15 martie 2012

Venus este extrem de activă, iar conjuncţia de ieri cu Jupiter face ca acţiunile ei să fie resimţite din plin. Ele sunt destul de bulvesante, în sensul că în aspect intervine pe de-o parte Lilith iar pe de alta Nodurile lunare, ceea ce face să se reactiveze probleme mai vechi, karmice, să se grăbească evenimentele necesare ducerii la împlinire a menirii fiecăruia, de fapt a unei bucăţii din menire, să apară în conştient, sau în conştiinţa noastră anumite chestii, pe care nu ni le explicăm sau nu putem să le înţelegem sensul. De aceea aspectul de bucurie şi de abundenţă este destul de puţin resimţit. Pe de altă parte ceea ce se întâmplă este atât de profund şi evident pentru cine are ochi de văzut, încât este de-a dreptul minunat. Eu mă uimesc de amploarea unor lucruri pe care nici nu le bănuiam, sau de felul în care mi se dezvăluie situaţii şi evenimente. Oricum procesul continuă şi este important să ne bucurăm de el.

Astăzi se formează trigonul Marte retrograd Pluton, aspect cu care ne-am întâlnit şi în jurul datei de 23 noiembrie 2011, doar că atunci Marte era în mişcare directă; din acest motiv cred că avem ocazii de a înţelege oportunităţile care ne apar pentru a acţiona şi a ne ordona anumite zone din viaţă şi de a acorda atenţie amănuntelor, detaliilor, lucrând cât mai minuţios cu putinţă. Maximul energetic al acestei zile este datorat acestui aspect, el se acumulează undeva în planuri subtile sau profunde. Raţiunea are de suferit în acest moment, şi mai degrabă este un moment propice pentru promovarea unor principii noi şi înalte, decât pentru emiterea de măsuri concrete şi detaliate, care se pot dovedi ineficiente.

În general nu se poate spune despre această zi că este una prea armonioasă, cu toate aspectele benefice, şi asta din cauza Ultimulu Pătrar. Tensiunile, starea de agitaţie şi nemulţumirea ne vor urmări aproape toată ziua şi ne vor face să avem multe discuţii, mai ales principiale. Dacă nu ne vom stăpâni egoismul este posibil să pierdem oportunităţi importante sau să fim incapabil să valorificăm situaţiile avantajoase care apar.

Va exista tendinţa de a încerca să ne manifestăm cunoaşterea fără a fi prea siguri de ceea ce ştim. Cunoaşterea de sine este foarte importantă, la fel ca şi cercetarea spirituală. Mare atenţie la cuvintele pe care le rostim, pentru că vom fi judecaţi după ele. Nu ne vor fi permise minciunile sau prefăcătoria, şi în general ar trebui să ne axăm pe rezolvarea unor lucruri care necesită o realizare rapidă.

 

ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER

Pacea începe în interior. Ea se află înlăuntru fiecărui suflet, precum mica sămânţă ce aşteaptă să germineze, să crească, să înflorească. Fii calm şi creează condiţiile potrivite; fii calm şi dă-i şansa să facă rădăcini. Deci, tu deţii în interiorul tău cheia păcii întregii lumi. Transformă haosul şi confuzia din propria ta viaţă în pace, linişte, seninătate.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 26 PEŞTI

O LUNĂ NOUĂ ANUNŢĂ CĂ E TIMPUL CA OAMENII SĂ MEARGĂ ÎNAINTE CU DIVERSELE LOR PROIECTE

Viata nu este liniară, ci mai degrabă este o spirală în care, ciclic, trecem prin etape similare. Ciclurile vieţii sunt multiple şi suprapuse, ceea ce face ca viaţa să pară greu de înţeles şi de planificat, dar dacă suntem atenţi la ceea ce se întâmplă, le putem observa şi apoi le putem folosi cu succes. Este ceea ce fac agricultorii şi naturaliştii atunci când îşi programează lucrările în funcţie de ciclurile naturii. Şi este şi ceea ce fac astrologii atunci când se ghidează după ritmurile cosmice.

 

GRADUL SABIAN AL LUI JUPITER – 10 TAUR

O SORĂ DE LA CRUCEA ROŞIE

Este inutil şi chiar periculos să te amăgeşti cu gândul că în lumea de azi numai banul contează. Cei care gândesc aşa, nu fac decât să-şi justifice propria lăcomie sau propria lipsă de interes pentru alte lucruri. Există mulţi oameni care fac ceea ce fac numai din pasiune, sau fiindcă ei simt că au o misiune de împlinit. Şi există multe lucruri pe care nu le poţi cumpăra cu bani.

 

ASPECTELE ZILEI

Marte  în mişcare aparent retrogradă în semnul Fecioarei formează un trigon cu Pluton  din Capricorn

În principal este un aspect care ne aduce o puternică încărcătură energetică, voinţă şi mult aplomb. Acţiunile sunt precise şi revoluţionare, fiind o puternică luptă atât pentru realizarea propriilor idealuri cât şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi.

Momentul este de transformare a ideilor, de revoluţie, de schimbarea a mentalităţilor. Acţiunile pot fi ascunse, mascate, tocmai pentru că scopul final este reuşita. Energia acestui aspect ar trebui folosită pentru a ne dezvolta o personalitate sănătoasă şi puternică.

Mai putem să folosim acest moment pentru a compensa şi transforma trecutul, pentru a pătrunde în vechile iluzii sau depozite karmice.

 

 

Venus în Taur formează un trigon  cu Pluton din Capricorn

Ne aduce un fel de dependenta fata de valorile traditionale, de trecut, dar toate acestea pentru a crea o baza semnificativa pentru un nou inceput. Acesta va fi declansat de evenimente profunde la nivel emotional sau financiar. Este cel mai bine sa ne infranam rabufnirile emotionale, sa ne retragem, sa meditam. Cu forte noi si eliberati de resentimente putem produce noi valori si energii emotionale transcendente.

In acest context este bine sa avem opinii ferme.

Acest aspect ne poate scoate in cale iubiri la prima vedere, care ne aduc regenerare emotionala si spirituala, intelegerea sensului profund al dragostei.

 

Venus în conjuncţie cu Jupiter în Taur

Uneori adevărata victorie este să te învingi pe tine însuţi şi să accepţi că trebuie să renunţi la lupta exterioară în favoarea armoniei şi iubirii. Când nu poţi învinge nicicum intr-o anumita situaţie, este un semn că trebuie să cauţi în ea o înţelepciune mai adâncă decât simpla satisfacţie a reuşitei. Unele lupte din viaţă au alt rol decât acela de a ne da şansa să învingem. Contează mai mult felul în care purtăm lupta, decât rezultatul ei.

 Sub influenţa acestui aspect deosebit de frumos, oamenii sunt foarte deschişi către frumos şi creativi, având o mulţime de mesaje pentru a-şi urma calea corectă, pentru a-şi descoperi sensul viaţii şi împlini destinul.

Este un aspect foarte bun, care aduce armonie în cuplu şi afecţiune. Fiind în Peşti, putem spune că este de o puritate extraordinară, determinându-ne să ne descoperim calea spre împlinire. Sunt favorizate toate activităţile care ne reprezintă, toate întâlnirile care ne fac să ne punem în valoare personalitatea, tot ceea ce ni se dăruieşte acum fiind extrem de important.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top