Unul dintre miturile cel mai bine înrădăcinate în societatea noastră este credinţa că evenimentele ne vin din exteriorul nostru, că au o cauză dincolo de noi, uneori mai presus de noi, o cauză independentă de vrerea şi voinţa noastră. În mare parte ziua de astăzi cam asta ne arată, sextilul descrescător Soare Marte, nu face decât să ducă la bun sfârşit, adică să le pună în practică. Ne vom simţi ca nişte spectatori neputincioşi la ceea ce se întâmplă, sau ne vom revolta, puţin probabil, doar că totul este rodul gândurilor şi ideilor noastre pe care le-am generat la începutul acestui an. Acum din ce în ce mai multe aspecte astrale aduc în prezent ceea ce am proiectat, tocmai pentru a descoperi puterea pe care o avem prin gând. Şi mai este şi ideea că dincolo de noi există un responsabil pentru nefericirea noastră, pentru greutăţile şi disperarea noastră. Astfel riscăm să facem cu noi înşine cea mai rea dintre escrocherii: aceea de a nu înţelege că suntem parte activă din tot ceea ce ni se întâmplă, că suntem în acelaşi timp iniţiatorii şi producătorii propriei noastre suferinţe. Totul este să înţelegem că provocările care apar astăzi se datorează tocmai acestora şi în loc să le acceptăm, să ne întrebăm de ce au apărut, răspunzând la această întrebare, vom putea rezolva eficient multe probleme personale, care de ceva vreme ne fac trişti şi nefericiţi.
De fapt în aceasta constă eficienţa acestei zile, aceea de a acţiona conform principiilor şi ideilor noastre, fără frică şi fără şovăiala că nu vom reuşi.
Este important să fim atenţi la evenimentele sau întâlnirile care au loc, pentru că acestea nu sunt întâmplătoare şi ne aduc răspunsuri la întrebările pe care ni le-am pus în ultima perioadă, legate de sensul vieţii noastre dar şi de ceea ce ar trebui să facem pentru a ne atinge menirea.
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Calea vieţii noastre este una a reamintirii: ne reamintim cine suntem, unde suntem, ne reamintim puterea, darurile şi divinitatea noastra. Uităm – asta până în momentul în care ne reamintim – că suntem alcătuiţi din dragoste necondiţionată. Astfel am fost creaţi şi aici vom găsi iubirea pe care o căutam. Dar, până să ne reamintim (şi asta poate dura uneori o viaţă), ne petrecem viaţa căutând iubire şi dovada ca suntem iubiţi în tot ceea ce facem şi la toţi cei cu care intrăm în legatură. Problema este că o căutăm în afara noastră în loc să ne reconectăm la sursa de iubire necondiţionată din lăuntrul nostru, pe care să o reflectăm în afară.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 29 LEU
O SIRENĂ IESE DIN OCEAN, GATA SĂ RENASCĂ ÎN FORMĂ UMANĂ
Viaţa are multe niveluri de exprimare, şi fiecare fiinţă tinde să urce pe nivelul superior. Cele mai înalte idealuri ale oricărei fiinţe sunt cele legate de ascensiunea sa către o stare superioară de exprimare, de trăire, de fiinţare. Potenţialul de progres există în orice fiinţă, şi toată viaţa ei înseamnă o continuă căutare de concretizare a acestui potenţial.
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 29 BALANŢĂ
MARELE EFORT MILENAR AL OMENIRII DE A ATINGE O CUNOAŞTERE TRANSFERABILĂ DE LA O GENERAŢIE LA ALTA. CUNOAŞTERE
Din tot ce cunoaştem, cea mai mare parte vine de la cei dinaintea noastră. Avem tendinţa să credem că tot ce ştim este realizarea noastră, dar de fapt în bună parte este vorba de o moştenire. Această moştenire este mult mai vastă decât ne imaginăm, dar fiecare primeşte atât cât poate să cuprindă. Ea este la dispoziţia fiecăruia, şi cine doreşte mai mult, va primi mai mult, dacă va şti să folosească bine tot ce primeşte. Nu te limita doar la ceea ce ştii, caută mereu să afli mai mult despre ceea ce este.