Este o săptămână cel puțin interesantă, ea este guvernată de Soare și începe cu Luna în propriul domiciliu, în creștere, provocându-l pe Saturn și confruntându-se cu Lilith, Soarele părând a încerca să medieze aceste aspecte. Trigonul care-l formează cu Luna la început de săptămână cu Soarele își pune amprenta asupra întregului interval, căci ni se sugerează foarte subtil, că la orice fel de dificultate, există o soluție, poate lipsită de claritate, poate invizibilă, poate ascunsă, dar există. Spun acest lucru deoarece conjuncția anuală dintre Mercur în exil și Neptun din semnul Peștilor, aduce o tendință ușor depresivă, puternic destabilizantă atunci când vrem să avem controlul cu orice preț, sensul ei fiind acela de a ne lăsa ghidați de Sus, pe calea cea mai potrivită, chiar dacă, pentru noi este invizibilă.
Apoi mai este un aspect marcant în această săptămână, conjuncția Marte Vesta, probabil că este aparent fără importanță, dar ea aduce în viața noastră momente în care avem de făcut alegeri, momente în care pornim pe drumuri ale sufletului, iar acțiunile noastre sunt selectate după credința în ele. Este un aspect foarte interesant, despre care am să scriu un articol separat. Aspectele descrise până acum au loc cu Nodurile lunare directe, deci impactul lor este mult mai mare decât deobicei.
Mercur vine să aducă în gândirea noastră multă nesiguranță, de fapt el ne provoacă să înțelegem, să credem în ce spunem, scriem sau gândim. În caz contrar se poate spune că frământările, îngrijorarea, neliniștea și incertitudinile ne copleșesc. Cuadratura pe care o formează cu cuplul Marte Vesta, sextilul cu Pallas și Lilith, septilul cu Uranus și Pluton, sunt aspecte care îl poziționează pe Mercur în centrul atenție noastre. El are un rol important căci este destul de retras pentru a se implica dar provocat pentru a se manifesta. De aceea gândurile pe care le avem, ideile care ne vin, informațiile pe care le vehiculăm trebuie tratate cu multă atenție și tact, dar mai ales trebuie reținute. Mercur este cel care mediază relația dintre Pallas și Lilith, imposibilă de altfel, de aceea și rolul său este dificil. Este ca și cum trebuie să-ți explici rațional o frică, trebuie să te lupți cu rădăcina ei, Pallas are sabia și vrea să o scoată, Lilith este insinuoasă și bine înfiptă, de unde problema pare greu de soluționat. Mercur însă ne poate spune cum să reușim, el ne îndeamnă să pășim, să facem pași mici și fermi, având clară ideea conform căreia Calea este deschisă întotdeauna celui conștient din punct de vedere mental, celui ca-și învinge frica, care se luptă cu himerele, celui mobilizat spiritual. Mercur în această poziție ne sugerează, de fapt ca întreaga săptămână că omul este totdeauna în devenire și redevenire, el poate întotdeauna să meargă înainte pentru a atinge partea cealaltă, dar el trebuie să facă primul pas. Provocările vin pentru a ne clarifica. Și asta nu este tot, Mercur este în trigon cu Jupiter, de la mijlocul săptămânii (aspectul exact vineri), aspectul ne ajută să rezolvăm eficient multe probleme, să ne dezvoltăm ideile, să primi toate informațiile de care avem nevoie, să ne exprimăm și să scriem.
Miercuri seara spre joi Luna se va afla în conjuncție cu steaua Regulus, cea mai strălucitoare din constelația Leului, de aceea în partea a doua a zilei avem posibilitatea de a străluci în acțiunile noastre, de a ne manifesta din plin personalitatea.
Vineri este și Luna Plină de pe axa Pești (Soare) – Fecioară (Lună), ea este destul de provocatoare, aducând multă energie care utilizată prost poate genera conflicte. Pe de altă parte ne aduce multă senzitivitatea dar și vulnerabilitatea și emotivitate, capacitatea de percepție fiind foarte mare. Din punct de vedere fizic suntem mai obosiți, mai lipsiți de energie decât deobicei, femeile fiind mul mai afectate. Marele avantaj este acela că Venus aflată în apropierea Soarelui și în exaltare în semnul Peștilor, formează un frumos trigon cu Jupiter, ceea ce ne poate aduce răspunsuri la multe căutări sau la posibile acțiuni importante. De aceea se poate spune că această Lună Plină ne aduce mesaje subtile legate de viitor (atenție la vise sunt de notat), ea vestind anumite evenimente prin trăirea acum a unor experiențe sau prin primirea răspunsurilor despre care vorbeam mai sus.
Fără a găsi neapărat un aspect sau ceva demn de menționat ca și configurații, totuși Lilith și Neptun joacă la nivel subtil, un rol major în această perioadă. amândouă aduc din subconștient fel de fel de imagini, idei, emoții, frici, senzații, imaginea pe care o am, este că ne simțim ca atunci când ne aflăm într-un tren care trece prin tunel, este întuneric, este o frică clar nejustificată, dar necesară pentru a accelera procesul de evoluție, de mergere înainte, solicitându-ne un tip special de putere și folosirea abilităților pentru depășirea obstacolelor atât concrete cât și cele plasate de mintea noastră, deci irelevante. Ceea ce avem de făcut este să ne concentrăm pe obiectivele importante din viața noastră, să căutăm soluții rapide și eficiente la probleme, să acționăm doar organizat și metodic, depășind încet dar sigur fricile, emoțiile și senzațiile distructive despre care vorbeam mai sus (atenție nu trebuie lăsate așa, la voia întâmplării).
De oriunde ai porni, există mereu o perspectivă mai largă, mai înaltă, şi nu trebuie să ai complexe din cauza locului de unde vii. Ai aceleaşi şanse de a fi fericit şi împlinit ca şi ceilalţi, dar fiecare are drumul sau de parcurs, de la originea sa până la ceea ce îl poate împlini complet. Oricât de idealistă ar parea viziunea ta, mergi înainte, pas cu pas, ca să o aduci la realitate.