29 aprilie 2012

ZIUA SOARELUI

Prima parte a zilei are un aer prietenesc, relaxat, o senzaţie de libertate şi linişte, de mulţumire, poate şi modului armonios în care reuşim să comunicăm cu cei apropiaţi. Este o stare de bine care se menţine până aproape de prânz, dar apoi, după ora 13.00 ne putem simţi inexplicabil de încordaţi şi neîmpliniţi, fiind momentul Primului Pătrar, ceea ce ne face să analizăm să fim mai critici şi nemulţumiţi de ceea ce avem. Este o stare trecătoare pe care este bine să nu o amplificăm prin gesturi sau atitudini dure sau lipsite de tact, ci mai bine ar fi să analizăm cauza subtilă a nemulţumirilor noastre şi să o înlăturăm. Poate că ar trebui să luăm decizia renunţării sau ajustării din mers, a activităţilor care nu ne sunt profitabile. Oricum este important să fim atenţi şi precauţi, să ne ocupăm de activităţi casnice, sau administrative.

Putem sfinţi casa, purifica atmosfera dar mai ales este bine să ne împăcăm cu cei care ne-au supărat, să-i iertăm şi să acceptăm că este uman să greşeşti.

Datorită trigonului armonios pe care Soarele îl formează cu Pluton retrograd, intuiţia şi percepţiile subtile sunt favorizate, fiind important să le cultivăm, să exersăm auzul subtil şi comunicarea cu entităţile superioare.

Intuiţia este forma cunoaşterii imediate care nu recurge la raţionament. Este, fără îndoiala, primul stadiu al înţelegerii umane. Acest sentiment mai mult sau mai puţin precis a ceea ce nu se poate verifica sau nu exista încă, se sprijină mai mult pe percepţiile noastre inconştiente sau pe adevărul nostru interior decât pe perceperea realităţii obiective.

Noi ne servim în mod constant de aceasta intuiţie; de exemplu, atunci când întâlnim o persoana sau o situaţie noua, „ştim” pur si simplu daca e benefica pentru noi sau daca ne pândeşte un pericol. Aceasta aptitudine poate fi dezvoltata daca exersam ascultarea vocii noastre interioare.

Pe de altă parte acest aspect ne aduce posibilitatea de a pune în practică foarte multe proiecte şi de a reuşi mult mai uşor decât deobicei în plan material.

 

Atunci Isus întrebă:

“«Care dintre aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?». Iar el a zis: «Cel care a făcut milă cu el». Şi Isus i-a zis: «Mergi şi fă şi tu asemenea» (Luca 10, 36-37)”.

Cu prea multă uşurinţă considerăm că noi suntem cei care trebuie să primim. Isus vrea însă ca noi să fim cei care dăruim.

 

ORA PLANETARĂ A SOARELUI

Cine oare îmi va încredinta un trup duhovnicesc atâta vreme cât eu nu pot stăpâni nici măcar un trup pământesc? Trupurile mici si pieritoare pe care le avem acum ne-au fost dăruite asa cum scolarilor li se dau poneii. Trebuie să învătăm să le conducem, nu pentru că într-o bună zi am scăpa cu totul de cai, ci pentru că într-o bună zi s-ar putea să călărim pe deseuate, neînfricati si voiosi, pe acei bidivii incomparabil mai mari, pe caii aceia înaripati, strălucitori, de pasul cărora se cutremură lumea si care ne asteaptă poate chiar acum cu nerăbdare, bătând din copite si sforăind pe nări, în grajdurile Împăratului. C.S. Lewis

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 10 TAUR

O SORĂ DE LA CRUCEA ROŞIE

Este inutil şi chiar periculos să te amăgeşti cu gândul că în lumea de azi numai banul contează. Cei care gândesc aşa, nu fac decât să-şi justifice propria lăcomie sau propria lipsă de interes pentru alte lucruri. Există mulţi oameni care fac ceea ce fac numai din pasiune, sau fiindcă ei simt că au o misiune de împlinit. Şi există multe lucruri pe care nu le poţi cumpăra cu bani.

 

GRADUL SABIAN AL NODULUI NORD – 5 SĂGETĂTOR

O BUFNIŢĂ BĂTRÂNĂ ÎNTR-UN COPAC

Mai multă înţelepciune dobândesc aceia care tac şi observă atent, şi reflectează profund la ceea ce văd, decât aceia care se lasă imediat copleşiţi de emoţii, privesc lucrurile superficial şi refuză să cugete mai atent la ele. Învaţă să vezi lucrurile cu detaşare, dintr-un punct de vedere în care te poţi ridica mai presus de ele, şi vei putea să vezi situaţia în ansamblu, şi chiar soluţionarea ei.

 

ASPECTELE ZILEI

Soarele în Taur în trigon cu Pluton în mişcare aparent retrogradă în Capricorn

Evenimentele care au loc sub acest aspect prefigurează transformările ulterioare, de la opoziţie, în general aduce încredere în propriile forţe, dar atenţie că totul se află cumva pe muchie de cuţit…

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top