Săptămâna 18 – 24 noiembrie 2012

Această săptămână este guvernată de Mercur care se află în semnul Scorpionului, în mişcarea aparent retrogradă. Mercur, numit şi mesagerul zeilor, ne va aduce în săptămâna aceasta informaţii şi idei legate de domeniul specific activităţilor fiecărei persoane. Vom avea declicuri în gândire şi chiar idei profunde, mergând dincolo de aparenţe, cu luciditate.
Săptămâna este caracterizată prin dorinţa de a comunica, de a călătorii de a studia.
Săptămâna se află până miercuri seara la ora 23.50, când Soarele va trece în semnul Săgetătorului, sub semnul conjuncţiei dintre Soare şi Nodul Nord, ceea ce cu siguranţă aduce fiecăruia dintre noi un moment important, pe care de cele mai multe ori nu-l conştientizăm. În viaţa noastră ieri, astăzi sau mâine, au loc evenimente importante prin care ceva în destinul nostru se schimbă; efectul acestor evenimente se arată mai târziu, acum este momentul de început. Conjuncţia Soarelui cu Nodul Nord este anuală, practic ea se va repeta şi anul următor, tot în semnul Scorpionului, doar că atunci va fi un moment de materializare, mai concret decât acum, a tot ceea ce se iniţiază în aceste zile, în viaţa noastră, la nivel subtil. Probabil că mulţi dintre noi trec nepăsători peste toate acestea, tocmai pentru că nu suntem prezenţi în viaţa noastră, sau, aşa cum spune Anatol Basarab, Viaţa ne trăieşte pe noi, nu noi o trăim pe Ea. De aceea notaţi-vă pe o agendă tot ce simţiţi, oricât de mărunt vi se pare acel fapt, tot ce visaţi, pe cine întâlniţi, ce informaţii aflaţi. Merită făcut acest efort, pentru că odată ce am scris toate acestea, ele se fixează în memoria prezentă, adică devenim conştienţi, şi, vom reuşi să recunoaştem tot ce se întâmplă. În acest fel ne va fi mai uşor să acţionăm, să înţelegem, să vedem şi să ne adaptăm, evenimentelor care acum se iniţiază.
Această conjuncţie îl aduce alături şi pe Mercur, de aceea este evident că indiferent sub ce formă vom primi toate informaţiile de care avem nevoie. Deoarece conjuncţia are loc în semnul Scorpionului, care este un semn ascuns, greu de interpretat sau definit, complex şi oarecum evaziv, tot ce primim ca şi informaţie vine la un nivel extrem de subtil.
În plus aceste conjuncţii au loc în perioada în care Nodurile lunare sunt în mişcare directă, până marţi la ora 13.22, un lucru demn de remarcat, pentru că în aceste perioade, sunt forţate, grăbite, amplificate evenimentele.
În acelaşi timp ne dorim o viaţă orientată spre interior. Este important să acordăm intuiţiilor multă atenţie şi chiar suspiciunilor sau ghidării interioare. Mintea noastră va fi concentrată pentru a trata propriile crize, nedreptăţile, karma, sau imboldurile subconştiente.
Uneori vom simţi că este momentul să intrăm în lupta, dar să nu uităm că lupta are regulile ei, pe care trebuie să le respectăm. Dacă scopul luptei este doar victoria, cu orice preţ, atunci permanent vom fi expuşi riscului de a pierde atunci când suntem învinşi, iar câştigul adus de o victorie rămâne mereu efemer. Dacă, în schimb,  ne facem din lupta în sine, cu respectarea strictă a regulilor şi a adversarului, un pretext pentru progresul nostru personal şi al celor pe care îi reprezentăm, atunci putem descoperi că avem de câştigat chiar şi din înfrângeri. Trebuie să fim conştienţi că aspiraţiile şi ambiţiile suferă blocaje majore, care ne determină să fim şi mai insistenţi. De fapt vom trăi momente sau evenimente care ne vor determina să ne revoluţionăm gândirea; atitudinea curajoasă şi hotărârea cu care ne vom comunica părerile vor aduce deblocări şi odată cu ele realizările profesionale pe care le dorim.
Săptămâna aceasta Soarele trece în semnul Săgetătorului, de unde va forma imediat o cuadratură cu Neptun, ceea ce ne va determina să avem excese de personalitate, tocmai din dorinţa de a ne face remarcaţi, evident prin aceasta doar amplificând tensiunile deja existente.
Apoi Venus va trece în semnul Scorpionului, semn de exil, ceea ce va aduce o distanţare în relaţii, dar în schimb va amplifica creativitatea. De aici Venus formează trigon cu Neptun, aspect care ne face visători, romantici, atenţi la nevoile sufleteşti. De aceea este foarte posibil să ne pierdem în reverie, să ne refugiem într-o lume imaginară în care ne simţim protejaţi.
Marte va amplifica cuadratura existentă dintre Uranus şi Pluton prin apropierea de Pluton formând cuadratură cu Uranus. Este un aspect dur, care ne influenţează întreaga săptămână, făcându-ne impulsivi, nerăbdători, lipsiţi de tac şi evident supuşi greşelilor. Maximul acestui aspect este vineri, când trebuie să fim extrem de prudenţi, să evităm discuţiile contradictorii, călătoriile, riscul unor evenimente violente, brutale, fiind foarte mare. La momentul aspectului Luna este în conjuncţie cu Uranus ceea ce amplifică şi mai mult tensiunile, încordarea şi face imposibil controlul. Atenţie la transmisiile datelor pe net, la aparatura electronică, la explozii, sau răbufniri emoţionale, violenţa lor poate aduce grave probleme fizice. Avem posibilitatea de a aborda într-un mod elevat problemele care apar, oricât de provocatoare ar fi, dar mai ales putem să facem o autoanaliză atentă privind posibilităţile noastre fizice, voinţa şi ţelurile vizate.
Idealurile noastre, în schimb,  trebuie hrănite pentru a ajunge să se împlinească. Cum am putea ajunge să realizăm lucrurile în care am încetat să mai credem? Chiar dacă este vorba de gesturi mărunte, ele trebuie făcute consecvent, zi de zi, pentru ca prin ele să se poată împlini viaţa noastră aşa cum o dorim. Să învăţăm să facem în fiecare zi cel puţin un pas către ţinta pe care ne-am propus-o, altfel este uşor să ne abatem din drum. Totul se desfăşoară în cicluri care se repetă, dar depinde de noi ca fiecare repetare să fie mai frumoasă. Dacă repetăm aceleaşi erori, repetările devin de-a dreptul chinuitoare, şi la fel viaţa noastră. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de jocul ameţitor al iluziilor care se perindă prin faţa ochilor. Să privim în locul care dă stabilitate vieţii, şi să ne construim echilibrul lăuntric bazat pe valori care nu sunt afectate de roata vieţii.
 
