Deoarece acest aspect legat de două momente de Lună Nooă în același semn este rar, și este și mai rar că se formează în semnul Leului, unde Soarele se află în domiciliu, am decis să scriu câteva idei despre această perioadă.
Între 23 iulie și 21 august, avem, două eclipse, una parțială de Lună în 7 august și una totala de Soare chiar pe 21 august. Aceste eclipse aduc momente în care fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă aspecte importante ale vieții personale. Iată în ce fel. Eclipsa de Lună ne aduce de fiecare dată un fel de întrerupere a unui flux de informații dinspre noi spre Univers. Suntem lăsați să ne facem un fel de update, să ne descoperim singuri nevoile, să ne decidem asupra direcțiilor de urmat. Este ca un fel de noapte adâncă, în mijlocul unui codru, în care nu avem pe nimeni în preajmă și trebuie să ne descurcăm singuri, ca apoi să fim cu mult mai puternici. În schimb eclipsa de Soare, este un fel de moment de analiză conștientă a tot ceea ce reprezinți ca și suflet. Pe lângă aceste două evenimente mai avem și altele importante din punct de vedere astrologice.
Să începem cu Luna Nouă din 23 iulie de la ora 12.48, ea aduce se formează pe gradul 1 din semnul Leului, care ne vorbește despre acțiune, generată de focul solar, al semnului combinat cu Soarele. Focul solar, reprezintă un tip de energie personală, specifică fiecăruia și care generează acțiuni conștiente, adică acel tip de acțiuni care aduc informații importante, care se vor stoca in mentalul personal. În general se autoexclud acțiunile generate de mândrie, orgoliu, ambiție, căci se vor cristaliza doar acelea care vor dezvolta fermitatea, voința, credința. Marte în conjuncție strânsă cu cele două Luminarii, aduce un surplus de energie , ea poate nuanța Focul solar spre dorințe și crize de personalitate sau poate ajuta la reconsiderarea activităților și orientarea conștientă spre dezvoltarea sufletească personală. Ascendentul momentului în semnul Balanței, ne sugerează că relațiile noastre sunt un factor catalizator important, față de alegerile pe care le facem. Venus, guvernatoarea Ascendentului, este în opoziție cu Saturn în mișcare aparent retrogradă, ceea ce poate amplifica tensiunile dacă privim ceea ce este în jur ca pe o provocare, ca o confruntare, sau le poate maturiza dacă privim la ceea ce ne provoacă ca într-o oglindă în care este o imagine personală pe care nu o recunoaște sau nu o cunoaștem și nu o acceptăm. Odată înțeleasă această situație, conflictele și provocările dispar de la sine.
Luna Nouă din 21 august, care este însoțită de eclipsa totală de Soare, se formează la ora 21.31, și se formează pe gradul 29 Leu, și ne obligă să încheiem, în sensul punerii în practică, a acțiunilor pe care le-am generat în 23 iulie 2017. Este un proces extrem de rapid, ca o sublimare – în cazul unor acțiuni necesare dezvoltării sufletului, sau ca o aneantizare în cazul alegerii părții impulsive, explozive din interiorul nostru. Este un fel de transformare subtilă și evolutivă, la nivel de inconștient, aceasta ne aduce fermitate și claritate, dacă alegerile sunt cele necesare fiecărui suflet în parte. Ascendentul momentului este în semnul Berbecului, opus cu cel de la Luna Nouă din 23 iulie, ceea ce semnifică o protecție și îndrumare spirituală în procesul de individualizare pe care fiecare a decis să-l pornească.
Între aceste două momente avem câteva evenimente astrologice foarte importante:
– Mercur trece în domiciliul său nocturn, semnul Fecioarei, de unde ne va ajuta să ne găsim o cadență interioară, să ne organizăm ideile și informațiile și să înțelegem ceea ce ni se transmite, indiferent de nivelul despre care discutăm, material, intelectual, spiritual. În acest semn va retrograda după eclipsa parțială de Lună, mai exact din 13 august. Până la retrogradare va forma două conjuncții cu Vesta, un fapt de excepție ținând cont de faptul că ambele sunt directe, mai exact pe 2 august și pe 8 august – a doua conjuncție fiind datorată staționării retrograde a planetei Mercur. Practic formează o conjuncție pentru eclipsa de Lună și una pentru eclipsa de Soare. Conjuncțiile dintre Mercur și Vesta ne vorbesc despre focusare, despre concentrare, despre fixarea unor informații importante, necesare pentru a dezvolta și a ni se deschide noi perspective. Sincronicitatea dintre cele două Luni Noi și cele două conjuncții, nu mi se pare neglijabilă și este dincolo de o simplă coincidență. Prima conjuncție ne ajută să ne folosim eficient exprimarea de sine ceea ce va permite la fiecare dintre noi implementarea unor noi concepte care să ne ajute să fim pregătiți pentru viitor. Cea de-a a doua este mai mult un fel de punct tangențial, căci aspectul antiparalel dintre cele două se adâncește astfel încât este vorba doar de senzații, de inspirație, de gânduri , de potențialități sugerate extrem de subtil. Poate fi vorba de vise, de imagini, de revelații. Este un moment de dezvăluire extrem de fin și de sugestiv. Abia la cea de-a treia conjuncție, din 4 octombrie vom putea spune că aspectul este puternic evidențiat. Mercur se află aproape de conjuncția superioară cu Soarele, iar Vesta după conjuncția cu Soarele și ne este clar, vizibil, fără echivoc tot ceea ce am primit și în plus, știm cum să folosim ceea ce am primit, corect, complet și deplin.
