7 mai 2012

Realizările  profesionale şi materiale ne vor interesa foarte mult, fiind perioade de încordarea pentru a obţine supremaţia profesională sau avantajele materiale dorite. Latura pragmatică a vieţii trebuie susţinută de o gândire rapidă, armonioasă, ţinând cont de intuiţii şi presentimente. Nu lăsaţi lucrurile la voia întâmplării, şi fiţi dinamici, prin muncă şi cu eforturi susţinute vom avea şansa să obţinem tot ceea ce ne-am propus, sau ne dorim.

În viaţa afectivă vom avea tendinţa de  ane exprima vanitatea, orgoliul, sau amorul propriu. Este bine să ne stăpânim aceste manifestări, şi să ne controlăm modul de dirijare a energiei afective. În viaţa sentimentală şi în dragoste se vor manifesta cel mai puternic tensiunile.

Şi în plan material avem multiple posibilităţi de câştig, chiar oportunităţi, totul este să ştim să le folosim în mod corect, respectând legile, şi muncind foarte mult.

Ca o concluzie putem spune că personalitatea noastră inconştientă se va manifesta, fiind mult mai puternică decât personalitatea conştientă. Altfel spus Christul nostru interior ne va îndemna să acţionăm potrivit regulilor celeste, de multe ori, dacă nu vom înţelege acest lucru, pe căi mai dureroase, sau prin evenimente mai neplăcute.

 

Poate ploaia de afară – aici unde sunt în acest moment poluă – nu este întâmplătoare, ea cade pe Pământ cu picături mai mari sau mai mici, dar fiecare conţine în ea un spirit, un spirit nou. După ploaie apare adeseori o ceaţă, care reprezintă înălţarea acestor spirite după ce îşi îndeplinesc misiunea de a intra în noi şi a ne purifica. De aceea încercaţi ca astăzi să faceţi curăţenie în toate domeniile vieţii, începând prin a analiza şi concluziona ceea ce nu vă mai este necesar.

Trebuie să recunoaştem ce ne dorim cu adevărat şi să întâmpinăm cu bucurie prilejurile care ne apropie de idealurile noastre. Teama de eşec sau frica de schimbare ne vor aduce peste ani regretul că nu am încercat şi altă cale sau alt drum, chiar dacă acum ne pare dificil.

Avem o vitalitate puternică, dar foarte important, aceasta o vom folosi în scopul transformării noastre profunde, sau a unor schimbări radicale. Evenimentele care vor avea loc sunt bulversante, dar cu îndrăzneală şi reformă viguroasă, se pot transforma în favoarea noastră, aducând chiar bogăţie. Oricum trebuie să fim extrem de vigilenţi şi corecţi, să finalizăm ceea ce începem şi să nu ne lăsăm atraşi de dorinţa de a amâna lucrurile.

 

ORA PLANETARĂ A LUNII

Atunci când vezi că sursa problemei se află în interior, priveşti înăuntru  pentru a descoperi cum să îndepărtezi obstacolele din calea iubirii din inima ta.

Atunci când vezi că alţi oameni sunt obstacole, înveţi să-i ocoleşti cu blândeţe şi să oferi în schimb iubire.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 18 TAUR

O FEMEIE SCUTURÂND O GEANTĂ VECHE LA O FEREASTRĂ ÎNSORITĂ

În viaţa fiecăruia tind să se adune tot felul de lucruri vechi. În suflet se strâng amintiri mai mult sau mai puţin plăcute, aşa cum în rafturi se aglomerează cu timpul tot felul de obiecte care zac nefolosite, doar fiindcă nu ne îndurăm să ne despărţim de ele. Dar vin periodic momente când trebuie să facem curăţenie. Dacă vrem să avem libertate de mişcare şi să facem loc pentru lucruri noi în viaţa noastră, atunci trebuie să ştim să renunţăm complet la cele vechi, la momentul potrivit.

 

GRADUL SABIAN AL LUNII – 1 SĂGETĂTOR

VETERANI AI ARMATEI, ÎN RETRAGERE, SE ADUNĂ CA SĂ DEPENE AMINTIRI

Întâlnirile cu prieteni vechi, cu vechi colaboratori, camarazi, colegi, pot fi bune momente pentru a-ţi aminti cum au evoluat lucrurile şi ce progrese ai făcut de atunci. Este loc de progres în continuare, dar dacă ai uitat cumva şi te-ai oprit în loc, aparent copleşit de dificultatea problemelor curente, aminteşte-ţi că au existat probleme şi în trecut, şi alături de ceilalţi ai ştiut să acţionezi şi să le depăşeşti, deci nu ai de ce să crezi că astăzi nu mai există soluţii.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top