22 februarie 2012

Astăzi avem Lună Nouă, ea s-a format azinoapte la ora 0.34, în conjuncţie cu Fundul Cerului, cu Plallas şi Neptun, transmiţându-ne că este momentul să ne ocupăm de rădăcinile noastre, să le consolidăm, să le urmărim pentru a le înţelege originea, în acest fel descoperind ceea ce sufletul nostru are de realizat şi de rezolvat din trecut. Vom fi sprijiniţi prin vise, imagini, viziuni, intuiţie sau evenimente concrete, cu siguranţă fiecare dintre noi primind informaţia de care are nevoie.

Despe Luna Nouă de astăzi am scris un articol separat.

Tot astăzi are loc conjuncţia anuală dintre Soare şi Pallas, ea ne vorbeşte despre evenimente care fac lumină în viaţa noastră, iar pentru că Pallas este în exil în semnul Peştilor, având forţa diminuată, se poate spune că avem o oarecare rigiditate la schimbare, iar în planul politic, la toate nivelurile, se poate constata rezolvarea unor situaţii, doar că într-um mod destul de dubios, bizar, aş putea spune, pentru că sunt ocultate anumite informaţii, pe de o parte, iar pe de alta acum se fac alianţe. Aparent lucrurle par complicate, dar dacă înţelegem substratul, vom putea rezolva problemele dificile, fiind chiar momentul unor dezvăluiri interesante, pentru cine îşi doreşte să afle adevărul. Din păcate cred că aspectul ne face să ne complacem în conjuncturile date din cauza nesiguranţei sau lipsei de control. De fapt aspectul ne aduce o prudenţă excesivă, datorată senzaţiei de nesiguranţă sau a lipsei de infromaţii. Totuşi trebuie să înţelegem că nimic nu poate fi ascuns decât superficial şi pentru scurt timp şi apoi că nimic nu este mai superficial decât posesivitatea pe tărâmul ideilor. Acest aspect ne mai vorbeşte despre demnitate, eleganţă şi respect pentru regulile oficiale.

Tot astăzi Mercur este în opoziţie cu Psyche, cu Mercur în exil în semnul Peştilor şi cu Psyche într-un semn de pământ, ceea ce evident amplifică cunoaşterea intuitivă, dar ne dă posibilitatea de a lucra la nivel subtil, intuind corect adevărata realitate, cu condiţia să ne depăşim limitările de gândire. Este un aspect interesant, pentru că pune faţă în faţă, dar cumva răsturnat, ceea ce ne dorim cu ceea ce este în realitate dorinţa noastră. Cred că este vorba de empatie dar şi de ipostaze în care proverbul ce ţie nu-ţi place altuia nu face.

Încercaţi să comunicaţi celor din jur ceea ce simţiţi sau credeţi, acţionaţi, voi, nu aşteptaţi ca ceilalţi să facă primul pas. În acest fel veţi folosi în cel mai eficient mod comunicarea. În plus veţi avea satisfacţia lucrului făcut bine şi la timpul potrivit.

 

ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR

Pentru mulţi dintre noi vor fi momente de înţelegere a propriului destin, a atingerii menirii. Este bine să reflectăm profund la tot ceea ce vom face, pentru că să reuşim împlinirea dorită. Este important să ne regândim mentalităţile, stilului de a vorbi sau scrie, a modului de abordare a multor probleme

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 3 PEŞTI

O PĂDURE PIETRIFICATĂ

Viaţa este un proces care pare să vină şi să treacă, dar fiecare moment pe care îl trăim rămâne imprimat prin consecinţele pe care le produc faptele, cuvintele, gândurile şi trăirile noastre. Daca vrei să te cunoşti, poţi privi în urmă la ceea ce ţi-a rămas din trecut, şi în funcţie de bucuria sau de nemulţumirea pe care o simţi, vei afla dacă ai trăit frumos sau dacă este cazul să înveţi să trăieşti mai frumos decât până acum.

 

GRADUL SABIAN AL LUI MERCUR – 15 PEŞTI

UN OFIŢER INSTRUINDU-ŞI OAMENII ÎNTR-UN ATAC SIMULAT

Multe din situaţiile care te stresează zi cu zi nu merită, de fapt, să le iei în serios. Tu însuţi te temi de ele sau le priveşti ca pe nişte sarcini neplăcute, şi astfel le faci să-ţi fie greu de suportat. Încearcă să le vezi ca pe nişte exerciţii în care trebuie să-ţi antrenezi răbdarea, încrederea în tine, aptitudinile profesionale sau orice alte calităţi vrei să dezvolţi în fiinţa ta. Vei reuşi astfel să le transformi din surse de stres în surse de progres.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top