Mercur a revenit prin retrogradare, în semnul Scorpionului, ceea ce este puţin mai bine, măcar nu este şi în exil. De aceea putem analiza şi studia în profunzime toate problemele şi situaţiile cu care ne confruntăm, pregătindu-ne pentru luarea unor decizii, momentul potrivit fiind sâmbătă la conjuncţia inferioară dintre Soare şi Mercur, care deschide un ciclu de aproximativ 120 de zile, mai exact până în 4 martie 2013.
Chiron este staţionar direct, după aproape 6 luni a revenit la mişcarea directă, acum presându-ne pentru a ne înţelege şi accepta rănile sufleteşi, un pas obligatoriu spre vindecare. El este într-un frumos trigon în formare cu Saturn, motiv pentru care suntem mai responsabili, dar şi mai selectiv, înlăturând din viaţa noastră tot ce este perimat, sau ne împiedică să evoluăm.
Pe de altă parte maximul energetic al acestei perioade se acumulează undeva în planuri subtile sau profunde. Raţiunea are de suferit în acest moment, şi mai degrabă este un moment propice pentru promovarea unor principii noi şi înalte, decât pentru emiterea de măsuri concrete şi detaliate, care se pot dovedi ineficiente.
În general nu se poate spune despre această zi că este una prea armonioasă. Tensiunile, starea de agitaţie şi nemulţumirea ne vor urmări aproape toată ziua şi ne vor face să avem multe discuţii, mai ales principiale. Dacă nu ne vom stăpâni egoismul este posibil să pierdem oportunităţi importante sau să fim incapabil să valorificăm situaţiile avantajoase care apar.
Va exista tendinţa de a încerca să ne manifestăm cunoaşterea fără a fi prea siguri de ceea ce ştim. Cunoaşterea de sine este foarte importantă, la fel ca şi cercetarea spirituală. Mare atenţie la cuvintele pe care le rostim, pentru că vom fi judecaţi după ele. Nu ne vor fi permise minciunile sau prefăcătoria, şi în general ar trebui să ne axăm pe rezolvarea unor lucruri care necesită o realizare rapidă.
ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER
Un eremit mâncă un an întreg doar o dată pe săptămână. După sacrificiu, ceru lui Dumnezeu să îi dezvăluie adevărata semnificaţie a unor pasaje din Biblie. Nu auzi nici un răspuns.
“Câtă irosire de timp,” îşi spuse. “Am renunţat la atâtea şi Dumnezeu nici măcar nu a răspuns. Mai bine plec de aici şi caut un călugăr care să cunoască semnificaţia acelor versete.”
În acea clipă apăru un înger.
“Cele douăsprezece luni de post nu ţi-au folosit la altceva decât să te facă să te crezi mai bun decât ceilalţi şi Dumnezeu nu răspunde unei persoane vanitoase,” spuse îngerul.
“Dar când ai fost umil şi ai căutat ajutorul celorlalţi, Dumnezeu m-a trimis la tine!”
Şi îngerul îi explică tot ce voia să ştie.
GRADUL SABIANAL ZILEI – 24 SCORPION
MULŢIMI VENIND LA POALELE MUNTELUI CA SĂ ASCULTE UN OM INSPIRAT
Între admiraţie şi dispreţ este o diferenţă clară, cu efect concret. Dispreţul te face să te îndepărtezi de ceea ce crezi că nu-ţi poate oferi nimic bun, fiindcă ai impresia că tot ce ai este deja mult mai bun. Este o atitudine greşită, care te va face să nu poţi să vezi sau să accepţi ce-ţi poate oferi, totuşi, ceea ce dispreţuieşti. În schimb, admiraţia te apropie de ceea ce crezi că-ţi poate oferi ceva bun. Forţa ei este imensă, căci te face capabil să devii sau să dobândeşti tu însuţi ceea ce admiri. De pildă, când un om îţi vorbeşte cu înţelepciune, vei înţelege cu atât mai mult din cuvintele sale, cu cât îl admiri mai mult. Astfel te vei putea regăsi pe tine însuţi la cota înaltă a propriei tale admiraţii pentru înţelepciune, şi vei dobândi tu însuţi din acea înţelepciune. În viaţa ta, admiri ceea ce este cu adevărat mai important pentru tine?
GRADUL SABIAN AL LUI JUPITER – 13 GEMENI
UN PIANIST DE RENUME MONDIAL, DÂND UN CONCERT
Fiecare om are aptitudinile şi talentele sale, dar important nu este ce ai, ci mai ales cum foloseşti ceea ce ai. Dacă ştii să-ţi pui talentul şi abilităţile în serviciul celorlalţi, oferindu-le astfel tot ce poţi oferi mai bun, atunci viaţa ta poate fi plină de succes şi bucurii care se revarsă asupra tuturor. Depinde de tine să pui în valoare bogăţia pe care o stăpâneşti şi pe care nu ţi-o poate lua nimeni.