Ziua începe sub auspiciile cuadraturii dintre Venus şi Saturn, aspect dificil, mai ales pentru că este descrescător şi ultimul cu Saturn pe acest semn. De aceea toate nemulţumirile acumulate de 2 ani încoace, mai ales în plan sentimental pot răbufni cu virulenţă, pentru a clarifica anumite aspecte sau pentru a conştientiza calea de urmat. Conjuncţia cu Saturn se va forma în semnul Scorpionului, unde Venus va fi în exil, adică, ceea ce facem acum îşi poate pune amprenta asupra unor decizii sau acţiuni care se vor reflecta abia în 27 noiembrie, de aceea se impune multă prudenţă în ceea ce spunem, facem sau deschidem acum.
Marte formează un frumos sextil cu Pluton şi trigon cu Chiron, el este puternic, în domiciliu, ceea ce face ca acţiunile sale să fie resimţite din plin. Probabil că aceste aspecte ne vor ajuta pentru a realiza ceea ce ne-am propus şi ne vor susţine să facem anumite schimbări importante legate de acţiunile proiectate în viitor, totul este să fim atenţi la ceea ce se întâmplă în jur şi să sesizăm oportunităţile care apar.
Sensul acestei zile este de a ne descoperi valorile reale şi de înţelege ce dă sens cu adevărat existenţei noastre. Ne putem agita să facem diferite lucruri, ele vor ieşi cu dificultate sau de loc, pentru că, cel puţin în prima parte a zilei, reuşitele pragmatice nu sunt cu putinţă.
Evenimentele ne vor determina ca interiorul nostru să se armonizeze cu exteriorizările, fiind o permanentă luptă între bine şi rău, care ne pune faţă în faţă dorinţa de confort şi starea de somn şi activităţile care au rolul de a ne împinge către evoluţia spirituală. De multe ori îşi va face prezenţa îndoiala şi lipsa de încredere sau ezitările, fiind din această cauză u n moment evolutiv delicat, căci atracţia către trecut este foarte mare. Partea bună este că avem acces să închidem uşa trecutului, chiar dacă cu preţul unor zile de încercare şi de tentaţie, pentru a avansa fără a ne mai întoarce.
Astăzi avem şi o inconjuncţie Soare Lună, este descrescătoare şi cumva ne ajută să ne înţelegem nevoile sufleteşti. Cred că cel mai bine exprimă acest aspect următorul text:
Îngerul mi-a spus: „Petrece-ţi timpul făcând activităţi care se potrivesc cu cele mai înalte intenţii ale tale. Lasă-te angrenat în lucruri pe care intuiţia îţi spune să le faci. Aceste lucruri vor deveni vindecătoare pentru tine şi te vei bucura făcându-le sau, dacă nu sunt cele bune, le vei înlătura cu uşurinţă. ” Îngerii m-au determinat să am încredere în ce-mi spune inima. Ei m-au asigurat că va fi mai bine pentru mine să renunţ să fac un lucru care nu se potriveşte cu aspiraţiile mele adevărate. Am aflat foarte repede că îngerii au dreptate!
ORA PLANETARĂ A LUNII
Chiar dacă nu reuşim să fim atât de buni pe cât ne dorim ori nu reuşim să iubim pe cât ne propunem, faptul că avem dorinţa în interior are o semnificaţie profundă pentru Viaţă. Experienţa ne arată continuu că nu reacţionăm cum dorim, ci cum putem. Am vrea să nu ne temem, dar teama apare. Am vrea să nu ne irităm, dar iritarea se resimte în mintea noastră. Totul este să ştim că acest lucru este firesc. Şi să ştim că disperarea ce ne poate cuprinde în caz de nereuşită este semnul unei dorinţe puternice de reuşită.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 12 FECIOARĂ
O MIREASĂ CU VĂLUL ÎNLĂTURAT
Întotdeauna vine în viaţă un moment al adevărului. Dacă nu poţi privi un om în ochi, înseamnă că ai ceva de ascuns, ceva ce nu vrei să-i spui, poate ceva de care ţi-e jenă… Şi numai tu însuţi poţi îndrepta acest lucru, ca să poţi fi pe deplin împăcat.
GRADUL SABIAN AL LUNII – 12 BERBEC
UN STOL DE GÂŞTE SĂLBATICE
A venit de-a binelea primăvara, şi idealuri noi apar pe cerul sufletului fiecăruia. Este momentul unui nou început, în care priorităţile se restabilesc după necesităţi sau după dorinţele fiecăruia. Fiecare lucru are vremea sa şi este bine să ştim să-i dăm atenţia cuvenită la momentul potrivit, fără să ne încăpăţânăm în a menţine situaţii îngheţate din alte vremuri, de-acum depăşite. Trebuie să ştim să zburăm spre locul care ne aşteaptă.
ASPECTELE ZILEI
Venus în Rac în cuadratură cu Saturn în Balanţă
Este un aspect tensionat, care are două nivele de exprimare sau mai exact de concretizare. Primul, cel mai simplu, adresându-se în primul rând planului material, creând tensiuni în relaţiile cu prietenii şi în cele de cuplu, tristeţe sau dezamăgire, aducând importante teste de maturitate relaţiilor şi sentimentelor de iubire. Apoi în plan concret, face dificilă încheierea unor contracte avantajoase, blocaje şi frâne, mai ales în recuperarea banilor, dominând austeritatea, sobrietatea şi corectitudinea. Vor fi apreciate acele proiecte care au în spate eforturi susţinute, muncă serioasă şi de calitate. Tot ceea ce este superficial va avea de suferit, fiind demascat sau întâmpinând dificultăţi de manifestare.
Marte în Scorpion în sextil cu Pluton din Capricorn
Pentru noi toţi, Marte în domiciliu, sub patronajul Scorpionului, este o perioadă în care va trebui să înţelegem sensul exact al valorii muncii noastre, trecând de numeroase ori prin perioade de criză sau abis, dar pe care vom avea forţa şi energia de a le depăşi, mai ales prin credinţă, acceptare şi iubire, prin modestie şi simplitate.
Sextilul Marte – Pluton, aduce o accelerare a conjuncturilor, în sensul necesităţii unor intervenţii rapide, a unor acţiuni de moment, în sensul frazei ” a fi pe fază”, cei care îşi vor asculta intuiţia şi vocea interioară, fără teamă fiind avantajaţi. Ca să creăm ceva în propria noastră viaţă, nu înseamnă doar să modelăm materia şi să schimbăm poziţia lucrurilor din jurul nostru, ci mai ales să punem în mişcare un flux al ideilor, să ne folosim imaginaţia pentru a da naştere unor noi situaţii şi manifestări, ca expresii ale idealurilor noastre de frumuseţe şi utilitate.