Ziua este armonioasă, chiar generoasă cu noi, dar rămân la ideea mea că este o zi a bilanţului, dar şi a începuturilor, mai ales dacă analizăm conjuncţia Venus Nodul Nord, care este foarte importantă.
Astăzi avem un sextil foarte interesant format de Mercur în exil în semnul Peştilor de unde ne aduce multă creativitate şi inteligenţă emoţională şi Jupiter în semnul fix şi de pământ al Taurului care ne determină să încercăm să ne satbilizăm, să înţelegem ceea ce avem de schimbat, legat de atitudinea noastră faţă de muncă – pentru că sextilul este descrescător – tocmai pentru ca să ne pregătim pentru conjuncţia din 22 mai. El ne aduce în cale acele conjuncturi şi situaţii de care avem nevoie dar, cu mult mai important, ne dă puterea lăuntrică de a depăşi aceste perioade de criză (evident că nu mă refer la criza economică, aceasta este doar o faţetă necesară a transformărilor prin care trecem). Trebuie stăpânită tendinţa de superficialitate, sau de tratare prea rapidă a unor detalii importante. În acelaşi timp aspectul spumos al acestui sextil ne ajută să trecem cu mai mare uşurinţă peste neplăcerile momentului.
Evident că nu putem opri “realitatea” – orice se petrece în jurul nostru – să ne ghideze gândurile. În spatele scenelor, de fapt gândurile noastre ne solicită realitatea.
Dar aspectul cel mai important al zilei este conjuncţia Mercur Chiron, de la ora 16.13, la gradul 4.38 din Peşti, care ne sugerează prezenţa lui Dumnezeu chiar şi în cele mai materiale activităţi umane. Poziţionat în casa a VIII a momentului, acest aspect deschide un ciclu de un an, în care ar trebui să învăţăm să lăsăm trecutul să moară, tocmai pentru că este absolut necesar să devenim liberi şi creativi, să depăşim conflictele interioare. De aceea avem nevoie de autocritică matură pentru a renunţa la ceea ce nu funcţionează şi să ne asumăm responsabilităţi noi. În acest fel se vor vindeca atitudini vechi, gânduri fixe, dar şi temeri, având loc o vindecare şio schimbare de atitudine. Chiron din semnul Peştilor ne va trimite toate răspunsurile de care avem nevoie pentru a ne vindeca de frică şi teamă, evident pe cine vrea să le asculte şi să le primească.
Mercur mai formează cuadratură cu Junona, ceea ce face să fie tensiuni în relaţiile parteneriale, mai ales la primele ore ale zilei.
Venus formează conjuncţia anuală cu Ceres în semnul Berbecului în acest an, unde Venus se află în exil; aspect dacă este conjugat cu toate celelalte, dezvăluie sensul şi ţelul spiritual, din miezul oricărei situaţii de viaţă. Pentru acest lucru trebuie să ne abandonăm conştiinţa egotică care separă, şi să plutim în curentul universal care, înseamnă Voinţa lui Dumnezeu. Aspectul este favorabil pentru a începe activităţi noi, care sunt în legătură cu calităţile şi idealurile noastre, ele având toată susţinerea pentru a reuşi. Dacă ţinem cont că cele două vor forma aspect de novil cu uplul Mercur Chiron, se poate spune că nimic nu stă în calea reuşitei noastre.
Astăzi se poate spune că beneficiem de intuiţie şi avem o doză foarte mare de optimism, este bine să nu exagerăm şi să folosim intuiţia în situaţiile dificile. În general va exista o doză mult mai mare decât deobicei de subiectivism, iar imboldurile necontrolate ne pot afecta în sens negativ gândirea. Atenţie mai ales dimineaţa, lipsa stăpânirii de sine influenţează în mod diferit comunicarea şi ne face mai ironici şi caustici în exprimare.
ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER
Adevaratul succes este prelucrarea unei gândiri principiale, corect direcţionate. Indivizii care îşi doresc sincer ce este mai bun de la viaţă trebuie să-şi schimbe de bună voie vechea mentalitate cu una diferită – mentalitatea care a trecut proba timpului şi care a permis altora să atingă succesul. Este important să înveţi din experienţa celor care în viaţă se conduc după principii, decât sa fii condus de emoţii, relativism şi materialism
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 27 VĂRSĂTOR
UN VAS ANTIC DIN LUT, PLIN CU VIOLETE PROASPETE
Deşi în viaţa modernă ne-am înconjurat de tot felul de aparate şi dispozitive tehnice, nimic nu se poate compara cu simplitatea şi frumuseţea vieţii. Nu trebuie să uităm că omul este strâns unit cu natura şi că din natură îşi trage resursele şi energiile întreaga societate umana modernă. Respectarea şi cunoaşterea naturii, descifrarea tainelor ei şi apărarea vieţii în toate formele, iată lucruri la care oamenii ar trebui să ţină mai mult decât la funcţii, bani sau celebritate. Aminteşte-ţi mereu că eşti un copil al universului, şi că universul este mult mai vast şi mai plin de bogăţii decât se poate vedea de la un colţ de birou.
GRADUL SABIAN AL LUI JUPITER – 5 TAUR
O VADUVA IN FATA UNUI MORMINT DESCHIS
Trecutul ne poate folosi numai in masura in care invatam din el. Daca regretam lucrurile care s-au intamplat, asta are valoare numai daca regretele sunt impulsuri pentru a nu mai repeta greselile care ne-au condus la ele. Dar regretele pentru lucruri fata de care nu ne consideram vinovati sunt inutile. Ele ne dezvaluie doar faptul ca ne-am atasat de ceea ce am pierdut mai mult decit era necesar, sau ca pe undeva gresim chiar in atitudinea fata de ele. Putem sa ne spunem oricand ca tot ce s-a intiamplat a fost inevitabil, si daca regretam ce s-a intamplat, atunci avem datoria sa actionam in asa fel incit sa nu mai ajungem in astfel de situatii.
ASPECTELE ZILEI
Mercur în Peşti în sextil cu Jupiter în Taur
Acest aspect este de scurtă durată şi este de fapt legat de oportunităţile care ne apar pentru a înţelege sensul real al lucrurilor pe care trebuie să le facem. Este vorba de spontenaitate, candoare şi încredere în maniera de a comunica. Este bine să nu ne lăsăm antrenaţi de conjuncturi şi să alegem căile cele mai simple sau uşoare în rezolvarea unor probleme, mai ales dacă ele sunt atât de complexe.