25 octombrie 2011

În general ne vom simţi plini de dorinţa de a acţiona, de a ne schimba viaţa, de a progresa.

Chiar dacă vom simţi o uşoară stare de iritare sau de nelinişte, în general vom acţiona cu voinţă, echilibrat, fiind, cel puţin în prima parte a zilei, într-o stare de armonie interioară, de satisfacţie.

Ne neliniştesc lucrurile rămase nefinalizate, sau care aşteaptă aprobări speciale.

Dacă puteţi ocupaţi-vă măcar puţin de viaţa spirituală, lăsând deoparte emoţiile explozive, agresivitatea, fiind împăciuitori. Încercaţi să fiţi liberi şi detaşaţi, fără a vă pierde capul, a vă manifesta orgoliul, sau a fi nesăbiuţi.

Junona terce la ora 4.57 în semnul Scorpionului, părăsind domiciliul din semnul Balanţei, pentru aproximativ 4 ani, mai exactp

Nă în 17 septembrie 2015, tot astăzi, se termină un tranzit început în 27 iulie 201, perioadă în care a stat în semnul Balanţei, alături de Saturn, consolidând sau desfăcând toate acele legături care nu erau necesare fiinţei noastre. De acum în colo, este necesară o echilibrare a sentimentelor, o transformare a lor în gânduri frumoase şi luminoase, renunţând la dorinţa de a controla, de a domina. Este bine să ţinem cont că există întotdeauna o latură ascunsă, pe care nu o vedem dar care ne poate afecta deciziile pe care le luăm.

Energia fizică şi afectivă se îmbină armonios dacă lăsăm puţin la o parte analiza mentală, critică, sau lipsa de voinţă în acţiuni, este bine să încercăm să trăim profund momentele, nu doar să le analizăm. De aceea intuiţia să fie cea care decide în situaţii confuze. Sunt momente când, din exces de zel sau din entuziasm, dintr-o pornire necontrolată, a ta sau a altcuiva, se declanşează un adevărat incendiu, şi atunci trebuie să faci eforturi pentru a menţine situaţia sub control. Este acel gen de moment de criză în care, dacă eşti suficient de echilibrat, poţi găsi cea mai bună cale de a rezolva situaţia, sau cel puţin îi poţi ajuta pe alţii să treacă de un asemenea moment cu bine. Asemenea momente nu sunt îndreptate împotriva cuiva anume, ci apar tocmai pentru ca oamenii să înveţe să se apropie unii de alţii şi să-şi asume răspunderi.

Ceea ce trebuie să facem în această zi este să ne modelăm supleţea de spirit, toleranţa dar cel mai important, adaptabilitatea. Toate acestea le putem realiza rostind sincer nemulţumirile pe care le avem, cinstit, deschis, fără impulsivitate.

Astăzi emoţiile noastre sunt profunde, iar intuiţia funcţionează la cote maxime, cel mai bine mai ales în plan personal este să dăm şi o nuanţă de pragmatism sentimentelor pe care le încercăm, astfel va dispare conflictul dintre personalitate şi emoţii. În plus putem renunţa la emoţiile vechi şi inutile, pentru a lăsa locul unora noi să se manifeste.

 

ORA PLANETARĂ A LUI MARTE

Pentru toţi şi toate există un timp potrivit. Niciodată nu amâna pentru mâine ceea ce ştii că ar trebui să faci astăzi, ci mergi în ritmul vieţii şi fii în perfectă pace. Gândurile noastre creative, pozitive, de iubire deţin o putere uriaşă, mult mai mare decât ne închipuim, deoarece gândurile sunt putere. Aşadar anulează toate aceste gânduri negative. Caută întotdeauna partea plină a paharului, căci cu cât radiezi mai multă bucurie şi iubire, cu atât mai multă bucurie şi iubire atragem spre noi.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 2 SCORPION

O STICLĂ SPARTĂ ŞI PARFUM RISIPIT

Emoţiile pe care le simţi în sufletul tău sunt primele repere care te pot îndruma pe călătoria vieţii. Uneori este necesar să le împărtăşeşti altora, ca să le furnizezi şi lor repere utile, şi dacă întârzii prea mult acest lucru, se poate să fii forţat ca să le împărtăşeşti brusc, cu violenţă, cu un sentiment de tulburare şi cu probleme de comunicare. Este de preferat să înveţi să-ţi comunici emoţiile cu măsură, la timpul potrivit, astfel încât comunicarea cu ceilalţi să nu fie perturbată de valurile de emoţie revărsată.

 

GRADUL SABIAN AL LUI MARTE –  21 LEU

PUI DE GĂINĂ INTOXICAŢI SCUTURĂ NĂUCI DIN ARIPI ÎNCERCÂND SĂ ZBOARE

Când începi o experienţă nouă, este posibil să fii stângaci, să te descurci greu, dar acesta nu trebuie să fie un motiv pentru a renunţa. Ai nevoie de exerciţiu şi de înţelegerea fondului problemei, pentru a-ţi dezvolta abilităţile şi a lucra cu o viziune cât mai completă.

 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top