SĂPTĂMÂNA 2 8 – 14 IANUARIE 2012

Această săptămână este guvernată de planeta Venus şi este foarte bogată în evenimente astrale. De câte ori este săptămâna lui Venus mă gândesc la puterea şi forţa naturii, la minunea creaţiei care a lăsat-o Dumnezeu pe Pământ. Îmi aduc aminte cuvintele lui Zarathrusta: Să nu trădezi niciodată  pământul. Chiar şi în cea mai înaltă glorie a ta, să nu uiţi de pământ; el este mama ta. Şi fiindcă Venus este în semnul Vărsătorului tot cuvintele lui îmi vin în gând: Şi nu uita de oameni. S-ar putea să-ţi fi pus piedici, să îţi fi fost duşmani. S-ar putea să fi încercat chiar să te distrugă; poate deja te-au crucificat, te-au omorât cu pietre, te-au otrăvit – dar nu uita de ei. Orice au făcut, au făcut-o din inconştienţă. Dacă tu nu vei putea să-i ierţi, atunci cine să o facă? Iar iertarea pe care le-o vei dărui, te va îmbogăţi incomensurabil.

Vorbind despre aspectele astrologice, în primul rând, Mercur trece chiar de duminică în semnul Capricornului şi formează imediat trigon cu Jupiter din Taur şi implicit cu Lilith, cu care Jupiter se află în continuare în conjuncţie, dar formează cuadratură cu Uranus, octava lui superioară. Pe scurt ce înseamnă toate acestea:

–          Mercur trece în semnul Capricornului ajutându-ne în sfârşit să ne concentrăm, să ne reluăm activităţile cu fermitate şi luciditate, să ne regăsim cadenţa pierdută de mai bine de o lună, cât timp Mercur a stat şi retrogradat în semnul Săgetătorului. Este posibil să fi înţeles ce avem de făcut, pentru că ruperea de cotidian, ne-a detaşat oarecum de treburile zilnice, oferindu-ne acum posibilitatea de a schimba perspectiva.

–          Imediat ce a intrat în semnul Capricornului formează un trigon cu Jupiter şi o priamidă mică, de fapt un triunghi minor, în semne feminine, al cărui vârf este Chiron. Chiar dacă acest aspect holistic  un potenţial mai scăzut decât o piramidă, este mai uşor de utilizat practic, mai exteriorizat, oricum Jupiter şi Mercur în semne de pământ ajutând din plin la posibilitatea materializării unor conjuncturi importante. Cele 3 aspecte – două sextile şi un trigon – sunt constructive, astfel că aceasta este o configuraţie foarte utilă prin oportunităţile pe care le aduce pentru valorificarea condiţiilor constructive care apar în plan material. Chiron din semnul Peştilor, se află la gradul 3, şi ne vorbeşte despre sensurile profunde, de aceea ar trebui să căutăm să ne implicăm doar în acele activităţi care ne reprezintă, adică care sunt cu adevărat valoroase, atât pentru cei din jur cât şi pentru evoluţia noastră spirituală, fiind important să ne bazăm pe experienţele anterioare nouă, pe cunoaşterea ancestrală, să ne extragem informaţiile din lucrările de valoare. De fapt acum putem mai uşor pune în valoare conjuncturi sau oferte apărute în jur de 20 noiembrie 2011, dar adevărata rezolvare a acestora va fi abia în 15 aprilie, odată cu Paştele, cu învierea noastră practic. Simbolul sabian este extrem de frumos şi sugestiv: Doi îngeri păzitori, masajul fiind acela de protecţie şi ajutor invizibil pe timp de criză, tot ceea ce trebuie să facem noi este să ne găsim puterea lăuntrică. În plus, acum se stimulează creativitatea şi inventivitatea, care sunt mai uşor de concretizat, dar numai în direcţia realizării planului de viaţă.

–          Mercur formează luni noapte cuadratură cu Uranus, aspect dinamic care ar trebui să ne motiveze să acţionăm tocmai pentru a încheia toate acele activităţi care ne obosesc mental, care ne agită, ne răpesc liniştea şi pacea sufletească, ne fac să ne comportăm haotic, în acest fel fiind ţinte uşoare pentru vânătorii de suflete. Aspectul face parte din imaginea holistică denumită foarte sugestiv: Aripi mari, fiind momentul de a ne înălţa, de a decide că putem şi ştim să ne luăm zborul planând în aer. El ne mai spune că forţele invizibile, au o putere foarte mare, ceea ce înseamnă că trebuie să ne deschidem mintea şi sufletul către ceea ce este firesc, natural, că trebuie să ne redescoperim sufletul de copil şi bucuria de a trăi, doar cu ceea ce este.

–          Tot luni la ora 23.23, Mercur formează un frumos sextil cu Chiron, minunat aspect pentru că ne aduce înţelegere, conştietizare şi înţelepciune, toate necesare pentru vindecarea rănilor sufleteşti şi karmice. Acest aspect este ca un pansament septic care ne este aplicat corect şi la timpul potrivit pe rană, depinde de noi cum păstrăm mai departe acest ajutor şi cum ne bucurăm de el. El se potriveşte perfect cu dictonul: Atunci când elevul este pregătit apare Maestru. Adică, ne spune că dacă situaţiile din viaţa noastră sunt cel puţin adecvat înţelese, măcar de probă, atunci apare TRANSMISIA unor adevăruri solide şi a unor idei sămânţă iluminatoare, care practic creează FIINŢA- RE.

