9 iulie 2012

Astăzi, până la ora 15.20 cînd Luna trece în semnul Berbecului, suntem în perioada de fără direcţie a Lunii, adică este dificil să ne concentrăm, suntem confuzii şi destul de lipsiţi de discernământ, un motiv suficient, pe lângă multe altele, de a nu ne implica în activităţi importante sau de a nu ne stabili întâlniri de afaceri, evitând pe cât se poate investiţiile, semnaraea contractelor sau întâlnirile de afaceri.

Imediat ce intră în semnul Berbecului, formează opoziţie cu Marte, guvernatorul semnului, care se află însă în exil; acest aspect este şi el, în sine, destul de stresant, pentru că ne crează o stare de agitaţie emoţională dificil de gestionat şi de aici până la conflicte deschise nu este decât un pas. De aceea este important să nu judecăm şi să nu acuzăm, confictele care ne apar în cale sunt lecţii deschise pentru noi, şi este testul nostru să le gestionăm corect. Provocările şi tensiunile sunt cu atât mai intense, cu cât suntem mai impicaţi în ele. Simţim că vrem să schimbăm ceva,  poate din cauza unei mari tensiuni emoţionale. De aceea putem lua decizii pripite, fiind destul de dificil să ne controlăm sensibilitatea, să ne relaxăm sau să ne distanţăm de dorinţele noastre, reacţionând obiectiv.

Sunt probabil necesare modificări obligatorii în modul nostru de a privi viaţa sau relaţiile cu oamenii, transformările care au loc, din acest punct de vedere, sunt greu de sesizat, dar ele lucrează constant.

Este o perioadă de mari transformări în conştiinţa noastră, iar cel mai important este să ne suflecăm mânecile şi să începem prin a ne simplifica cât mai mult existenţa, în sens pozitiv constructiv, conştientizând că avem multe ataşamente sau dorinţe care nu ne sunt de folos.

Să ne concentrăm asupra muncii, pentru că rezultatele consecvenţei şi încrederii în propriile idealuri nu vor înceta să apară. În acelaşi timp calmul şi tactul trebuie să fie permanent prezente pentru a evita certurile şi discuţiile în contradictoriu.

În plan spiritual ar trebui să avem activitatea cea mai intensă, mai ales este important să ne definim idealurile şi să încercăm să le urmăm. Isus a spus: ”Nu te lupta cu Răul”, daca am folosi limbajul de astăzi, s-ar putea traduce aşa: ”Lucrul căruia îi opui rezistenţă persistă”. De aceea mânia nu se transformă prin negare ci prin înţelegere. Există două moduri de a trata frica:

– să-ţi negi frica şi să pretinzi că nu te temi

– să admiţi că te temi şi să-ţi înfrunţi frica.

A doua variantă ne aduce faţă în faţă cu noi înşine, pe când prima ne ocoleşte prin diferite cicluri ale evitării, fără a rezolva nimic, doar amânăm.

 

ORA PLANETARĂ A LUNII

Uneori suntem stăpâniţi de un simţământ de tristeţe pe care nu izbutim să ni-l controlăm. Ne

dăm seama că momentul magic al zilei a trecut şi noi nu am făcut nimic. Viaţa îşi ascunde atunci magia şi arta.

Trebuie să-l ascultăm pe copilul care am fost cândva şi care încă există în noi. Copilul acesta înţelege momentele magice. Putem să-i înăbuşim plânsul, dar

glasul nu i-l putem reduce la tăcere. Copilul acesta care am fost cândva continuă să fie

prezent. Fericiţi fie copiii, căci a lor este împărăţia Cerurilor. Dacă nu ne naştem încă o dată, dacă nu reîncepem să privim viaţa cu inocenţa şi entuziasmul copilăriei, nu mai are nici un sens să trăim mai departe.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 18 RAC

O GĂINĂ SCURMÂND PENTRU PUIŞORII EI

Este ceva natural să ai grijă de copiii tăi, iar la un alt nivel, să ai grijă de propriile tale creaţii în această lume. Lucrurile cărora le dai viaţă au nevoie de îngrijire şi atenţie, şi nu trebuie să uiţi că ele fac parte din viaţa ta în primul rând pentru că tu le-ai creat. Asumă-ţi responsabilitatea pentru ele şi bucură-te de tot ce ţi-ai oferit astfel, dar nu uita că o bucurie şi mai mare vei avea prin ceea ce creezi pentru ceilalţi.

               

GRADUL SABIAN AL LUNII – 25 PEŞTI

PURIFICAREA PREOŢIEI

Ai observat că în momentele de emoţie înaltă, nevoile obişnuite ale corpului fizic tind să dispară? Mirii în ziua nunţii, de pildă, adesea uită complet să mai mănânce, fiindcă fericirea şi emoţia momentului îi înalţă mai presus de rutina zilelor comune. La fel, în momentele de criză, mulţi uită de foame şi de sete ca să-şi poată dirija toată energia către rezolvarea crizei. Corpul bolnav îşi pierde apetitul pentru a-şi dirija toată energia spre propria vindecare. Acest fenomen este valorificat şi în posturile religioase, în ideea purificării omului pentru a lăsa cale liberă de acţiune energiilor spirituale. Periodic simţim nevoia unei purificări fizice, morale şi spirituale.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top