28 octombrie 2011

Prima parte a zilei se anunţă mai armonioasă, Luna formează conjuncţie cu Venus şi Mercur, ceea ce înseamnă că ne este mai uşor să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele, că intuiţia funcţionează perfect, că la un moment dat, cu toate acestea ne îndoim de propriile percepţii.

Întreaga zi ne aflăm sub influenţa trigonului dintre Pluton şi Jupiter, ambele în semne de pământ, aspect care se reface, după ce a mai avut loc în 7 iulie, practic acum aducând înţelegerea unor situaţii, sau revenirea lor, tocmai pentru a înţelege mai bine ce avem de făcut, de pus în practică urgent, de reparat. Este un aspect care acţionează de câteva zile şi se va forma a treia oară în data de 13 martie 2012, dar atunci vom avea posibilitatea de a le rezolva definitiv. Este un aspect care ar trebui să ne facă meditativi, atenţi la prezent, la mesajele exterioare pe care le primim, la ceea ce avem de făcut, la felul în care suntem conştienţi de valoarea noastră, sau de capacităţile noastre prost utilizate sau nenţelese. Când ne facem timp să descoperim de ce nu suntem în armonie cu viaţa, vom afla adesea că nu punem în prim plan ceea ce este pentru noi mai important şi astfel nu reuşim să intrăm în linişte şi să aflăm pacea şi calmul necesare. Acest lucru cere timp, răbdare, credinţă, încredere şi înseamnă că trebuie să învăţăm să fim liniştiţi.

Este important să medităm asupra ceea ce înseamnă eşecul pentru noi, să încercăm să aflăm ce ne determină teama faţă de el, dacă vom descoperi atunci el va dispărea ca prin farmec din viaţa noastră.

Să nu uităm că fiecare se ocupă cu ceva. Dar puţin sunt cei care îndeplinesc lucrul respectiv în cel mai bun mod cu putinţă. Aceia sunt oamenii care ating succesul. Crede şi înfăptuieşte – aceasta este marea lege a succesului! Jupiter ne aduce credinţa şi ne creează premisele pentru a realiza cu succes tot ceea ce este just, corect şi plin de înţelepciune.

Este o zi serioasă, cel puţin în a doua parte a ei, avem cuadratura Mercur Marte, de aceea mare atenţie la ce rostiţi. Cuvintele sunt puternice şi veţi fi judecaţi după ele. Ele vor fi în favoarea noastră dacă vor fi sincere şi altruiste sau în defavoare dacă vor fi mincinoase sau pline de prefăcătorie. Se obţine succes în toate acţiunile care necesită realizare rapidă. Exersaţi puterea voinţei, fiţi mărinimoşi dar şi cu mare băgare de seamă în tot ceea ce faceţi.

Să nu uităm că Mercur şi Soarele în Scorpion ne ajută să ne formăm opinii personale greu de modificat, de aceea există probabilitatea ca în această perioadă să fie greşite.Deci nu vă formaţi prejudecăţi sau să formulaţi concluzii sau păreri. Insultele reale sau imaginare se vor uita greu, încăpăţânarea fiind maximă. Nu acceptaţi starea de imobilitate, acţionaţi oricât de greu v-ar fi sau oricât de mare este inerţia.

Între orele 14.50 şi 18.00, Luna este fără direcţie, fiindu-ne dificil să ne concentrăm, să luăm decizii importante, să primim ajutor şi să privim obiectivi ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

 

ORA PLANETARĂ A LUI VENUS

Niciodată nu eşti singur. Întotdeauna este alături de tine cineva gata să te ajute. Uneori chiar simţi acest ajutor, şi atunci spui că ai avut noroc, sau că ţi-a ajutat Dumnezeu… Dar e bine să fii conştient că efectiv eşti ajutat. Iar dacă vei învăţa şi să ceri ajutorul atunci când ai nevoie de el, vei avea bucuria de a descoperi că rugămintea ta este auzită!

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 5 SCORPION

UN MASIV ŢĂRM STÂNCOS REZISTĂ LA PRESIUNEA MĂRII

Oricât de imens este oceanul şi presiunea valurilor sale, stâncile ţărmului rămân neclintite. Învaţă de la piatră puterea de a rezista la presiunile din afară şi dinlăuntru. Emoţiile pot exercita presiuni puternice uneori, dar a ceda în faţa lor, a acţiona sub imperiul emoţiilor, renunţând complet la raţiune, poate fi în detrimentul nostru. Trebuie să ştii să-ţi găseşti echilibrul lăuntric şi să-ţi stabilizezi poziţia astfel încât valurile să poată trece dincolo de tine fără să te prăbuşească.

 

GRADUL SABIAN AL LUI VENUS –  24 SCORPION

MULŢIMI VENIND LA POALELE MUNTELUI CA SĂ ASCULTE UN OM INSPIRAT

Între admiraţie şi dispreţ este o diferenţă clară, cu efect concret. Dispreţul te face să te îndepărtezi de ceea ce crezi că nu-ţi poate oferi nimic bun, fiindcă ai impresia că tot ce ai este deja mult mai bun. Este o atitudine greşită, care te va face să nu poţi să vezi sau să accepţi ce-ţi poate oferi, totuşi, ceea ce dispreţuieşti. În schimb, admiraţia te apropie de ceea ce crezi că-ţi poate oferi ceva bun. Forţa ei este imensă, căci te face capabil să devii sau să dobândeşti tu însuţi ceea ce admiri. De pildă, când un om îţi vorbeşte cu înţelepciune, vei înţelege cu atât mai mult din cuvintele sale, cu cât îl admiri mai mult. Astfel te vei putea regăsi pe tine însuţi la cota înaltă a propriei tale admiraţii pentru înţelepciune, şi vei dobândi tu însuţi din acea înţelepciune. În viaţa ta, admiri ceea ce este cu adevărat mai important pentru tine?

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top