23 septembrie 2012

Trebuie să ne găsim puterea de a lua oamenii şi faptele aşa cum sunt, să fim obiectivi în luarea deciziilor, acceptarea ideii că un eveniment pe care îl trăieşte un semen al tău va fi trăit într-o zi şi de tine, că poţi ajunge în aceeaşi situaţie ca şi el, deci este bine să nu judecăm oamenii ci faptele lor. Este bine să ne evaluăm corect posibilităţile care se ivesc cât şi cele proprii.
Ziua este liniştită şi ne ajută să ne ocupăm cu mare atenţie de îndatoririle casnice sau de treburile cotidiene. Este bine , fiind duminică, să analizăm ceea ce am realizat, să corectăm ceea ce nu a funcţionat, să acceptăm că am greşit şi să ne corectăm greşelile.
În plus putem face studii lucide şi concrete, putem să citim şi să studiem, să fim cât mai interesaţi pentru a ne dezvolta spiritul şi pentru a ne bucura de ceea ce viaţa ne oferă.
Suntem sub influenţa sextilului Lună Neptun şi Chiron şi al conjuncţiei Lună Pluton, şi în mod ideal este perioadă în care ne putem goli de resentimente, amintiri, ataşamente, obişnuinţe nepotrivite, de toate acele sentimente individuale care afectează relaţiile sentimentale. Este important să renunţăm la orice formă de egoism şi să depăşim starea în care avem impresia că viaţa trece pe lângă noi. Trebuie să ne eliberăm pe noi şi pe ceilalţi de ceea ce s-a întâmplat pentru a ne pregăti de un nou ciclu lunar (Lună – Pluton). Trebuie să comunicăm, să îi informăm pe cei din jur despre realizările sau proiectele noastre, să împărtăşim din cunoaşterea noastră, să dăruim. Este perioada în care trebuie să ne exprimăm şi să ne manifestăm în aşa fel încât să fim pe placul celor din jur, pentru a fi mai eficienţi şi coerenţi. În mod special astăzi din cauza sextilelor de care aminteam anterior, este un alt moment de relaxare şi împăcare cu noi înşine, în care putem căuta şi sfaturile bine intenţionate ale altora pentru proiectele noastre viitoare. Vom avea ocazia să ne limpezim idealurile şi să găsim argumente în sprijinul proiectelor noastre viitoare.

ORA PLANETARĂ A LUI SOARELUI
În ziua a şaptea, după ce se încheiase creaţia, Dumnezeu hotarî că era timpul pentru sărbătoarea sa. Creaturile abia plăsmuite se preocupară cu toate să-i ofere în dar lui Dumnezeu ceea ce aveau să gaseasca mai frumos.
Veveriţele aduseră nuci şi alune, iepurii – morcovi şi rădăcini dulci, oile – lâna moale şi caldă, vacile – lapte spumos cu smântână.
Mii de îngeri se adunară în cerc şi cântară o melodie celestă.
Omul aştepta să-i vina rândul şi era îngrijorat. „Oare ce îi voi putea dărui eu? Florile dau mireasma, albinele – miere, până şi elefanţii s-au oferit să îi facă duş lui Dumnezeu cu trompele lor că să se răcorească … „.
Omul se aşezase la capătul şirului şi continua să-şi frământe mintea. Toate creaturile treceau prin faţa lui Dumnezeu şi îi înfăţişau darurile lor.
Când mai rămaseseră doar câteva – melcul, broasca ţestoasă şi alte creaturi leneşe omul cazu în disperare.
Veni şi rândul său.
Şi atunci omul făcu ceea ce nici o altă creatură nu îndrăznise să facă. Alergă la Dumnezeu, sări pe genunchii săi, îl îmbraţişă şi îi spuse:
– Te iubesc!
Chipul lui Dmnnezeu se lumină şi toată creaţia înţelese că omul îi facuse lui Dumnezeu darul cel mai frumos şi răsună în univers imnul Aleluia.
„Pentru ce ne-a creat Dumnezeu?
Dumnezeu ne-a creat pentru a-l cunoaşte, a-l iubi şi a-i sluji în această viaţă şi pentru a-l vedea la faţă în cealaltă viaţă în rai. ” (Catehismul Papei Pius al X-lea)
Lasă-mă să te iubesc, Doamne.
Ce altceva am eu în cer
sau pe pământ în afară de Tine?
Dumnezeul inimii mele,
partea mea de veşnicie
lasă-mă să mă agăţ de Tine.
Fii totdeauna cu mine,
iar, daca voi fi tentat să te părăsesc,
Tu, Doamne, nu mă lăsa. (Bruno Ferrero)

GRADUL SABIANAL ZILEI – 1 BALANŢĂ
UN FLUTURE DESAVIRSIT, CONSERVAT PENTRU ETERNITATE INTR-UN AC
Trecutul s-a dus si nu mai poate fi schimbat. Viitorul va veni, si nu este inca tangibil. Dar el depinde de ceea ce faci tu Acum si Aici. Astfel, Prezentul este singurul care conteaza, deci concentreaza-te asupra clipei prezente ca sa o faci cit mai frumoasa pentru toti.

GRADUL SABIAN AL NODULUI NORD – 27 SCORPION
O TRUPĂ MILITARĂ MĂRSĂLUIEŞTE ZGOMOTOS PE STRĂZILE ORAŞULUI
Uneori societatea are nevoie să i se amintească zgomotos despre puterea celor uniţi sub acelaşi steag, adică în acelaşi ideal. Este utilă celebrarea realizărilor şi a victoriilor pentru a se mobiliza şi în alţii energiile capabile de lucruri mari şi frumoase. Fără aşa ceva, oamenii pot avea tendinţa să se mulţumească numai cu ce au, fără a mai face vreun efort către progres. Iar ideile mari adesea pot fi aduse la concretizare numai cu ajutorul celor mulţi, dacă sunt susţinute şi aplicate consecvent.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top