În această săptămână au loc evenimente destul de importante din punct de vedere astrologic, trebuie spus că ea se află sub guvernarea Lunii, ceea ce evident amplifică emoţiile, intuiţia şi trăirile afective. Luna va parcurge semnele Berbec, Taur şi Gemeni, de aceea impulsurile noastre sunt în cea mai mare parte destul de primare, necizelate de raţiune, dificil de stăpânit. Dealtfel Luna reprezintă satelitul natural al Pământului dar este receptorul prin care noi primim informaţii şi vibraţii din Univers.
Fiind sub influenţa vibraţiei lunare, vom fi mai emoţionali, mai sensibili şi mai receptivi. Totodată ne vom concentra atenţia şi asupra reuşitelor materiale, fiind importantă mai ales implicarea în proiecte financiare de lungă durată. Se pare că din acest punct de vedere la mulţi dintre noi se întrevede posibilitatea unor modificări importante în acest plan.
Şi aspectele legate de sănătate, dietele şi tratamentele naturiste vor avea un loc important în viaţa noastră în această săptămână. Luna fiind în creştere, iar Venus în poziţii armonioase, pofta de mâncare este mult mai mare, fiind dificil să ne abţinem, este important să fim atenţi la dietă şi pe cât posibil să încercăm să ţinem post, fiind o perioadă importantă de purificare a corpului fizic. Este recomandabil să se bea apă pentru eliminarea toxinelor, să se consume ceaiuri amare, să se reducă aportul de dulciuri rafinate şi să nu se mănânce după ora 20.00.
Pe scurt vom fi preocupaţi în primul rând de latura emoţională, sentimentală, iar apoi de aspectele pecuniare, materiale şi de sănătate.
Este important să înţelegem că este momentul în care putem lega trecutul de viitor, prin prezent, prin pregătirea unui nou ciclu din viaţa noastră. Poate pare pentru mulţi dintre noi un moment în care nu avem nimic de legat, chiar dacă nu percepem acum acest moment, încercaţi să acţionaţi de această manieră, pentru că lucrurile acţionează sigur în acest sens şi într-un mod extrem de subtil, de rafinat.
Dacă le luăm în ordine, în primul rând se formează conjuncţia inferioară Mercur Soare – duminică, care ne ajută să luăm toate deciziile legate de schimbări, ea ne dă intuiţie sau chiar viziuni, ne ajută să primim mesaje importante la nivel subtil. Tot ceea ce simţim sau trăim trebuie analizat şi înţeles cu atenţie pentru a descoperi informaţiile subtile care ne sunt transmise. Această conjuncţie este importantă şi pentru că se formează pe Nodul Nord, ceea ce evident ne amplifică intuiţia, ne dă inspiraţie, ne face să revenim la idei mai vechi sau să înţelegem sensul lor. Conjuncţia Soare Mercur are loc aproximativ de trei ori intru-n an, ea deschide un ciclu de 116 zile, iar proiectele noastre ar trebui să se raporteze strict la această perioadă. Mercur ar trebui să ne facă să reflectăm la ceea ce ne este înscris în codul nostru spiritual, să facem, ar trebui să medităm pentru a ne descoperi mai bine şi pentru a nu mai permite să trăim la voia întâmplării. Să nu uităm că atunci când lucrurile par să îngheţe în situaţii aparent lipsite de energie şi de dinamism, avem prilejul să ne relaxăm şi să privim ansamblul fără să ne mai distragă atenţia schimbările obişnuite, ca să putem vedea în perspectivă, dincolo de aparenţe. Asemenea momente pot să fie şi semne ale unei activităţi intense care este pe cale să înceapă, fiind important să nu ne temem să fim deschizători de drumuri.
Să nu uităm că numai credinta ne ajută să suportăm acele evenimente pe care tindem să le considerăm nedreptăţi. Ea ne dă răbdarea de a aştepta venirea luminii chiar şi din cel mai adânc întuneric. A crede că tot ceea ce vine e dorit şi e bun pentru noi, ne face să ne simţim iubiţi, ghidaţi, protejaţi. Să ne încredinţăm acestei iubiri pentru ca existenţa noastră să se împlinească.
Pe termen lung se deschide un ciclu de 18 ani, acesta este important la nivel mundan, ciclu care deobicei este legat de relaţiile internaţionale, de noi alianţe sau tratate, de noi oportunităţi de colaborare sau de deschiderea unor conflicte militare. Spun acestea deoarece Marte este în cuadratură cu conjuncţia Mercur Soare, motiv pentru care sunt posibile evenimente deosebit de agresive. În general vor fi sancţionate toate acele acţiuni efectuate greşit, de aceea, când vrem să facem un lucru, este bine să concentrăm asupra lui cu toată atenţia ca să-l facem cât mai bine. Construcţiile făcute de mântuială în aceste zile ”se năruiesc” repede. Nu este suficient să predăm o lucrarea la termen, ea trebuie să fie şi temeinică. Astfel nu ne vom putea bucura vreme îndelungată de roadele muncii noastre. Sarcinile neplăcute vor abunda, tocmai pentru a ne testa voinţa şi puterea de muncă, cea mai bună metodă de a îndeplini o sarcină neplăcută este să o ducem la bun sfârşit cu maximă eficienţă. Astfel avem toate şansele să nu fim niciodată nevoiţi să le facem din nou şi să nu generăm conflicte.