Dumnezeu şi-a luat suflet din El şi l-a transformat în Frumuseţe. Apoi a înzestrat-o cu toată graţia şi bunătatea. I-a dat cupa fericirii şi i-a spus: ”Nu bea din această cupă dacă nu uiţi de trecut şi de viitor, căci fericirea nu este decât prezentul.” Şi i-a mai dat cupa suferinţei şi i-a spus: ” Bea din această cupă şi vei înţelege sensul momentelor fugare de bucurie ale vieţii, căci suferinţa este pretutindeni.”
Iar Dumnezeu i-a dat dragoste, care ar fi părăsit-o pentru totdeauna la primul freamăt al satisfacţiei lumeşti, şi blândeţe, care ar fi dispărut la prima conştientizare a tânguirii.
Şi i-a dat înţelepciune din ceruri care să o conducă pe calea cea dreaptă şi a aşezat-o în adâncul inimii ei. I-a mai dat şi un ochi cu care să vadă nevăzutul şi a sădit în ea afecţiunea şi bunătatea pentru toate cele care există. A îmbrăcat-o cu veşmântul speranţei ţesut de îngerii din ceruri în culorile curcubeului. Şi a învăluit-o în umbra haosului, care este naşterea vieţii şi a luminii.
Apoi, Dumnezeu a luat foc din cuptorul urii, vând uscat din deşertul ignoranţei, fire de nisip ascuţite şi tăioase de pe malul egoismului, pământ putred de sub picioarele vremii, le-a amestecat pe toate şi a făcut Bărbatul. I-a dat o putere oarbă care se dezlănţuie şi îl duce la nebunia ce nu se stinge decât în faţa slăvirii dorinţei. I-a dat viaţă, care este oglinda morţii.
Iar apoi Dumnezeu a râs şi a plâns. A simţit o dragoste şi o milă covârşitoare pentru Bărbat şi l-a luat sub oblăduirea Sa.
 
Kahlil Gibran, autorul rândurilor de mai sus, este de origine libanez, dintr-o familie maronită. Este cunoscut ca şi pictor, dar eu cred că a scris ca şi cum ar fi pictat, el îndemânându-ne întotdeauna să redescoperim partea spirituală a vieţii.
De câte ori îmi este greu deschid întâmplător, oricare dintre cărţile lui, la orice pagină şi citesc. Asta am citit astăzi pentru aceste vremuri paradoxale, greu de înţeles şi trăit.
 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top