Astăzi avem două aspecte, un frumos trigon Venus Neptun şi opoziţia dintre Mercur şi Luna Neagră, ele sunt atât de diferite şi acţionează pe două planuri distnicte şi fără legătură aparentă, comunicarea relaţională şi relaţia sentimentală, dar totuşi influenţându-se reciproc.
Avem un câmp de acţiune foarte larg, de aceea putem începe orice treabă, dar mai ales putem duce la bun sfârşit orice acţiune. Este indicat să folosim cât mai raţional această zi, dar mai ales să nu fim agitaţi. Este o zi favorabilă pentru toate activităţile, dar mai ales pentru călătorii. Tot ceea ce ţine de aventură, minciună sau înşelătorie este condamnat eşecului.
Este o zi armonioasă, dar care este necesar să o folosim pentru a ne echilibra şi a ne găsi armonia interioară. Avem puterea şi intuiţia de a ne propune să aducem în viaţa noastră acele transformări necesare pentru a evolua, pentru a avea succes.
Evitaţi să acţionaţi sub impulsul momentului, treceţi prin prisma realităţii acţiunile voastre, altfel poate apare riscul unor exagerări sau neînţelegeri. Ţineţi cont de presimţiri şi nu vă agitaţi, numai în linişte vom rezolva eficient treburile importante ale zilei.
ORA PLANETARA A LUI SATURN
Când vrei ceva, întreg Universul conspiră în favoarea ta. Războinicul luminii ştie asta.
Din acest motiv, este extrem de atent cu gândurile sale. Ascunse sub o serie de bune intenţii, există sentimente pe care nimeni nu îndrăzneşte să şi le mărturisească nici sieşi: răzbunarea, autodistrugerea, vinovăţia, frica de victorie, bucuria macabră pentru tragedia celorlalţi.
Universul ne supune judecăţii: conspiră în favoarea dorinţelor noastre. De aceea, războinicul are curajul de a-şi scruta umbrele din suflet şi de a vedea dacă nu cumva cere ceva greşit pentru sine.
Şi are întotdeauna foarte multă grijă de ceea ce gândeşte.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 15 BALANŢĂ
CĂI CIRCULARE
Viaţa nu este un drum liniar, aşa cum pare la prima vedere. În realitate, sunt cicluri care se repetă la infinit, de fiecare dată cu aspecte noi. Acest lucru este pus în evidenţă mai ales de ciclurile naturale, cele ale anotimpurilor, ca şi cele ale corpurilor astrale. Dar omul tinde să creadă că lucrurile se derulează liniar, implacabil şi la întâmplare… Dacă vei fi atent cu adevărat la evenimentele din viaţa ta, vei observa ciclicitatea vieţii. Lucrurile pe care le laşi nerezolvate revin în atenţia ta, după un timp, ca să te achiţi de datoria restantă. Lucrurile din care n-ai învăţat suficient se întâmplă din nou, chiar mai acut, ca să te determine să înveţi lecţia. Numai cei care nu învaţă nimic ajung să repete aceleaşi greşeli şi să trăiască mereu la fel, cu aceleaşi probleme. Dar cei care ştiu să înveţe din viaţă, progresează.
GRADUL SABIAN AL SATURN – 20 BALANŢĂ
UN RABIN EVREU ÎNDEPLININDU-ŞI ATRIBUŢIILE
Fiecare om are locul şi rolul său în viaţă. Dacă şi-l găseşte şi îl respectă, atunci el va fi respectat şi căutat de cei din jurul său, şi nu va mai avea nevoie să se zbată ca să-şi câştige traiul sau ca să-şi caute locul şi sensul în viaţă. Iar pentru a-şi găsi rolul şi locul, omul trebuie să-şi asculte inima, să se îndrepte spre lucrarea pentru care are chemare, să nu se lase deviat din drumul său de lucruri cu valoare trecătoare, îndoielnică. Fericit este cel care îşi trăieşte viaţa oferind oamenilor ceea ce poate el să ofere mai bun.
ASPECTELE ZILEI
Venus în Balanţă în trigon cu Neptun în mişcare aparent retrogradă din Vărsător
Ofera inspiraţie artistică, mistică, sentimente subtile, idealizând conceptul de armonie şi ritm.
Pasiunile sunt nobile, iar sentimentele preponderente sunt de dăruire, de uitare de sine, comportamentul fiind drăgăstos şi tandru. Rafinamentul şi sensibilitatea sunt foarte evidente, iar intuiţia şi imaginaţia sunt la cote maxime. Fiind un aspect puternic emoţional ne aduce într-un anume fel o stare de nepăsare sau inactivitate, datorată probabil tendinţei de a visa sau au ne preocupa de visele şi idealurile noastre. Este o perioadă favorabilă oamenilor de artă, sau celor care au potenţial artistic. Mai pot fi înlesnite mici afaceri, sau mici câştiguri, dar în general simţul realităţii sau simţul practic este redus.
Putem considera că există un moment în viaţă când trebuie să privim lucrurile cu detaşare. Trecutul a avut un rol imens în formarea şi evoluţia noastră, dar la un moment dat suntem pe cont propriu, şi trebuie să ne continuăm viaţa fără ca societatea să mai aştepte ceva de la noi. Aşadar, Viaţa este cea care aşteaptă ceva de la noi, şi cel mai simplu lucru pe care îl poate aştepta este să o înţelegem, să înţelegem sensul Vieţii şi al fiinţei noastre. Şi oricât am privi la ce se întâmplă în jurul nostru, adevărul îl vom afla doar învăţând să privim în adâncul sufletului.