1 octombrie 2011

Trebuie să ne găsim puterea de a lua oamenii şi faptele aşa cum sunt, să fim obiectivi în luarea deciziilor, acceptarea ideii că un eveniment pe care îl trăieşte un semen al tău va fi trăit într-o zi şi de tine, că poţi ajunge în aceeaşi situaţie ca şi el, deci este bine să nu judecăm oamenii ci faptele lor. Este bine să ne evaluăm corect posibilităţile care se ivesc cât şi cele proprii.

Saturn se află în semnul Fecioarei, amplificând timp de doi ani tendinţa noastră de a analiza, de a privi fiecare detaliu cu mult mai mare atenţie, iar la nivel mundan, generând fenomenul de fărâmiţare, de restructurare a societăţilor pe departamente funcţionale. Personal nu ştiu dacă este bine sau rău, dar cred că sigur, vom deveni mai atenţi în ceea ce ne priveşte dar şi mai înţelepţi.  Saturn ne arată care este preţul ataşamentelor şi dorinţelor noastre, ne ilustrează valoarea muncii, căci oricât de mari ar fi idealurile noastre, ele nu au nici o valoare dacă nu sunt puse în practică, prin efort susţinut, zi de zi, cu migală şi atenţi la detalii. În acest context Saturn poate trezi în noi ceea ce budiştii numesc, Sufletul de diamant.

Ziua este liniştită şi ne ajută să ne ocupăm cu mare atenţie de îndatoririle casnice sau de treburile cotidiene. Este bine , fiind sâmbăta, să analizăm ceea ce am realizat, să corectăm ceea ce nu a funcţionat, să acceptăm că am greşit şi să ne corectăm greşelile.

În plus putem face studii lucide şi concrete, putem să citim şi să studiem, să fim cât mai interesaţi pentru a ne dezvolta spiritul şi pentru a ne bucura de ceea ce viaţa ne oferă.

În mod ideal este perioadă în care ne putem goli de resentimente, amintiri, ataşamente, obişnuinţe nepotrivite, de toate acele sentimente individuale care afectează relaţiile sentimentale, pentru că încă Saturn, Venus, Junona suant în conjuncţie de ele apropiindu-se cu paşi repezi Mercur. Este important să renunţăm la orice formă de egoism şi să depăşim starea în care avem impresia că viaţa trece pe lângă noi. Este bine să ne eliberăm pe noi şi pe ceilalţi de ceea ce s-a întâmplat pentru a ne pregăti de un nou ciclu lunar. Este bine să comunicăm, să îi informăm pe cei din jur despre realizările sau proiectele noastre, să împărtăşim din cunoaşterea noastră, să dăruim. Este perioada în care trebuie să ne exprimăm şi să ne manifestăm în aşa fel încât să fim pe placul celor din jur, pentru a fi mai eficienţi şi coerenţi. În mod special astăzi din cauza sextilului crescător Soare Lună şi pentru că este week-end, este moment de relaxare şi împăcare cu noi înşine, în care putem căuta şi sfaturile bine intenţionate ale altora pentru proiectele noastre viitoare. Vom avea ocazia să ne limpezim idealurile şi să găsim argumente în sprijinul proiectelor noastre viitoare.

 

ORA PLANETARA A LUI SATURN

Imboldul de a-i vindeca pe ceilalţi poate fi un obstacol major în calea propriei tale vindecări. În primul rând îngrijeşte-te să te vindeci pe tine însuţi, în aşa fel încât să te reîncarci şi să fi capabil să-i ajuţi pe ceilalţi. Aşa că pune-ţi crucea jos şi acordă-ţi timp pentru a-ţi cunoaşte propriile nevoi emoţionale şi spirituale. Meditează la toate acestea pe orele planetare ale lui Saturn, şi gândeşte-te că pentru a fi generos şi expansiv cu ceilalţi, întâi trebuie să fi cu tine însuţi.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 8 BALANŢĂ 

UN FOC SCÂNTEIETOR ÎN VATRA UNEI CASE PĂRĂSITE

Nu ştii niciodată ce se ascunde în spatele aparenţelor. Nu haina îl face pe om, ci ceea ce are el în suflet. Dincolo de aparenţe sărace se poate ascunde o mare bogăţie. În plin deşert pot creşte diamante. Fiinţa ta nu este deloc atât de neputincioasă pe cât ţi se pare. În fiecare om se ascunde o mare putere, o mare lumină, o mare capacitate de a iubi, de a se bucura de viaţă, de a fi fericit, şi datoria omului este să se folosească de toată această bogăţie.

 

GRADUL SABIAN AL LUI SATURN – 19 BALANŢĂ

O BANDĂ DE TÂLHARI ÎN ASCUNZIŞ

Ceea ce este nepermis poate fi recunoscut prin faptul că se ascunde. Lucrurile cu care te jenezi faţă de ceilalţi sunt acele lucruri pe care le foloseşti greşit, şi din această cauză ai fi judecat dacă le-ai dezvălui. Tu simţi asta în adâncul tău, iar ascunderea nu este decât o soluţie temporară. Adevărata soluţie este să înveţi să vezi şi să faci lucrurile corect, fără vină, şi atunci nu vei mai fi nevoit să ascunzi ceva. Când ceea ce faci este just, nu mai are nevoie să fie ascuns.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top