Avem o zi cel puțin interesantă. În primul rând, astăzi dis de dimineață, Mercur și Luna au trecut cumva pas la pas în semnul Scorpionului, trebuie specificat că Mercur a trecut primul, deci ÂÂ pe Luna fără direcție, ceea ce ne sugerează că acțiunile mercuriene nu sunt chiar atât de ușor controlabile, și în plus nu avem prea multă claritate în strategii sau activități comerciale. Oricum Mercur în acest semn ne obligă la cercetare, la înțelegerea profundă a situațiilor, la meditații și atenție la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Apoi Mercur ne ajută să ne facem ordine în idei, să ne concentrăm pe activitățile personale, să privim spre ceea ce ne reprezintă și să ne adaptăm gândirea unor situații noi, imprevizibile sau care ne surprind.
În al doilea rând Mercur și Luna formează conjuncție ceea ce cu siguranță ne aduce eficiență în acțiuni, reacții spontane bune, o percepție combinată cu gândirea care ne determină să fim pe fază, să facem totul la timpul și în timpul potrivit. Luna formează niște aspecte cel puțin interesante ea este în cuadratură cu Lilith dar și cu Nodurile lunare, așa încât pe cerul astrologic se formează un careu în T foarte interesant, căci fiecare dintre noi va privi trecutul cu destul de multă frică, mai ales experiențele din acesta, ceea ce va genera încercarea de a ne debarasa de orice are legătură cu el, ca un fel de metodă de protecție ca acea situație să nu se mai repete. Oricum avem nevoie de multă prudență și atenție fiind indicat să ne ascultăm intuiția evitând pe cât posibil situațiile conflictuale.
În al treilea rând Mercur formează opoziție cu Uranus în mișcare aparent retrogradă, seara la 20.36, cu toate acestea aspectul se va resimți întreaga zi. Se poate spune că simțul comercial este deficitar, indicat fiind să evităm investițiile pe termen lung sau acțiunile negândite, să răspundem la unele propuneri bruște sau neașteptate, fiind necesară mai întâi o analiză atentă asupra lor. Este important să fim atenți la ceea ce spunem, la ce promitem sau la felul în care ne comportăm, căci reacțiile sunt destul de dure, generând tensiuni interioare. Această opoziție este cumva importantă din punct de vedere mundan, social, ea va aduce reacții interesante, va provoca mișcări de independență, va încerca să epateze sau să aducă argumente împotriva gândirii tradiționale, conservatoare. În plan personal poate că ar trebui să ne ocupăm de acele acțiuni care în trecut ne-au fost refuzate sau au fost blocate, generând frustrări, fiind un moment de eliberare de ele, prin acceptarea reluării experiențelor refuzate, poate ar trebui să fim mai tineri în gândire și atitudine, bucurându-ne de acele valori personale care ne fac unici sau ne poziționează în atenția celor din jur. Putem trăi situații sau putem avea oportunități ce îndeamnă spre ruperea cu trecutul, vechile sentimente reapar într-un mod viu, chiar dacă într-o nouă sferă nouă și mai largă de experiență; poate fi și un fel de confruntare cu trecutul, este important ca sentimentele să nu ne întoarcă în acel timp să nu ne abandonăm în trăirea lui ci doar să-l folosim constructiv. Cred că această zi ar trebui să ne ajute să descoperim că tot ce gândim este important, mai ales în acest moment, pentru a ne ajuta să participăm la schimbările importante la nivel planetar care ne așteaptă să ne implicăm conștient.