Apoi marţi se formează conjuncţia anuală a Soarelui cu Nodul Nord, care aduce momente importante în viaţa noastră evolutivă, posibilitatea de a ne orienta în noi direcţii, de a ne dezvolta spiritual. Este un moment de reuşită, de celebrare a fiinţei noastre, care ar trebui să ne permită deschiderea unor numeroase oportunităţi. Cu toate că această conjuncţie este anuală importanţa ei este foarte mare tocmai pentru că Nodul Nord se află în domiciliul propriu, Săgetătorul, odată la 18 ani, de aceea trăirile, stările, evenimentele din viaţa noastră care au loc acum au o conotaţie deosebit de subtilă, fiind importante pentru dezvoltarea noastră personală.
Până sâmbătă au loc evenimente de scurtă amploare, vedeta fiind Venus care formează trigon cu Marte şi sextil cu Junona, în condiţiile în care joi este şi Tripura Sundari, moment extrem de armonios, care ne dă posibilitatea să ne rezolvăm eficient problemele, mai ales în plan sentimental.
Dacă la acest tablou adăugăm refacerea sextilului Jupiter Chiron, din 2 iulie, se poate spune că ne întâlnim cu evenimente pe care atunci le-am înţeles greşit şi am reacţionat greşit, acum fiind momentul în care posibilitatea de a remedia acţiunile datorate orgoliului sau lipsei de răbdare.
Apoi, sâmbătă, concomitent cu Luna Plină, are loc a doua eclipsă totală de Lună din acest an, ea aduce în prezent evenimente cu care ne-am întâlnit şi în luna iunie (la eclipsa totală de Lună din 15 iunie), ea face ca lucrurile să capete alte valenţe în viaţa noastră. În general vom fi forţaţi să înţelegem necesitatea unor schimbări urgente legate de concepţiile şi mentalităţile noastre. a şasea şi ultima eclipsă a acestui an, are loc pe 10 decembrie şi este o eclipsă totală de Lună, care face parte din ciclul saros 135, ea durează 3 ore şi 33 minute parţial şi este totală timp de 52 de minute. Luna răsare în România la ora 16.33, iar maximul eclipsei este la 16.32, aşa că ea va răsări exact pe faza de totalitate şi pe maximul acesteia, de aceea este greu vizibilă cu ochiul liber, dar merită să încercăm să o vedem, mai ales că este ultima vizibilă de pe teritoriul României pentru următorii 4 ani. Ea este şi ultima eclipsă a acestui an atât de bogat în eclipse, ea subliniind importanţa acestuia în viaţa fiecăruia dintre noi, fiind ca un moment în care ar trebui să ne retragem în propriul suflet pentru a descoperi rănile şi suferinţele adânci, pentru a le vindeca şi accepta prin recunoaştere.
Este o eclipsă foarte importantă, opoziţia Soare – Lună formându-se pe axa Ascendent – Descendent, fiind un moment de echilibru, adică de necesitate a înţelegerii lui, în care avem posibilitatea de a transforma orice resentimente şi ambiţii distructive în iubire şi înţelegere. Avem ocazia ca la această eclipsă de Lună, să lăsăm în trecut toate nemulţumirile, să putem descoperi că cel mai important lucru este pacea şi armonia interioară, credinţa şi echilibrul clădit pe aceasta. Dacă ne vom lăsa cuprinşi de resentimente viaţa noastră poate să se transforme într-un adevărat iad, relaţiile noastre se vor destrăma iar echilibrul interior se va construi doar pe lucruri materiale, fiind condiţionat de ceilalţi, deci greu de stabilit. Practic acum este cel mai potrivit moment pentru a ne elibera de tot ce nu ne mai este de folos şi de a înţelege că prin gândurile şi emoţiile noastre ne construim singuri viaţa.
Tot sâmbătă, Uranus revine la mişcarea directă, în acest fel aducând mai multă forţă, energie şi impulsivitatea în viaţa noastră, producând evenimente neaşteptate. De fapt întreaga săptămână suntem ca un vulcan gata să erupă, pentru că am acumulat în interiorul nostru multă furie, resentimente şi frustrări. Fiind concomitent cu Luna Plină, mă aştept ca izbucnirile violente şi provocările să fie permanent prezente, dacă le dăm curs depinde doar de noi.
Cu mult timp în urma, într-un sătuc, se găsea un loc cunoscut drept „Casa celor 1000 de oglinzi”. Un căţeluş mititel, vesel din fire, aflând de acest loc, s-a hotărât să-l viziteze. Când a ajuns, sărea fericit pe scări şi a intrat în casa. S-a uitat pe hol cu urechiuşele ridicate şi dând din coadă. Spre marea sa surpriză, s-a trezit privind la alţi 1000 de căţeluşi fericiţi, care dădeau din coada ca şi el. A zâmbit, şi a primit înapoi 1000 de zâmbete, la fel de calde şi prietenoase. Când a plecat, s-a gândit: „Este un loc minunat. Mă voi întoarce să-l vizitez!”
În acelaşi sat, alt câine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotărât şi el să viziteze casa. A urcat cu greu scările, cu coada între picioare, şi capul lăsat. Când a văzut 1000 de câini neprietenoşi uitându-se la el, s-a speriat şi s-a zbârlit pe spate, mârâind. Când ceilalţi 1000 de câini au început şi ei să mârâie, a fugit speriat.
Odată ieşit afară, s-a gândit: „E un loc îngrozitor, nu mă mai întorc acolo niciodată”.
Toate chipurile sunt oglinzi. Ce fel de reflexie vezi pe chipurile celor pe care-i întâlneşti?…
( Folclor japonez – Casa celor 1000 de oglinzi)