– Venus trece în semnul Racului, este o poziție favorabilă, care ne ajută să redescoperim valorile personale, să ne folosim resursele native, să înțelegem importanța sentimentelor . Emoțiile se transformă în percepții, iar intuiției îi acordăm importanța cuvenită. Asta ne va ajuta foarte mult în perioada procesului accelerat prin care trecem.
– conjuncția Soare Marte, deschide un ciclu de doi ani legat de acțiunile pe care fiecare dintre noi le va iniția conștient legate de dezvoltarea personală pe toate planurile. Pe lângă faptul că susține aceste începuturi, acest aspect aduce aportul energetic necesar pentru perioada dintre cele două Luni Noi, astfel încât fiecare să poată să facă orice efort necesar fără pierderi sau consum energetic. Pe de altă parte această energie în exces nefolosită corect poate declanșa adevărate furtuni și tensiuni extreme.
– Uranus trece în mișcarea aparent retrogradă anuală ceea ce mai temperează puți nevoia de a acționa impulsiv, extrem, aducând multă energie în zona rațională, ceea ce ne va face cu mult mai calculați din punct de vedere tehnic, concret. În plus putem folosi gândirea avangardistă, putem anticipa cu mai multă ușurință , putem vedea soluțiile moderne, adaptate perioadei actuale.
– apoi avem un frumos trigon, anual, descrescător, între Soare și Saturn, acesta ajută la maturizare, la analiza și implementarea constructivă a tot ceea ce am inițiat începând de acum un an.
– apoi Vesta revine în atenție prin opoziția pe care o formează cu Neptun, acest aspect de o mare frumusețe și subtilitate ne vorbește despre focusare versus încăpățânare, despre credință versus ritual, despre implicare și percepție versus atașament și sentimente. Această confruntare poate fi extrem de constructivă, căci ea ne poate elibera de mute tensiuni interioare și ne poate dezvolta încrederea în gândurile inconștiente, care au o sursă spirituală. Aspectul se formează pe 15 august, când este și o mare sărbătoare religioasă, Adormirea Maicii Domnului, nu mi se pare întâmplător și cred că în această zi putem primi, dacă cerem, tot ce avem nevoie pentru a înțelege și întări spiritual. Să nu uităm, cum spuneam mai sus, că lângă asteroidul Vesta se află Mercur, așa că aceste aspecte combinate vor aduce extrem de multă înțelepciune. Cumva opoziția aceasta prefigurează conjuncția dintre Saturn și Lilith, dar și pe cea dintre Soare și Nodul Nord. De aceea este important ca în această zi să avem sufletul deschis și să ne rugăm fiecare după nevoile personale.
– conjuncția Soare Nodul Nord, este un aspect anual, ea va duce fiecăruia dintre noi posibilitatea de a conștientiza o mică parte a destinului personal. Se vor închide în viața fiecăruia dintre noi etape importante, încheieri necesare pentru a evolua, pentru deschide noi perspective destinice.
– conjuncția Saturn staționar direct Lilith este cea care punctează înainte de eclipsa totală de Soare. Aspectul exact se formează pe 22 august, imediat după eclipsă, este ca un fel de prevu dar și o consecință a acestei perioade. Fiecare se va întâlni la această conjuncție cu proprii ”demoni”, și, în funcție de deciziile și acțiunile întreprinse, aceștia vor fi dispărut sau vor fi mai puternici. Prima față a lor este frica pe care au aduc în suflet, și de aici ne vom da seama de forța cu care i-am înzestrat.
Fiecare dintre noi va primi în această perioadă măcar o informaţie legată de felul în care ar trebui să ne folosim cunoaşterea, de felul în care avem de integrat şi înţeles lecţiile de viaţă din ultima perioadă, de modul cel mai bun de a ne pune în valoare capacităţile cu care am fost înzestraţi. Făcând acest pas cu încredere avem posibilitatea să ducem o viaţă împlinită, mulţumitoare şi îndestulătoare. Ni se va activa într-un mod deosebit simţul măsurii, dar şi cel practic, ne va creşte eficienţa şi vom putea discerne ce anume din viaţa noastră ne ocupă mult timp şi ne împiedică să evoluăm.