11 septembrie 2012

Ziua de astăzi se află sub semnul descrescător dintre Soare şi Lună, aspect benefic care ne ajută să finalizăm cu succes toate acţiunile începute şi sau pur şi simplu să înţelegem ce ar trebui de făcut pentru ca acest lucru să se facă în cel mai bun mod cu putinţă. Apoi Mercur este în cuadratură cu Vesta, ceea ce cu siguranţă ne determină să folosim cuvântul ca o armă, să fim meticuloşi, critici şi extrem de analitici, căutând perfecţiunea mai mult decît deobicei sau căutând defecte şi acolo unde ele nu există.
Este absolut necesar să ne exprimăm bogăţia spirituală şi imaginativă, fiind indicat să ne punem în serviciul celorlalţi. Fuga de responsabilităţi şi evadarea din cotidian, loviturile sorţii, înşelăciunile şi trădările pot fi experienţele concrete ale acestui aspect. Este important să le trăim pentru că ele ne vor elibera de o povară pe care o avem în suflet şi ne vor readuce echilibrul în viaţă. de aceea toate evenimentele pe care le traversaţi în această perioadă şi care va afectează personalitatea sau imaginea, sunt necesare pentru a înţelege şi accepta acele lucruri care vă creau teamă, frică şi panică, care ar bloca manifestarea reală în plan personal.
Ziua este destul de tensionată mai ales în a doua parte a ei, la nivelul relaţiilor, ne poate aduce evenimente care ne mâhnesc sau oamenii care ne dezamăgesc, dar trebuie să privim totul ca pe un rău necesar pentru ca evoluţia noastră să fie în sens constructiv. Dacă vom insista să renunţăm la tot ce nu ne mai este necesar, este posibil să apară suferinţa, discuţiile, certurile şi chiar rupturile. Să nu uităm că se poate vorbi de iubire şi moarte, dar depinde de puterea pe care o dăm acestor cuvinte şi mai ales de sensul lor. Moartea aduce transformare şi eliberare iar iubirea conştientizarea propriei valori.

ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
În ziua a şaptea, după ce se încheiase creaţia, Dumnezeu hotărî ca era timpul pentru sărbătoarea sa. Creaturile abia plăsmuite se preocupară cu toate să-i ofere în dar lui Dumnezeu ceea ce aveau să găsească mai frumos. Veveriţele aduseră nuci şi alune, iepurii – morcovi şi rădăcini dulci, oile – lâna moale şi caldă, vacile – lapte spumos cu smântâna.
Mii de îngeri se adunară în cerc şi cântară o melodie celesta.
Omul aştepta să-i vina rândul şi era îngrijorat. „Oare ce îi voi putea dărui eu? Florile dau mireasma, albinele – miere, până şi elefanţii s-au oferit sa îi facă duş lui Dumnezeu cu trompele lor ca să se răcorească … „.
Omul se asezase la capatul sirului si continua sa îsi framânte mintea. Toate creaturile treceau prin fata lui Dumnezeu si îi înfatisau darurile lor.
Când mai ramasesera doar câteva – melcul, broasca testoasa si alte creaturi lenese omul cazu în disperare.
Veni si rândul sau.
Si atunci omul facu ceea ce nici o alta creatura nu îndraznise sa faca. Alerga la Dumnezeu, sari pe genunchii sai, îl îmbratisa si îi spuse:
– Te iubesc!
Chipul lui Dmnnezeu se lumina si toata creatia întelese ca omul îi facuse lui Dumnezeu darul cel mai frumos si rasuna în univers imnul Aleluia.
„Pentru ce ne-a creat Dumnezeu?
Dumnezeu ne-a creat pentru a-l cunoaste, a-l iubi si a-i sluji în aceasta viata si pentru a-l vedea la fata în cealalta viata în rai. „
(Catehismul papei Pius al X-lea)
Lasa-ma sa te iubesc, Doamne.
Ce altceva am eu în cer
sau pe pamânt în afara de Tine?
Dumnezeul inimii mele,
partea mea de vesnicie
lasa-ma sa ma agat de Tine.
Fii totdeauna cu mine,
iar, daca voi fi tentat sa te parasesc,
Tu, Doamne, nu ma lasa. (Bruno Ferrero)

GRADUL SABIANAL ZILEI – 19 FECIOARĂ
UN CONCURS DE ÎNOT
Cu toate trăirile şi emoţiile fiecărei zile, de obicei ne ducem viaţa cam la fel. Culoarele noastre de acţiune sunt destul de strict marcate, ţinta este mereu aceeaşi, efortul trebuie să fie constant. Şi totuşi, mult mai plăcut este să te scalzi liber in mare!…

GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 13 SCORPION
UN INVENTATOR FACE UN EXPERIMENT DE LABORATOR
În unele cazuri, soluţiile tradiţionale sau de rutină nu dau rezultate. Atunci trebuie să-ţi pui în valoare creativitatea şi inventivitatea, să încerci ceva nou, ceva ce n-ai experimentat, şi poate că nimeni altcineva, dintre cei ştiuţi de tine, n-a mai încercat. Dar întreaga noastră viaţă este alcătuită, de fapt, din experimente, şi adesea nu acceptam un lucru – chiar daca alţii ne aduc argumente din propria lor experienţă – până când nu-l experimentăm pe pielea noastră. Nu trebuie să ne fie teamă de experimente. Totul este să nu repetăm experimentele eşuate sau care ne-au dat rezultate nedorite.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top