La mulţi ani celor care poartă numele Sfinţilor Constantin şi Elena!
Ziua de astăzi a început cu eclipsa inelară de Soare de la ora 2.46; este prima eclipsă a anului, urmând ca în 4 iunie să urmeze o eclipsă de Lună, acum de fapt deschizându-se o serire de evenimente pentru o perioadă destul de lungă. De aceea astăzi este o zi în care acumulăm date, comparăm şi pregătim acţiunile pe care ce le vom desfăşura în continuarea săptămânii şi cărora le dăm viaţă.
Este o zi în care Luna ne transmite o paletă largă de informaţii prin intermediul trăirilor, emoţiilor şi sentimentelor.
„Dumnezeu este umbra omului. Aşa cum umbra repeta miscarile corpului, Dumnezeu repetă mişcarile sufletului”. Mi se pare excelenta aceasta descriere a lui Ellie Wiesel, legată de Luna Nouă de astăzi dar şi de eclipsa inelară de Soare – mai multe voi scrie într-un articol separat. Există totdeauna o legatură între ceea ce facem şi ceea ce primim în schimb. Când suntem generoşi, „umbra lui Dumnezeu” repetă ceea ce am facut în beneficiul aproapelui nostru şi ne dă, cu generozitate, de zece ori mai mult. Dacă suntem cruzi, cruzimea noastră se reflectă în plan spiritual şi se întoarce şi ea asupra noastră. În fiecare zi ar trebui să ţinem cont de acest sfat, să îl avem întipărit profund în sufletul nostru, dar astăzi cu atât mai mult. Oricum această eclipsă ne spune că în spatele complexităţii vizibile a vieţii se ascund taine de o simplitate uimitoare, şi fiecare om are misiunea de a le descoperi şi folosi. Căutaţi să vedeţi dincolo de aparenţe, pătrundeţi în adâncul lucrurilor, nu vă mulţumiţi doar cu ce vi se dă sau vi se spune. Veţi găsi că tot ce scrie în cărţi şi tot ce vă spun alţii sunt doar repere pe calea către ceea ce vă spune, mult mai simplu, sufletul vostru.
În plan sentimental ne simţim destul de nesiguri sau chiar nemulţumiţi mai ales din cauza gândurilor negre sau a frustrărilor pe care le avem. Este o tensiune interioară, un fel de încrâncenare care ne face cam arţăgoşi şi puţini cam duri, mai duri ca deobicei în manifestări.
Celor din jurul nostru le va părea straniu comportamentul, dar nu uitaţi că şi ei simt la nivel subtil acelaşi lucru.
Relaţiile pasionale se schimbă cu perioade de izolare si de singurătate. Pasiunea arzătoare este amplificată de respingere si de negare; forta de viată se loveste de apatie. Dorim să ne iubim corpul şi nu putem. Este o senzaţie contradictorie de iubire şi nemulţumire care ne împiedică să iubim.
Folosiţi energia pe care o simţiţi seara pentru a vă ocupa de persoana iubită, de familie, pentru a comunica şi a vă relaxa împreună.
ORA PLANETARĂ A LUNII
Pentru mulţi dintre noi vor fi momente de înţelegere a propriului destin, a atingerii menirii. Este bine să reflectăm profund la tot ceea ce vom face, pentru că să reuşim împlinirea dorită. Este important să ne regîndim mentalităţile, stilului de a vorbi sau scrie, a modului de abordare a multor probleme. Alegeţi una dintre orele planetare ale Lunii pentru a face aceste reflecţii.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 1 GEMENI
UN VAPOR CU FUND DE STICLĂ DEZVĂLUIE MINUNI SUBMARINE
De multe ori se întâmplă lucruri în care avem impresia că suntem implicaţi personal, dar de fapt ele doar ne dau prilejul să observăm şi să tragem învăţăminte din ele. Dacă ştii să te detaşezi de o situaţie, poţi vedea în ea lucruri extraordinare, adevărate minuni. Chiar şi întâmplările pe care le trăieşti tu însuţi îţi pot dezvălui mai multe dacă reuşeşti să le priveşti dintr-un punct de vedere detaşat.
GRADUL SABIAN AL LUNII – 2 GEMENI
MOŞ CRACIUN UMPLÂND (CU DARURI) ŞOSETE PE FURIŞ
Pentru fiecare om sunt pregătite daruri ale Vieţii, dar fiecare le primeşte după mintea şi sufletul lui. Dacă eşti mereu nemulţumit, darurile care iţi sunt oferite pot trece neobservate, şi te condamni singur la o viaţă nefericită. Dar dacă ştii să recunoşti ce ţi se dăruieşte şi să te bucuri de ceea ce ai, viaţa ta este frumoasă şi împlinită, căci vei primi mereu mai mult. Celui care are, i se va da, şi celui care nu are i se va lua şi ceea ce are.