22 iunie 2012

Suntem sub efectul opoziţiei dintre Junona în mişcare aparent retrogradă din semnul Scorpionului şi Vesta din semnul Taurului care ne pune cumva în faţa unor situaţii concrete, de rezolvat urgent. Acest fapt ne iită, iar poziţia Lunii în semnul Leului, amplifică sentimentele de orgoliu şi dorinţa de a avea dreptate cu orice chip.

Ar trebui să fim prietenoşi şi împăciuitori, să detensionăm stările conflictuale pe care le-am creat, sau cele pe cale să se formeze, să evităm certurile sau lămurirea unor aspecte, care necesită elocvenţă şi acţiune, dar, în acelaşi timp, putem reuşi cu iubire şi înţelegere să obţinem ceea ce ne-am propus.

Este momentul când trebuie să înţelegem, să învăţăm, să profităm de experienţa acumulată. Efortul înţelegerii ne determină să adoptăm atitudinea potrivită. Probabil că nu vom înţelege în întregime evenimentele pe care le trăim decât odată cu intrarea într-un nou ciclu lunar, acum fiind necesară doar experimentarea lor, pentru a şti cu ce ne confruntăm înainte de a face ceva. Când vom înţelege, ni se va deschide o nouă uşă, o nouă perspectivă, învăţând să evaluăm mult mai lucid conjuncturile şi oamenii cu care colaborăm. Evenimentele pe care le trăim în aceste momente pot pare dificile, dureroase, pentru că ne cer renunţare, sau revizuirea atitudinii.

Din punct de vedere al sănătăţii se poate constata o acţiune destul de intensă asupra sistemului circulator, o mai mare presiune a sângelui şi o intensificare a activităţii ficatului. De aceea poate ar fi prudent să avem o dietă bogată în fructe şi evitarea pe cât posibil a excitantelor şi alcoolului.

 

ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER

Thomas Mann, într-o carte celebră, spune: “Trăieşte / acţionează în timpul zilei astfel încât, noaptea, când pui capul pe pernă să dormi liniştit!”. Armonia între gânduri şi acţiuni este foarte importantă şi nu este uşor de realizat în această perioadă, fiiindu-ne testată încrederea.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 2 RAC

UN OM PE UN COVOR FERMECAT, OBSERVĂ PEISAJE VASTE SUB EL

Daca ştii să adopţi o atitudine justă, poţi contempla situaţia şi poţi observa lucrurile în ansamblu, descoperind detalii şi corelaţii nebănuite. Un om care aleargă sau se mişcă dezordonat printre lucruri poate să nu observe soluţiile necesare, dar un om care ştie să stea liniştit, relaxat şi detaşat, şi să privească lucrurile din unghiul corect, poate găsi mult mai uşor răspunsuri la întrebări şi rezolvări pentru problemele curente.

 

GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 8 GEMENI

GREVIŞTI DEMONSTRÂND ÎN JURUL UNEI FABRICI

Când există o greşeală la nivelul conducerii unui sistem, ceea ce le rămâne de făcut celor din sistem este să atragă atenţia conducerii prin atitudini cât mai convingătoare. Acelaşi lucru se întâmplă şi în viaţa unui om: când el îşi foloseşte greşit resursele sau chiar propriul corp, acestea refuză să mai funcţioneze normal. Ca să-ţi conduci bine viaţa, trebuie să fii atent la semnalele primite de la tot ceea se află sub conducerea ta.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top