ceea ce se întâmplă prin perspectiva sufletului, înainte de a acționa să ne ascultăm intuiția, vocea interioară. Uranus este destul de exploziv, în sensul provocator, el este destul de intens provocat de Lilith cu care se află în sesquicuadratură, și de aceea este posibil să ne scape de sub control ceea ce spunem, sau felul în care ne manifestăm, de foarte multe ori. Uranus se află și pe Punctul de mijloc dintre Soare și Neptun, ceea ce cu siguranță nu ne ajută, căci înainte de a vorbi sau acționa nu verificăm informațiile și nu încercăm să înțelegem ceea ce auzim. Este foarte important să fim prudenți, să acționăm numai după ce ne-am liniștit, tocmai pentru a evita manifestările impulsive, răbufnirile sau acuzele lipsite de bază reală. Mercur este destul de inflamat, el se află la punctul de mijloc dintre Soare și Marte, de aici având o energie destul de puternică, așa că ceea ce rostim are putere deosebită și cu dificultate vom putea repara ceea ce spunem acum. Studierea atentă a oricăror detalii, informarea şi comunicarea ne sunt absolut necesare. Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării, totul trebuie gândit atent, studiat, calculat.
Această atitudine analitică este foarte indicată pentru a depăşi momentele de confuzie în care ne aflăm.

Exactitatea acţiunilor şi respectarea unui plan de lucru ne vor aduce eficienţă şi ordine.

Poate pare totul prea pragmatic, dar aceasta este atitudinea cea mai potrivită.

Putem spune că avem profunzimea de a analiza erorile comise, să înţelegem de ce ne-au fost necesare suferinţele, în acest fel putând să finalizăm corect şi fără datorii perioada aceasta.

Din punct de vedere sentimental, situaţia este cam la fel, se poate asemăna cu un moment de conştientizare, de înţelegere, în care vom avea de ales: să renunţăm sau să ne consolidăm relaţia. Această decizie trebuie luată mai târziu, acum este necesară doar analiza atentă.

 

ORA PLANETARĂ A LUNII

E de ştiut că pentru a scoate un gând rău din mintea cuiva, trebuie să i-o învălui de foarte multe ori cu cuvântul bun, ca s-o izbăveşti din robia gândului străin. Asta-i calea cea mai lungă: de la urechi la inimă. Arsenie Boca

 

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 8 GEMENI

GREVIŞTI DEMONSTRÂND ÎN JURUL UNEI FABRICI

Când există o greşeală la nivelul conducerii unui sistem, ceea ce le rămâne de făcut celor din sistem este să atragă atenţia conducerii prin atitudini cât mai convingătoare. Acelaşi lucru se întâmplă şi în viaţa unui om: când el îşi foloseşte greşit resursele sau chiar propriul corp, acestea refuză să mai funcţioneze normal. Ca să-ţi conduci bine viaţa, trebuie să fii atent la semnalele primite de la tot ceea se află sub conducerea ta.

 

GRADUL SABIAN AL LUNII – 25 RAC

UN CONDUCĂTOR AL OAMENILOR ÎNVĂLUIT ÎNTR-O INVIZIBILĂ MANTIE A PUTERII

Mulţi cred că puterea înseamnă doar să-i domini pe alţii, dar adevărata putere o are cel care lucrează în serviciul celorlalţi, asumându-şi responsabilităţi şi dovedindu-se util în viaţa altora. Un conducător care doar pretinde de la ceilalţi va fi în curând părăsit sau alungat, pe când unul care ştie să rezolve bine problemele celorlalţi va fi apreciat şi respectat. Iubirea oamenilor este cea care îi conferă puterea.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top