Previziuni pentru 12 septembrie 2017

Am avut până acum un an foarte ciudat, în care controlul personal asupra timpului meu a fost zero. În permanență au apărut situații urgente care își făceau loc în viața mea și cărora a trebuit să le acord prioritate. Evident că au fost foarte importante. Este extrem de important pentru mine să scriu pe acest site, să comunic ideile mele, regret că nu am putut zilnic așa cum o fac de 12 ani.

De când nu am mai scris Marte a trecut în semnul Fecioarei, încep cu el pentru că este guvernatorul zilei de azi. Tendinţa generală va fi aceea de a ne avânta cu putere în orice fel de asociere strânsă, prietenească.Trebuie să folosim cât mai multă energie şi iniţiativă pentru a căuta acele relaţii de care ne leagă o cauză comună. Acţiunile noastre se vor concentra foarte mult asupra planului material. Competenţa, simţul critic şi spiritul analitic sunt cuvintele şi manifestările cu care ne vom întâlni cât Marte stă în acest semn – 22 octombrie. Este bine să folosim energia marţiană pentru a ne face ordine în acte şi hârtii, în tot ceea ce se numeşte evidenţe, în a analiza cu grijă investiţiile pe care dorim să le facem, în a ne autocritica tendinţele spre dezordine şi delăsare. Eforturile vor fi orientate spre organizarea vieţii, dar un lucru extrem de important,  este să nu ne consumăm energia în detalii, în loc să rezolvăm esenţialul. Este cea mai favorabilă perioadă a anului pentru a ne ordona propria viaţă, acest lucru aducându-ne şi progresul, dar mai ales înţelegerea lucrurilor importante.Puterea combativă a lui Marte trebuie să o folosim pentru a ne disciplina, pentru a ne crea strategii, pentru a ne păstra luciditatea în deciziile importante. Putem realiza strategii de valoare pentru proiectele viitoare.

În prima perioadă a trecerii lui Marte prin zodia Fecioarei vom fi extrem de muncitori, mai ales dacă ne direcţionăm bine energia. S-ar putea să apară însă probleme de ordin sentimental sau în cuplu. Este cea mai bună perioadă pentru a lansa proiecte. Este important să reţinem că în această poziţie, Marte ne poate învăţa cum să ne canalizăm cel mai bine energia, spre scopurile propuse şi cum să folosim cel mai eficient şi să alegem cel mai bine cele mai importante detalii ale vieţii. După acest tranzit vom fi mai organizaţi, mai analitici, mai ordonaţi, dacă am utilizat corect energia marţiană.

Venus a trecut în semnul Leului și de acolo formează trigon cu Saturn, ceea ce îndulcește puțin lecțiile de viață date de acestea, și ne aduce mai multă bucurie în suflet. Mercur a revenit la mișcarea directă, și fiind în domiciliul său nocturn, ceea ce ne determină să ne structurăm ideile cu mult mai multă eficiență, după niște lecții primite de ceva timp.

Soarele se pregătește de cuadratura descrescătoare anuală cu Saturn și Lilith, de unde reiese că oricât de mult Venus ar aduce tendința de pace și liniște, vom fi tulburați și provocați tocmai pentru a ne concentra asupra temerilor noastre sau asupra acelor frici care ne paralizează acțiunile și ne generează probleme de sănătate.

