8 decembrie 2011

Aspectele armonioase şi conjuncturile astrale sunt foarte bune – Tripura Sundari şi seara sextilul Venus Junona, pentru a analiza şi pentru a ne planifica noi activităţi care să ne mulţumească sufletul şi să ne liniştească mintea. În plus ar trebui să petrecem ziua relaxându-ne şi odihnindu-ne, dar dedicând o parte din timp şi activităţilor care ne echilibrează viaţa personală. Putem spune că vom simţi o legătură miraculoasă între noi şi universul necunoscut, că vom primi mesaje subtile de la lumile pe care nu le vedem, pe care vom avea puterea de a le percepe. Este un fel de înţelegere secretă cu sinele, care ne ajută să acţionăm intuitiv. Totul este să ne detaşăm de gândurile negre, să fim senini dar lucizi în acelaşi timp.

La nivel subtil mesajul ar putea fi că lucrurile din jurul nostru ne pot fi de folos în multe privinţe, dar depinde de noi cât de înţelept le folosim. Uneori trebuie să le păstrăm şi să le îngrijim, alteori trebuie să ştim să renunţăm la ele sau să le transformăm în altceva care ne foloseşte. Ştiinţa folosirii lucrurilor din această lume are limitele ei, dar continuu putem descoperi noi posibilităţi, până când vom înţelege că avem dreptul să folosim tot ce este, dar că putem să ajungem să depindem cât mai puţin de ceea ce vedem în exterior.

Uranus este staţionar, pregătindu-se de revenirea la mişcarea directă de sâmbătă dimineaţă, el se află la gradul1 Berbec, în semisextil cu Jupiterretrograd, şi el cu o mişcare extrem de lentă – staşionar de săptămâna viitoare. De aceea pot apare mici tensiuni între dorinţa noastră de a fi creativi şi realitate, care ne îndeamnă sau ne obligă să adoptăm soluţii pragmatice, foarte obiective. Apoi se poate spune că există în noi o dorinţă puternică de a ne transforma sau măcar de a transforma ceva în viaţa noastră. Ne lovim de neputinţa de a acţiona acum pentru a ne elibera de tensiunea interioară care ne creează la nivel subtil nemulţumire şi sentimentul de irosire. De fapt noi ar trebui să înţelegem omul, cu toate slăbiciunile lui, dar mai ales cu toate răutăţile, reuşind în acest fel să ne ridicăm pe o treaptă superioară spre credinţa în Dumnezeu.

Se poate folosi după-amiaza pentru a rezolva lucruri mai dificile, pentru a ne corela emoţiile şi trăirile cu acţiunile, fiind noi înşine în manifestări. Avem capacitatea de a comunica şi de a ne face mai uşor înţelese atitudinile şi gesturile.

Cunoaşterea interioară este practic motorul vieţii noastre – este cel mai important lucru pe care ar trebui cu toţii să-l studiem, încă de mici. Să ştii cine ai fost în trecut şi cum ai ajuns să fii cine eşti acum, să îţi cunoşti multiplele faţete ale propriei tale persoane (lucruri ce ţin de cunoaştere); să ştii cum să te auto-motivezi şi să-ţi transformi părţile care nu-ţi plac şi nu-ţi aduc vreun folos, să ştii cine poţi deveni (lucruri ce ţin de dezvoltare personala); să cunoşti natura lumii exterioare şi interioare în care trăieşti….efectiv nu există nimic altceva cu care să poţi compara toate acestea. Dar, din păcate, poţi să nu-ţi dai seama de asta…şi vei trăi o viaţă mai puţin bogată decât ar putea fi. Acum este o perioadă în care cu toţii suntem oarecum forţaţi să conştientizăm măcar puţin toate acestea, de aceea este bine să încercăm să medităm şi să ne rugăm zilnic. Când te rogi corect, cu tot sufletul, vorbele goale se pierd, dispar, rămânem doar noi şi Dumnezeu, şi nu ne putem preface că suntem altcineva sau altceva.

 

ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER

Când îţi faci timp să descoperi de ce nu eşti în armonie cu viaţa, vei afla adesea că nu pui în prim plan ceea ce este pentru tine mai important şi astfel nu reuşeşti să intri în linişte şi să afli pacea şi calmul necesare. Acest lucru cere timp, răbdare, credinţă, încredere şi înseamnă că trebuie să înveţi să fii liniştit

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 16 SĂGETĂTOR

PESCĂRUŞI ZBOARĂ ÎN JURUL UNEI BĂRCI, CĂUTÂND HRANA

Dacă ai senzaţia că există un singur loc sau o singură zonă din care îţi poţi trage energia pentru această viată, atunci te condamni să depinzi de acea resursă limitată. Depinde numai de tine să ajungi capabil de a găsi resurse noi, prin învăţare, prin deprinderea unor activităţi şi abilităţi noi, şi mai ales prin perfecţionarea continuă a aptitudinilor tale native. Hrana de care ai nevoie pentru a-ţi continua viaţa şi drumul nu este numai fizică, ci şi sufletească şi spirituală. Atunci când neglijezi să-ţi hrăneşti sufletul, şi hrana fizică devine insuficientă sau ineficientă, lipsită de potenţial energetic şi de savoare. Exact aşa cum, dacă eşti o pasăre, stomacul supraîncărcat iţi va îngreuna zborul.

 

GRADUL SABIAN AL LUI JUPITER – 1 TAUR

UN IZVOR LIMPEDE DE MUNTE

Toata viata ne bazam in deciziile noastre pe cele mai diverse soiuri de informatii si invataturi, si totusi vedem ca viata noastra este plina de probleme si neajunsuri, care sunt consecintele directe ale deciziilor pe care le luam. Ca sa luam decizii bune si sa actionam corect, trebuie sa cautam mereu surse de informatie cat mai clare, cat mai sanatoase, cat mai apropiate de adevar. Apa cunoasterii este cea care ne da puterea sa rezolvam multe probleme, de aceea este bine sa ne potolim setea de la izvoare cat mai curate.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top