25 mai 2012

Astăzi Luna se află în semnul Racului iar Mercur a intrat în gemeni pregătindu-se de conjuncţia superioară cu Soarele, în acest fel sporindu-ne calităţile intelectuale şi posibilitatea de a înţelege, învăţa, studia, călători. În schimb apropierea lui de Pleiade – Ploiasele, va mai aduce precipitaţii şi va prelungi această vreme umedă, partea bună este că se face o curăţare extrem de eficientă la nivel subtil.

Este important să ne orientăm spre înţelegerea superioară a iubirii, autoanalizându-ne şi evaluând corect situaţiile în care suntem, toate acestea vor permite evitarea rătăcirilor şi a solitudinii. Să încercăm să nu ne manifestăm amorul propriu pentru că, în primul rând contravine evoluţiei noastre spirituale, iar în al doilea rând este posibil, ca mai ales în prima parte a zilei, să fim destul de mofturoşi şi agitaţi, aşa că nu vom recepţiona prea bine exacerbarea orgoliului.

Deoarece Mercur a intrat în propriul domiciliu, semnul Gemenilor, vom avea ocazia să ne limpezim idealurile şi să găsim argumente în sprijinul proiectelor noastre viitoare. În plus avem şi capacitatea de a conştientiza greşelile şi implicit de a nu le mai repeta.

Este bine să evităm graba şi agitaţia, dar mai ales să ne pierdem in discuţii fără rost. Să adoptăm poziţia observatorului şi să tragem concluzii din cele ce se întâmplă în jurul nostru.

Nu este o zi uşoară, trebuie să fim pregătiţi pentru a o întâmpina cu mult calm, aşteptându-ne la situaţii paradoxale, dificil de înţeles sau imprevizibile. Spun aceasta deoarece opoziţia anuală dintre Soare şi Nodul Nord, se simte foarte puternic astăzi, chiar dacă aspectul exact are loc abia mâine. Viaţa are de toate pentru toţi. Fiecare om se poate bucura de abundenţă, de bogăţie, atâta vreme cât prin bogăţie se înţelege ceea ce are nevoie fiecare, şi nu tot ceea ce îşi doreşte fiecare fără să aibă nevoie.

 

 

ORA PLANETARĂ A LUI VENUS

Când îţi faci timp să descoperi de ce nu eşti în armonie cu viaţa, vei afla adesea că nu pui în prim plan ceea ce este pentru tine mai important şi astfel nu reuşeşti să intri în linişte şi să afli pacea şi calmul necesare. Acest lucru cere timp, răbdare, credinţă, încredere şi înseamnă că trebuie să înveţi să fii liniştit.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 5 GEMENI

O REVISTĂ RADICALĂ CHEAMĂ LA ACŢIUNE, AFIŞÂND O PRIMĂ PAGINĂ DE SENZAŢIE

Adesea, pentru a provoca o schimbare în bine este necesar un şoc, un moment de forţare a opiniei, pentru ca oamenii să realizeze necesitatea schimbării. Toate manifestările radicale au astfel de scopuri, dar desigur că oamenii trebuie să fie atenţi ca să nu accepte orice fel de propuneri radicale. Tot ce atrage atenţia în mod provocator trebuie analizat cu atenţie, şi astfel de momente pot fi semnale pentru mari schimbări în bine.

 

GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 22 GEMENI

CUPLURI DANSÂND, UMPLU HAMBARUL LA O SĂRBĂTOARE A RECOLTEI

Când o etapă se apropie de sfârşit, vine un bun moment pentru a ne bucura de realizările şi roadele ei. Dar bucuria cea mai mare este atunci când o putem trăi împreună cu ceilalţi. Cele mai bune rezultate se obţin, în general, atunci când se lucrează în colaborare, şi pentru binele comun. De aici rezultă şi cele mai mari sărbători.

 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top