–          Urmează marţi, în perioada de Lună fără direcţie, trigonul pe care Mercur îl face cu Lilith, el răscoleşte în noi toate fricile legate de bani, mai ales că se formează în imediata apropiere a Lunii Pline, aduce în prezent idei fixe, pe de-o parte, implementate prin propaganda socială, dar, pentru cei care vor, vindecarea, în sensul înţelegerii că Dumnezeu nu ne lasă să murim, noi suntem cei care ne dorim mai mult decât avem nevoie, şi în numele acestor necesităţi devenim proprii sclavi, robiţi etern de ceea ce numim valoare.

–           Mercur merge mai departe şi formează vineri conjuncţia anuală cu Pluton, care ne vorbeşte despre competenţele noastre, despre puterea de a acţiona în sens creativ pe de-o parte dar şi productiv, în acest fel realizându-se virtuozitatea, împlinirea, maturitatea, a tot ceea ce facem.

–          Interesant, concomitent cu conjuncţia Mercur Pluton, are loc şi conjuncţia Venus Neptun; şi acest aspect este anual, dar este foarte important acum pentru că este ultimul pe care-l fac cele două planete pe semnul Vărsătorului  şi pe care-l mai ”prindem”, următorul fiind peste aproximativ 165 de ani în această zodie. Conjuncţia se formează vineri 13 ianuarie la ora 17.07 şi este dublată de trigonul ambelor planete cu Saturn, ceea ce evident îi conferă forţă şi stabilitate, acţiune pe termen lung. Practic această conjuncţie ne vorbeşte despre încheierea unei perioade raţionale de a percepe şi trăi iubirea, după nişte concepte şi idei destul de libertine, nonconformiste, bazate pe emanciparea femeii dar şi pe libertatea sexuală. De anul viitor sau mai bine zis până anul viitor la următoarea conjuncţie din semnul Peştilor, va trebui să învăţăm adevărata lecţie de iubire, adică să ne transformăm, de fapt să redevenim noi înşine şi să revenim la valorile sufleteşti în iubire. Poate fi greu? Cu siguranţă, sacrificiile vor fi pe măsură, pentru că va trebui să lăsăm să moară orgoliul, vanitatea, prejudecăţile sociale şi multe altele. Dacă ţinem cont de faptul că între conjuncţia Mercur Pluton şi cea dintre Venus şi Neptun se formează un septil, atunci este evident că tot acest proces de transformare este cumva obligatoriu. De fapt septilul Mercur Venus de scurtă durată, are un efect de moment, adică trăim o stare de nemulţumire generată de nevoia de a face ceva, de fapt la nivel subtil fiind nemulţumirea sufletească profundă legată de relaţiile noastre. În schimb septilul Pluton Neptun, este cel mai important căci aduce schimbări majore atât la nivel macro cât şi la nivel micro, atât de importante şi valoroase, durând nişte ani (articol separat despre acest aspect), şi având un efect asemănător cu cel homeopat, pentru că merge de fapt în profunzimea interioară, structurală şi este inoculat în poţiuni foarte mici, aproape insesizabile. Acum vine momentul în care cei care înţeleg şi aspiră ”la calea de mâine” sunt chemaţi să-şi pună creativitatea pentru a genera o nouă calitate de a fi, şi în cele din urmă pentru a face aceasta o realitate vie, concretă şi de a acţiona ca şi catalizatori de transformare în lume. Acum numai este teorie, este luptă şi muncă dură, asiduă, exact acolo unde trebuie, pentru că evident vom fi ghidaţi clar către toate acestea.  Este momentul împlinirii destinului personal, de a răscumpăra greşelile trecutului, de reajustare şi corectare, de închidere a ciclurilor karmice, acestea toate anunţând ”venirea lui Isus”.

–          Tot vineri are loc trigonul Soare Marte, aspect armonios care na ajută să concretizăm cam tot ce trebuie pentru a ne dezvolta puterea interioară şi a ne menţine starea de sănătate mintală şi fizică.

–          Sâmbătă Venus trece în semnul de exaltare al Peştilor de unde ne va da tot concursul să ne armonizăm cu noi înşine şi cu cei din jur, după ce a adus consolidare în plan sentimental prin trigonul cu Saturn, înţelegere şi acceptare, obligându-ne să lăsăm să moară ceea ce nu ne este necesar atât în plan relaţional cât şi în plan concret (cuadratura Venus Junona de marţi care se formează tot pe Luna fără direcţie).

Prima săptămână a anului a fost liniştită cel puţin aparent pentru fiecare dintre noi, de fapt la nivel subtil, tocmai prin sărbătorile religioase care au avut loc, sau întâmplat evenimente importante, pentru că eu cred că fiecare a primit un sprijin divin pentru a-şi continua transformarea interioară şi pentru a face faţă schimbărilor exterioare care vor veni.

În schimb, această săptămână ne determină să acţionăm NOI, să conştientizăm şi să alegem, în deplină cunoştinţă de cauză care va fi viitorul nostru.

Înainte de a încheia este bine să fim atenţi la mesajele subtile pe care le primim prin orice formă, vise, idei, gânduri, intuiţie, acţiuni exterioare, căci ne sunt de un real folos. Joi până la 12.00 şi sâmbătă până la 17.30 este bine să nu ne implicăm în acţiuni importante, să medităm, să reflectăm, să lăsăm mesajele să vină spre noi.

Nu am uitat că luni este Luna Plină, despre aceasta o să vorbesc într-un articol separat.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top