ZIUA LUI SATURN
Ne caracterizează seriozitatea şi dorinţa de a ne pune în ordine lucrările şi afacerile. În schimb spre seară vom avea tendinţa de a exagera puţin, de a privi mai personal ceea ce se întâmplă, tensionând oarecum situaţiile.
Avem mai multă luciditate, obiectivitate şi ne comportăm mai rezonabil şi constructiv, în sensul în care să conştientizăm greşelile şi să le îndreptăm.
Sunt perioade când lucrurile se petrec peste noapte, ca iarna atunci când la culcare totul este normal iar a doua zi de dimineaţă totul este alb şi acoperit de zăpadă, fără să ai nici o legătură cu asta, totul producându-se în cel mai miraculos mod. Totul este să îl accepţi şi să mergi cot la cot cu el, fără să opui rezistenţă. Meditează la câte noutăţi au apărut în viaţa ta şi bucură-te de ele.
Trăim aspecte şi momente de o mare încărcătură emoţională, extrem de subtile, dar şi transformatoare.
Este important ca astăzi să fim cât mai calmi şi echilibraţi, politicoşi şi corecţi, fiind modalitatea cea mai simplă prin care toate acţiunile ne vor reuşi. Datorită conjuncturilor, astăzi pot fii clarificate lucruri pe care nu le-am înţeles dar şi pe care nu le-am acceptat. Totul este minunat dacă nu se ajunge la extreme, cu toate că vor fi conjuncturi pentru a ne fi testată răbdarea şi tactul.
Este important, ca mai ales seara să ne dedicăm puţin timp înălţării noastre spirituale, să facem plimbări în natură, să fim realxaţi.
ORA PLANETARĂ A LUI SATURN
Când hotărâm să acţionăm, e normal să apară conflicte neaşteptate. Vom fi răniţi de acele conflicte, cu siguranţă. Rănile se vindecă; rămân ca cicatrice, şi asta este o binecuvântare. Asemenea răni rămân cu noi pentru tot restul vieţii şi ne sunt de mare ajutor. Dacă la un moment dat – pentru orice motiv – dorinţa noastră de a ne întoarce în trecut este puternică, trebuie doar să ne privim cicatricele. Cicatricele sunt semnele cătuşelor şi ne duc cu gândul la ororile închisorii – şi cu acea amintire mergem înainte.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 7 LEU
CONSTELAŢIILE DE PE CER
Marile adevăruri ale Universului sunt acelea care rămân neschimbate, indiferent câte ceţuri şi înnorări temporare le-ar ascunde privirilor. Constelaţiile de pe cer ne amintesc că există adevăruri şi legi care guvernează viaţa tuturor, şi că ele nu pot fi trecute cu vederea, oricâte noi legi şi definiţii artificiale am inventa. Pe oceanul vieţii poţi folosi, ca instrument simplu de navigare, chiar constelaţiile de pe cer.
GRADUL SABIAN AL LUI SATURN – 21 SĂGETĂTOR
UN COPIL CU UN CÂINE, PURTÂND OCHELARI DE ÎMPRUMUT
Copiii sunt neştiutori în multe chestiuni practice în care maturii au dobândit deja experienţa. Dar tot ei se bucură de o cunoaştere la care maturii au renunţat treptat, pe măsură ce o înlocuiau cu ceea ce le ofereau părinţii lor. Astfel, copiii sunt siliţi să vadă lumea prin ochii celor maturi, deşi adesea instinctele şi intuiţia copiilor sunt ghizi mult mai buni decât experienţa lipsită de înţelepciune a unor părinţi. Este bine să-i dăm copilului încredere în el şi în percepţiile sale, şi să-l lăsăm să înveţe cât mai mult prin experienţe proprii, şi nu doar prin preluarea mecanică a experienţei celor dinaintea lui.