ZIUA LUI MERCUR
Ziua de astăzi este sub semnul conjuncției dintre Lună și Lilith , ceea ce poate aduce o luciditate rece, pe de-o parte iar pe de altă parte o stare interioară de nemulțumire, greu de depșit. vorbesc despre felul în care ar trebui să gândim şi să ne purtăm, din punct de vedere spiritual. Este evident că ele aduc tensiuni şi tendinţa de a-I judeca pe ceilalţi. Putem fi dezamăgiţi sau trişti şi ne vom propune să rezolvăm cumva această situaţie. Dar, ca un făcut, ne vor apare evenimente sau întâmplări pe care le-am mai trăit sau întâlnit, acum însă lucrurile vor trebui rezolvate şi nu oricum, ci la modul cel mai serios cu putinţă.
Dacă aveţi de luat decizii importante, amintiţi-vă că nu sunteţi singurii implicaţi. Întrebaţi-vă mintea, întrebaţi-vă inima, întrebaţi fiinţa voastră cea mai înaltă. Lăsaţi-l pe cel mai înţelept din voi să ia decizia finală.
Chiar dacă suntem într-o situaţie critică, nu trebuie să avem senzaţia că suntem singuri. Întotdeauna există cineva care este gata să colaboreze cu noi pentru a rezolva situaţia. Trebuie doar să ştim cum să chemăm, sau să cerem ajutor.
Vom resimţi o stare de “lene”, o inerţie în acţiuni, este bine să încercăm să le depăşim, pentru că este extrem de important să finalizăm proiectele pe care ni le-am propus. În plus vom avea tendinţa de a mânca, de a da o importanţă mult mai mare aspectului estetic, sau luxului, de a ne umple viaţa cu tot felul de obiecte artificiale.
Mulţi dintre noi vor încerca să aprofundeze semnificaţiile propriului trecut, realizările, fiind cumva dependenţi de valorile tradiţionale şi de beneficiile materiale.
Complexele emoţionale vor fi destul de frecvente, dar trebuie investigate şi înfrânte, mai ales prin retragere interioară, prin momente de izolare.
În general toate evenimentele şi manifestările zilei de astăzi au conotaţii subtile, care declanşează resorturi interioare necesare schimbării şi transformării spirituale. De aceea este posibil să ne simţim nemulţumiţi de noi, să avem tendinţa dea ne revolta din cauza gesturilor sau atitudinilor noastre greşite, să nu uităm că este omeneşte să greşim, totul este să învăţăm din aceste greşeli şi să nu le mai repetăm.
ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR
Ar trebui să încercăm să comunicăm cât mai mult, să spunem cu calm ceea ce gândim sau simţim, care sunt intenţiile sau dorinţele noastre. Este bine să ne stăpânim atitudinea critică, să fim toleranţi, să nu ne manifestăm impulsiv, lăsându-ne pradă nervilor sau ieşirilor de moment.
Dacă aveţi suspiciuni, daţi-le atenţie, ascultaţi-vă intuiţia sau ghidul interior. Mintea ar trebui să fie concentrată pentru a rezolva prin comunicare crizele de orice fel, nedreptăţile şi injustiţia.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 8 FECIOARĂ
O FATĂ IA PRIMA EI LECŢIE DE DANS
Intră cu curaj în experienţele noi. Învaţă din situaţiile inedite şi ai încredere în puterea ta de a progresa, chiar dacă începutul pare dificil. Aptitudinile tale native merită să fie şlefuite, şi nu trebuie să te descurajezi dacă nu ajungi din prima încercare la performanţele dorite. Ceea ce admiri sincer la alţii, vei dobândi tu însuţi, dar este nevoie de răbdare şi consecvenţă.
GRADUL SABIAN AL LUI MERCURÂÂ – 26 LEU
DUPĂ O FURTUNĂ TERIBILĂ, UN CURCUBEU
Totul este trecător, şi oricât de mare ar părea furtuna din viaţa ta, după ea va ieşi şi soarele. Orice furtună este un moment în care ai prilejul să îţi pui la încercare puterea de a acţiona în situaţii de criză, tăria de a nu te lăsa copleşit de energiile exterioare dezlănţuite, de tulburările din afara ta, şi astfel de a-ţi consolida pacea şi armonia lăuntrică. În final, ele se vor manifesta şi în afara ta, pe cerul vieţii tale.