7 ianuarie 2012

La multi ani celor care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul!

La această mare sărbătoare ortodoxă, avem două aspecte pe măsură, două sextile ale lui Mercur cu Saturn şi Neptun, ceea ce face oarecum şi mai activ trigonul Saturn Neptun care practic ne va influenţa pânî în 2 februarie când Neptun va trece în semnul Peştilor; acest aspect se va reface odată cu trecerea lui Saturn în Scorpion, în 11 octombrie 2012. De fapt despre acest aspect ar trebui să vorbesc mai pe lar deoarece el poate fi asimilat cumva cu marea sărbătoare de astăzi, în sensul că ne aduce imbolduri puternice către viaţa spirituală. Fără importanţă dacă suntem sau nu credincioşi, vom simţi că ceva în interior a ajuns la maturitate, crescând probabil de la consideraţii ocazionale asupra supranaturalului. Ceva a crescut încet în sufletul nostru şi putem în sfârşit să exprimăm acele imbolduri pe care le-am ascuns până acum. Acest aspect implică un echilibru, un acord între raţionalitatea şi misticismul care există în fiecare fiinţă umană, spre deosebire de cel din toamnă care ne va vorbi exclusiv despre credinţă şi transformarea prin ea. Acum putem înţelege ce a vrut să spună Carl Gustav Jung când a scris că un individ nu este numai produsul experienţelor nefericite din copilărie (după cum susţinea maestrul său, Freud), dar şi o fiinţă care îşi doreşte să ajungă cât mai sus, să-şi eleveze spiritul, care tinde către misticism şi este atras de misterele vieţii şi ale morţii. Totuşi, inspiraţia din aceste săptămâni nu este numai de tip religios. Poate implica şi o perioadă de mare creativitate artistică. Cele mai frumoase poezii, romane, cântece, opere, ar putea fi compuse acum. De aceea acest aspect este cel care poate exemplifica cel mai bine atitudinea pe care a avut-o Sfântul Ioan, de austeritate, smerenie, fermitate şi multă luciditate. Puterea de a se dărui, iubirea care a avut-o pentru Dumnezu Tatăl şi credinţa ar trebui să fie un exemplu pentru noi toţi. Este ultima zi din lungul şir al sărbătorilor de iarnă, fiind cumva simbolică prin mesajul pe care Ioan Botezătorul l-a adus pe pământ. Acela de a vesti Împărăţia Domnului şi a Cerurilor. Începând un nou ciclu anual, trebuie să avem credinţa în suflet că fiecare dintre noi poate crea, aici, pe Pământ această împărăţie, prin iubire cu înţelepciune şi fără orgolii. Ar mai fi necesar să renunţăm la spaime şi frici, să ne simţim în fiecare zi botezaţi şi curăţaţi de supărări şi necazuri, de duşmănie şi ură.

Mercur ca ”mediaror” al aspectului dintre Neptun şi Saturn, ne vorbeşte despre înţelegere, despre înţelepciune, despre dorinţa de a comunica cu îngerii şi cu Dumnezeu Tatăl, dar şi de capacitatea de a înţelege subtilitatea multor lucruri, ne vorbeşte despre inspiraţie, despre idei geniale, pe care acum trebuie să le luăm în seamă.

Fiind în ultimul grad al Săgetătătorului primeşte influenţe de la Capricorn dar şi de trigonul pe care-l va forma cu Jupiter Lilith. Este jucăuş şi în acelaşi timp serios, este versaltil dar şi sobru, este dornic de distracţii dar îl bucură şi singurătatea, iată stările de spirit cu care evident ne confruntăm şi noi.

 

ORA PLANETARĂ A LUI SATURN

A fi tu însuţi îţi oferă toate elementele pentru a te simţi împlinit, pentru ca viaţa să aibă sens, semnificaţie. Simplul fapt de a fi tu însuţi şi de a creşte conform firii tale va duce la împlinirea destinului tău. (OSHO)

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 17 CAPRICORN

O FATĂ SCĂLDÂNDU-SE GOALĂ, PE FURIŞ

Există momente când simţim nevoia să renunţăm la orice constrângeri şi prejudecăţi, la orice costum sau mască, pentru a ne bucura de viaţă cu toată fiinţa noastră, în deplină libertate. De fiecare data când facem asta, ne simţim mai aproape de noi înşine, mai reali în exprimare, mai sinceri faţă de ceilalţi. Este bine dacă putem să renunţăm la teama de a exprima deschis ceea ce simţim, fiindcă astfel putem să oferim celorlalţi mult mai mult decât atunci când ne exprimăm convenţional, rigid, sobru, dar în dezacord cu propriile noastre convingeri şi sentimente.

 

GRADUL SABIAN AL LUI  SATURN – 29 BALANŢĂ

MARELE EFORT MILENAR AL OMENIRII DE A ATINGE O CUNOAŞTERE TRANSFERABILĂ DE LA O GENERAŢIE LA ALTA. CUNOAŞTERE

Din tot ce cunoaştem, cea mai mare parte vine de la cei dinaintea noastră. Avem tendinţa să credem că tot ce ştim este realizarea noastră, dar de fapt în bună parte este vorba de o moştenire. Această moştenire este mult mai vastă decât ne imaginăm, dar fiecare primeşte atât cât poate să cuprindă. Ea este la dispoziţia fiecăruia, şi cine doreşte mai mult, va primi mai mult, dacă va şti să folosească bine tot ce primeşte. Nu te limita doar la ceea ce ştii, caută mereu să afli mai mult despre ceea ce este.

              

ASPECTELE ZILEI

Mercur în Săgetător în sextil cu Neptun în Vărsător

Acest aspect este de scurtă durată şi ne creează deobicei senzaţiile sau stările necesare pentru a evolua în interiorul fiinţei noastre, dar şi pentru a lăsa frâu liber imaginaţiei şi creativităţi, pentru a scrie sau a comunica trăirile noastre. Este un moment de inspiraţie de care trebuie să profităm în linişte şi de care trebuie să ne bucurăm deplin.

 

Mercur în Săgetător în sextil cu Saturn în Balanţă

Acest aspect creează fluenţă în gândire, idei inspirate, profunzime cât şi capacitatea de studia sau de a asimila prin studiu, o cunoaştere importantă, sedimentându-se cu multă uşurinţă informaţiile primite.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top