Astăzi este o zi în care vom avea tendinţa de a ne manifesta nemulţumirile, de a căuta în adâncul sufletului nostru, ceea ce ne determină să avem reacţii destul de ciudate, pentru că vom considera că nu am făcut suficient de mult. Mercur este oarecum fără direcţie, pregătindu-se să treacă în semnul Leului, aşa că situaţiile stranii, lipsa de coerenţă şi confuziile vor fi la ordinea zilei. În plus de la ora 13.40, după ce Luna formează conjuncţie cu Marte, trece în perioada de fără direcţie pânîă seara la ora 20.20, interval în care evident se vor amplifica confuziile, motiv pentru care nu recomand planificarea unor activităţi importante în acest interval. În plus vom începe să simţim din ce în ce mai puternic conjuncţia lui Jupiter cu Nodul Sud, care cu siguranţă este bulversantă şi aduce în prezent trecutul apropiat dar şi cel îndepărtat.
De aici până la tendinţa de a căuta vinovaţi în exterior nu este decât un pas, fiind posibile, de aceea o exacerbare a emoţiilor care va duce la discuţii mai ales cu persoanele apropiate.
Cred că ar trebui mai degrabă să căutăm ceea ce ne nemulţumeşte şi să încercăm să remediem situaţia acordând o mai mare importanţă sufletului nostru şi viselor noastre.
Este important să înţelegem şi să acceptăm că vom trece prin evenimente care ne vor determina să ne înţelegem planul de viaţă, destinul şi menirea, chiar dacă acestea ne par dureroase sau ne aduc momente neplăcute. În acest sens trebuie să lăsăm intuiţia să vorbească şi să acţionăm sub impulsul ei.
Seara este posibil să fim mai confuzi, tocmai pentru că vom aprecia subiectiv situaţiile, având tendinţa de a devia prea uşor de la scopurile urmărite.
Este important să ne controlăm impulsivitatea şi ieşirile necontrolate tocmai pentru a nu crea blocaje, mai ales în viaţa particulară.
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Suntem tot timpul preocupaţi să dăm răspunsuri. Simţim că răspunsurile sunt importante pentru a înţelege semnificaţia vieţii. E mult mai important să trăim din plin şi să lăsăm timpul să dezvăluie secretele existenţei noastre. Dacă ne preocupăm prea mult cu a da un sens vieţii, împiedicăm natura din acţiunile sale şi devenim incapabili să citim semnalele lui Dumnezeu.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 5 RAC
LA O TRECERE PESTE CALEA FERATĂ, UN AUTOMOBIL E LOVIT DE UN TREN
În anumite puncte de pe drumul tău trebuie să ştii să dai prioritate colectivităţii. Dacă ideile tale sunt diferite de ale majorităţii, nu este neapărat nevoie să intri în conflict cu toţi ceilalţi. Poţi să aştepţi până când şi ei vor fi gata să accepte noile idei, sau până când vor trece într-o stare mai receptivă. Găsirea momentului potrivit cere răbdare şi discreţie, ca să poţi trece de răscrucile periculoase.
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 27 FECIOARĂ
BĂTRÂNE DOAMNE ARISTOCRATE BÂND CEAIUL DE DUPĂ-AMIAZĂ ÎNTR-O CASĂ BOGATĂ
Bucură-te de momentele de linişte şi siguranţă petrecute în compania celor care ştiu să te asculte în tăcere. Adesea poţi afla multe lucruri despre tine însuţi dacă le povesteşti persoanei potrivite. Simplul fapt că vorbeşti despre ele te ajută să înţelegi mai bine ce trăieşti şi să întrevezi soluţiile pentru rezolvarea situaţiilor. Iar uneori, alţii pot avea nevoie ca tu să-i asculţi în linişte…