Previziuni pentru 29 septembrie 2017

ZIUA LUI VENUS

Luna din semnul Capricornului este extrem de activă, formează conjuncție cu Pluton, cuadratură cu Uranus și sesquicuadratură cu Venus și Marte; toate aceste aspecte aduc un fel concret, dar aspru de a privi realitatea și tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Din acest motiv există posibilitatea ca modul de abordare al problemelor să trezească reacții neașteptate la cei din jur, dar și noi, la rândul nostru să ripostăm oarecum neașteptat.

În plus cred tendința de a privi unidirecțional o problemă va fi sancționată rapid, căci orice scoatere din context poate aduce cu sine, în această perioadă, numeroase erori. De aceea este indicat ca orice fel de problemă să fie privită dintr-o perspectivă cât mai holistică, încercând să nu rămânem blocați în amănunte.

Mai putem vorbi de existenţa unui punct critic, de maximă energie, mei ales în domeniul financiar. Ne vom întâlni cu situaţii sau acţiuni pe care le-am declanşat în jurul cam cu 5 luni în urmă, care acum ajung în acel punct în care trebuie rezolvate. Acest aspect se poate resimţi şi în planul sentimental. Este momentul de vârf, când lucrurile vor trebui lămurite sau rezolvate.

Fiecare om are locul şi rolul său în viaţă. Dacă şi-l găseşte şi îl respectă, atunci el va fi respectat şi căutat de cei din jurul său, şi nu va mai avea nevoie să se zbată ca să-şi câştige traiul sau ca să-şi caute locul şi sensul în viaţă. Iar pentru a-şi găsi rolul şi locul, omul trebuie să-şi asculte inima, să se îndrepte spre lucrarea pentru care are chemare, să nu se lase deviat din drumul său de lucruri cu valoare trecătoare, îndoielnică.

ORA PLANETARĂ A VENUS

Un vraci african îşi ducea un ucenic în junglă. Chiar dacă era în vîrstă, îşi făcea drum cu agilitate, în timp ce celălalt tot aluneca şi cădea de multe ori. Ucenicul se ridica, blestema, scuipa pe pămîntul trădător şi continua să-şi urmeze maestrul. După o bună bucată de drum, ajung într-un loc sacru. Fără să se oprească o clipă, vraciul se întoarce pe drumul pe care veniseră. “Nu m-ai învăţat nimic astăzi,” spune novicele, după ce căzuse a mia oară.

“Te-am învăţat un lucru, dar nu ai reuşit să-l înţelegi,” spuse vraciul. “Încerc să te învăţ cum să înfrunţi greşelile în viaţă.” “Şi cum ar trebui să le înfrunt?” “În acelaşi fel în care ar fi trebuit să înfrunţi fiecare căzătură,” răspunde vraciul. “În loc să blestemi locul unde ai căzut, trebuia, să încerci să înţelegi ce te-a făcut să aluneci.”

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 7 BALANȚĂ

O FEMEIE HRĂNIND PUIŞORI ŞI APĂRÂNDU-I DE ULII

În viaţa fiecărui om există lucruri, oameni, relaţii, idei, pe care trebuie să le hrănească şi să le protejeze. Acestea alcătuiesc lumea lui, şi este de datoria lui să aibă grijă de ele dacă nu vrea să le piardă. Acela care se gândeşte numai la sine şi nu acordă suficientă atenţie lucrurilor şi persoanelor din viaţa sa, trebuie să fie pregătit să rămână fără ele…

GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 11 FECIOARĂ

UN BĂIAT MODELAT DE ASPIRAŢIILE MAMEI SALE PENTRU EL

Eşti tu însuţi sau eşti ceea ce vor alţii să fii? Alegi ceea ce simţi tu că este mai bine, sau alegi ceea ce îi va mulţumi pe ceilalţi? Întotdeauna ai de ales între ceea ce îţi spune inima şi ceea ce te îndeamnă lumea din jur. Dar orice alegi, responsabilitatea alegerii îţi aparţine.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top