24 septembrie 2011

ZIUA LUI SATURN

Astăzi Luna din Rac, domiciliu, în opoziţie cu Neptun, ne face să trecem prin stări paradoxale, ca apoi după orele 10.00,  aflată în semnul Leului să facă emoţiile, trăirile extrem de puternice. În plus Luna este în scădere, iar de astăzi energia noastră fizică este la cote minime, până la Luna Nouă de marţi. De aceea este nevoie de multă credinţă pentru a rezolva şi depăşi cu bine acţiunile acestei zile. Se pare că astăzi toate energiile superioare ne vor ajuta să înţelegem şi să conştientizăm aceste stări, pentru a face un salt calitativ important. Pentru aceasta este nevoie de sinceritate totală, de spirit de observaţie, pentru eliminarea restanţelor în plan spiritual. Starea de confuzie în care ne complacem de ceva vreme trebuie înlăturată pentru a ne asigura un viitor sigur şi luminos.

Apoi Saturn formează cu Nodul Nord un sextil, care ne va ajuta să înţelegem cu exactitate ce avem de făcut, lăsând intuiţia să ne ghideze, ţinând cont de mesajele subtile pe care le primim de la univers sau de ideile care ne trec prin cap. Avem un mental profund, înclinat să capteze esenţialul, capacitatea de a ne focaliza fără probleme asupra oricărui subiect. Comunicarea funcţionează perfect, mai ales că avem capacitatea de a înţelege şi empatiza cu cei din jurul nostru. În plus avem prilejul să învăţăm din erorile altora, ca să nu mai ajungem în situaţia să le repetăm. Pe de altă parte, există şi lucruri pe care nu le putem învăţa decât de la cei dinaintea noastră. Prejudecăţile legate de diferenţele de vârstă sau de alte tipuri tind să-i despartă pe oameni, dar cine realizează că acestea sunt doar aparenţe, va putea beneficia de tot ce este mai bun în fiecare semen al său.

 

ORA PLANETARA A LUI SATURN

Recompensa pentru faptele tale de valoare nu este pe un singur plan. Ceea ce primeşti de la societate poate reflecta aprecierea societăţii fată de faptele tale, dar mai valoroasă este bucuria de a duce la bun sfârşit o misiune sau de a-ţi atinge un ţel. Nu te limita doar la ceea ce judecă alţii despre faptele tale, nu alerga după aprecierea lor, ci bazează-te mai ales pe ceea ce simţi tu însuţi despre ceea ce faci. Cea mai fericită recompensă este pacea pe care ţi-o aduc faptele săvârşite de tine.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 1 BALANŢĂ  

UN FLUTURE DESAVIRSIT, CONSERVAT PENTRU ETERNITATE INTR-UN AC

Trecutul s-a dus si nu mai poate fi schimbat. Viitorul va veni, si nu este inca tangibil. Dar el depinde de ceea ce faci tu Acum si Aici. Astfel, Prezentul este singurul care conteaza, deci concentreaza-te asupra clipei prezente ca sa o faci cit mai frumoasa pentru toti.

 

GRADUL SABIAN AL LUI SATURN – 18 BALANŢĂ

DOI OAMENI ARESTAŢI

Greşelile comise în viaţă se plătesc întotdeauna. Chiar dacă nu e vorba neapărat de pedepse juridice, ele determină în mod natural situaţii fără ieşire, de limitare şi penitenţă, din care trebuie să înveţi să nu mai comiţi asemenea greşeli. Cel prin care îţi vine „pedeapsa” este responsabil pentru faptele sale, şi dacă şi el greşeşte, va avea penitenţa sa. Dar ceea ce contează cel mai mult, pentru tine, este să înveţi din propriile tale greşeli, şi cu cât vei învăţa să nu mai greşeşti, cu atât vei fi mai liber, mai puternic şi mai fericit.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top