Aceste aspecte cumulate ne vorbesc de transformări sau distrugeri importante, la nivel subtil, generate de felul în care ne exteriorizăm, în care ne raportăm la ceilalți, în tot ceea ce este legat de calitățile noastre și aplicarea lor eficientă, în ceea ce ne privește, pe toate planurile și la toate nivelurile. Mercur aduce un fel de rațiune, evident dacă aceasta este importantă la fiecare dintre noi, care ne-ar ajuta să înțelegem exact ce avem de învățat, rezolvat și exprimat. Creştem, fiecare dintre noi, în medii diferite, fiind afectaţi de o paletă singulară de influenţe. Preferinţele noastre, precum şi sistemul de valori şi credinţe, la care aderăm, sunt, în mod frecvent, strâns legate de originile noastre. Iar nevoia de a ne individualiza experienţele este instinctivă; întrucât, a proceda astfel ne permite să facem faţă provocărilor cu care ne confruntăm, pe cont propriu. În consecinţă, fiecare dintre noi şi-a dezvoltat o perspectivă care îi este specifică. În toiul unui conflict interpersonal, este uşor de presupus că ceilalţi sunt dificili, nerezonabili ori refractari. Suntem capabili să resimţim un sentiment de frustrare, atunci când cineva din mediul nostru nu ne împărtăşeşte opiniile sau nu se simte obligat să ne susţină, în eforturile şi năzuinţele noastre. Putem atenua tensiunea dintre noi și ceilalți, prin reafirmarea credinţei noastre în dreptul fundamental al tuturor fiinţelor de a-şi făuri propriul destin. Cu scopul de a menţine relaţii armonioase, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în puteri, pentru a ne raporta la şi a relaţiona cu universurile singulare în care sălăşluiesc semenii noştri. Şi, pe când descoperim ceea ce îi motivează, ne este amplificată propria abilitate de a găsi un mod de interacţiune, reciproc satisfăcător. Aceasta este invitația zilei de astăzi guvernată de Marte, să depășim diferitele bariere care stau în calea conexiunii dintre noi şi alte persoane, gândindu-ne la întrebările pe care le putem adresa, pentru a dobândi o înţelegere mai profundă a punctului lor de vedere! Atenție nu pentru a obține confirmări, sau asigurări, sau pentru a ne menaja sau asigura propriul confort.

ORA PLANETARĂ A LUI MARTE

În Biblie, cuvântul mântuire înseamnă sănătate desăvârşită, armonie deplină şi libertate totală.
Emmet Fox a făcut această afirmaţie – şi el avea dreptate. Aceste lucruri reprezintă voia lui Dumnezeu, pentru om, a afirmat el - din nou, în mod îndreptăţit. 
În cazul în care cumpăneşti cum să obţii ‘mântuirea’, asigură-te că vei fi înţeles, mai întâi de toate, ce este ‘mântuirea’! Noi căutăm aici să ne salvăm pe noi înşine de propriile înţelegeri greşite cu privire la Viaţă şi Cum Este Ea; precum şi cu privire la Cine Suntem Noi Cu Adevărat.
Păşeşte în plenitudinea Adevăratei tale Identităţi, şi constată cum întreaga viaţă ţi se schimbă în bine! Neale Donald Walsch

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 20 FECIOARĂ

UN CONVOI DE MAŞINI ÎNDREPTÂNDU-SE SPRE TĂRÂMUL FĂGĂDUINŢEI

Toată lumea vrea să ajungă undeva. Iar după ce ajunge la acea ţintă, vrea să ajungă la o alta. Şi trăim astfel într-o permanentă goană după o ţintă care se va dovedi apoi insuficientă. Totuşi, putem oricând să ne bucurăm de ceea ce avem aici şi acum!

GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 5 FECIOARĂ

UN OM DEVENIND CONŞTIENT DE SPIRITELE NATURII ŞI DE ENERGIILE SPIRITUALE, INVIZIBILE DE OBICEI

Realitatea include lucruri, fiinţe şi energii nevăzute. Dacă uiţi acest lucru, te condamni să trăieşti în iluzia unei realităţi limitate la ceea ce se poate vedea, auzi şi pipăi. Putem să construim orice schemă logică, orice filtru realist prin care să percepem şi să interpretăm realitatea, dar asta ne va lăsa să vedem numai ceea ce poate trece prin acest filtru. Însă mintea şi intuiţia noastră simte că este mult mai mult decât atât.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top