Chiar dacă ziua de astăzi în sine este armonioasă, este Tripura Sundari ( puteţi citi mai pe larg despre semnificaţia ei la Aspectele săptămânii), totuşi, trebuie să facem eforturi ca să ne adaptăm, să facem faţă la situaţii noi, să ne organizăm viaţa în condiţii diferite. Este o bună cale de a progresa, căci aceia care trăiesc toată viaţa mereu la fel au prea puţine prilejuri de a învăţa lucruri noi. Nu trebuie să ne temem de nou, el vine ca să ne dezvăluie noi aspecte ale vieţii şi ale propriei noastre fiinţe. Aşezaţi-vă cu încredere şi clădiţi-vă o casă nouă sub noul cer, după cum simţiţi că este mai bine. Vom avea ceea ce clădim noi înşine.
Am spus toate acestea în primul rând pentru ca să ne bucurăm de pacea acestei zile, iar apoi pentru că trebuie să ne pregătim pentru tensiunile deja simţite ale zilelor următoare, pentru schimbările care se prefigurează în viitor.Este necesară o echilibrare a sentimentelor, o transformare a lor în gânduri frumoase şi luminoase, renunţând la dorinţa de a controla, de a domina. Este bine să ţinem cont că există întotdeauna o latură ascunsă, pe care nu o vedem dar care ne poate afecta deciziile pe care le luăm.
Energia fizică şi afectivă se îmbină armonios dacă lăsăm puţin la o parte analiza mentală, critică, sau lipsa de voinţă în acţiuni, este bine să încercăm să trăim profund momentele, nu doar să le analizăm. De aceea intuiţia să fie cea care decide în situaţii confuze. Ea este puternică astăzi, amplificată de Luna aflată în semnul Peştilor.
Ceea ce trebuie să facem în aceste zile extrem de dure, este să ne modelăm supleţea de spirit, toleranţa dar cel mai important, adaptabilitatea. Toate acestea le putem realiza rostind sincer nemulţumirile pe care le avem, cinstit, deschis, fără impulsivitate.
ORA PLANETARĂ A LUI VENUS
Învăţaţi că omul devine ceea ce are în vedere să devină. Dacă îşi repetă suficient de mult timp că este un mizerabil neputincios, el devine mizerabil şi neputincios. Dacă, dimpotrivă, îşi spune că este stăpânul vântului, al pământului dar mai ales propriul lui stăpân, el devine stăpânul vântului, al pământului şi descoperă că poate fi propriul lui stăpân. Şi dacă îşi spune să fie Dumnezeu, el va deveni Dumnezeu.
GRADUL SABIANAL ZILEI – 6 BALANŢĂ
UN OM PRIVEŞTE CUM IDEALURILE LUI PRIND FORMĂ ÎN VIZIUNEA SA LĂUNTRICĂ
Dacă ai un ideal în viaţă, el se va împlini. Dar a avea un ideal nu înseamnă doar să visezi la ceva şi apoi să aştepţi să se întâmple, ci să lucrezi continuu pentru a realiza acel ideal, şi păstrând permanent credinţa în împlinirea lui. Oamenii fără un ideal sunt debusolaţi şi nu ştiu ce le va aduce ziua de mâine. Dar omul care are un ideal ferm ştie întotdeauna ce are de făcut şi în ce direcţie merge.
GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 25 LEU
O CĂMILĂ MARE TRAVERSÂND UN DEŞERT VAST ŞI TEMUT
Fii pregătit şi pentru perioadele fără resurse, atunci trebuie să pui în valoare bogăţia din sufletul tău. Lipsa de resurse este o aparenţă, fiindcă atunci când îţi lipsesc resursele exterioare, trebuie să foloseşti la maximum resursele tale lăuntrice. Viaţa nu este formată doar din ceea ce se vede în afara noastră, ci mai ales din ceea ce izvorăşte din noi.