Nu contează atât de mult ceea ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci. (Maica Teresa)
Luna Plină de miercuri şi eclipsa totală de Lună sunt evenimentele principale ale acestei săptămâni dar, evident, nu singurele; acestea vor aduce amplificări sau exacerbări legate de felul în care percepem informaţiile din jur, trezindu-ne suspiciunea sau neîncrederea în ceilalţi.
Această eclipsă este prima eclipsă totală de Lună din 20 februarie 2008. O eclipsă are efecte de durată şi practic, forţând puţin nota, putem spune că pe de o parte acum se închid anumite evenimente declanşate atunci, iar pe de altă parte se deschid evenimente pentru aproximativ două luni, legate de menirea noastră, de viaţa noastră spirituală, primind în acest interval lecţiile necesare pentru a evolua.
Mai mult, peste această eclipsă se suprapune conjuncţia superioară dintre Soare şi Mercur, ceea ce ne dă o capacitatea de înţelegere extraordinară mai ales pentru că Mercur este puternic, situat în domiciliu.
În general este o săptămână dinamică, dominată de Marte, care ne aduce forţa necesară pentru a ne împlini proiectele şi planurile. În plus avem un deosebit fler şi intuiţie, mai ales atunci când este vorba despre realizarea unor activităţi creative sau a unor acţiuni pe care le-am proiectat la începutul lunii aprilie. Poate că ar fi binevenit un bilanţ, pentru că ne aflăm la hotarul dintre două cicluri de evoluţie ale personalităţii noastre. De aceea tentaţiile pot fi mari, momentele de îndoială destul de frecvente, fiind bine de evitat negocierile, deciziile şi călătoriile nemotivate.
Autoanaliza manierei de a scrie sau a vorbi sau de a comunica este foarte importantă, pentru că acum se deschide un nou ciclu de evenimente legat de felul în care ne exprimăm sau de felul în care suntem percepuţi din exterior.
Vineri, Mercur va părăsi domiciliul propriu şi va trece în semnul Racului de unde ne va ajuta să comunicăm mai bine cu familia şi să ne exprimăm.