27 martie 2012

Astăzi Soarele este într-un frumos trigon cu Nodul Nord, ceea cu siguranţă ne crează oportunitatea de a rezolva cu bine evenimente importante din viaţa noastră; acestea pot să nu fie în plan concret ci pur şi simplu la nivel subtil, adică, putem conştientiza ce avem de schimbat sau reparat iar lucrurile vor începe să funcţioneze corect.

Pe de altă parte Soarele formează trigon şi cu Junona retrogradă, ceea ce poate aduce discuţii destul de aprinse în plan sentimental sau relaţional – din dorinţa de a rezolva ceva neapărat sau obligatoriu acum şi numai acum. Mai ales pentru că până la ora 14.00 Luna este fără direcţie este bine de evitat deciziile importante sau discuţiile şi achiziţiile, ce să vorbim despre întâlnirile de afaceri.

Apoi Luna va trece în semnul Gemenilor, de unde va media, cel puţin până mâine după-amiază opoziţia Neptun Marte retrograd, ceea ce va crea oricum nervozitate, agitaţie şi evenimente destul de tensionate, atât prin natura lor cât şi prin atitudinea noastră. De aceea este bine să nu lăsăm nimic neclarificat, să fim cât se poate de obiectivi şi să nu ne lansăm în ipoteze neverificate.

Mai mult decât atât, Luna ajunge şi în conjuncţie cu Nodul Sud, redeschizând subiecte sau evenimente vechi, aducând în prezent persoane faţă de care avem probleme karmice de rezolvat.

Tot astăzi planeta Venus se află la cea mai mare distanţă faţă de Soare – 46 grade, de aceea chiar poziţionată în semnul de exaltare al Taurului şi în conjuncţie cu Jupiter şi Luna, nu ne-a adus neapărat evenimente benefice, aşa cum ne-am fi aşteptat, tocnmai pentru că efectul ei este destul de îndepărtat, slăbit sau mai bine spus ineficient în ceea ce ne priveşte.

De aceea este indicat să înţelegem astăzi şi în această săptămână importanţa relaţiilor interpersonale în viaţa noastră, să le analizăm, iar cele pe care le avem de convenienţă sau din lipsa curajului de a le pune capăt, să încercăm treptat să le  eliminăm. De fapt vorbind simbolic poate semăna cu o curăţenie generală în viaţa noastră relaţională.

Odată reuşită această acţiune vor apare alte relaţii noi, în rezonanţă cu ceea ce ne-am propus să facem, aducând un aer de prospeţime şi mulţumire.

Comunicarea şi spiritul de observaţie sunt peste medie, toleranţa şi deschiderea, vor cuvintele de ordine ale acestei săptămâni. Modul însufleţit de a ne susţine ideile, are de această dată înţelepciune şi înţelegere faţă de problemele celor din jur.

Vom înţelege că singurul mod de a acţiona este pe cale armoniei, echilibrului şi echidistanţei, de aceea uşoara tendinţă  de a acţiona exagerat trebuie depăşită.

Trebuie, de asemenea, să ţinem cont de intuiţie, mai ales în ceea ce privesc lucrurile ascunse, sau duşmanii din umbră, cât şi pericolele.

Trebuie să luptăm cu noi înşine pentru a ne învinge lenea şi lipsa de voinţă.

 

ORA PLANETARĂ A LUI  MARTE

E adevărat că totul are un preţ, dar întotdeauna preţul e relativ. Când ne urmăm visele, putem lăsa impresia celorlalţi că suntem nefericiţi şi nenorociţi. Dar ce gândesc ceilalţi nu e important. Importantă e bucuria din inimile noastre.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 7 BERBEC

UN OM EXPRIMÂNDU-SE CU SUCCES ÎN DOUĂ DOMENII DEODATĂ

Se spune că este greu să faci bine două lucruri deodată, şi în general aşa este. Dar reuşesc asta aceia care ştiu să coreleze cele două lucruri diferite astfel încât ele să aibă un obiectiv comun. În fond, tot ce facem este ca să fim fericiţi. Orice lucru care nu are acelaşi scop este ceva „diferit” de scopul de bază, de aceea şi este sortit eşecului, sau ne perturbă alte acţiuni. Daca un lucru pe care trebuie să-l facem nu se înscrie în idealul nostru principal, el tinde să devină stresant, şi atunci merită să ne gândim mai bine – fie renunţăm la el, fie îl facem în aşa fel încât să susţină obiectivul nostru de bază.

 

GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 5 FECIOARĂ

UN OM DEVENIND CONŞTIENT DE SPIRITELE NATURII ŞI DE ENERGIILE SPIRITUALE, INVIZIBILE DE OBICEI

Realitatea include lucruri, fiinţe şi energii nevăzute. Dacă uiţi acest lucru, te condamni să trăieşti în iluzia unei realităţi limitate la ceea ce se poate vedea, auzi şi pipăi. Putem să construim orice schemă logică, orice filtru realist prin care să percepem şi să interpretăm realitatea, dar asta ne va lăsa să vedem numai ceea ce poate trece prin acest filtru. Însă mintea şi intuiţia noastră simte că este mult mai mult decât atât.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top