Ca orice zi marţiană care se respectă, azit evident că sunt tensiuni, unele dintre ele inexplicabile, adică, lipsite de un fond real. Pur şi simplu avem chef de harţă şi căutăm nod în papură, la tot ceea ce fac alţii, sau la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Evident că din acest motiv atmosfera este încărcată şi apăsătoare, presantă chiar. Ne dorim să obţinem confirmări, în loc să acţionăm noi şi să facem schimbări, vrem să ni se dea dreptate fără a încerca să ne susţinem cauza, vrem, vrem, vrem…Cred că cel mai potrivit ar fi să ne oprim puţin din această cursă escaladantă, pentru a medita, pentru a ne interioriza şi a primi răspunsul subtil, cine crede, cu ajutorul îngerilor, la ceea ce avem efectiv de făcut. Oricum cuvântul la ordinea zilei este ajustarea, dar pentru aceasta înseamnă recunoaştere, renunţare şi acceptarea că trebuie să mai lăsăm şi de la noi pentru a reuşi.
Este foarte posibil şi probabil ca toate trăirile de acum să aibă multe semnificaţii dar pe care nu avem discernământul de a le înţelege aşa cum ar trebui, de aceea poate că este necesar să scriem tot ce simţim sau trăim, desluşirea acestor senzaţii făcându-se mai târziu, la timpul potrivit.
Adesea, nu ştim ce să spunem, dar dacă avem încredere, cuvintele vor veni. Mesajul va fi transmis prin noi.
Adesea, nu ştim ce să facem, dar dacă inspirăm profund şi avem încredere pe masură ce înaintăm, ni se va deschide o uşă.
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Aproape orice lucru din viaţa noastră poate avea, în funcţie de anumite contexte, atât părţi bune, pline de lumină cât şi părţi mai umbrite. Adevarul stă ascuns, iar cel mai greu lucru când căutăm adevărul este faptul că îl găsim. A avea curaj de a fi tu însuţi înseamnă a-ţi asuma riscul de a te afirma.
GRADUL SABIANAL ZILEI – 29 SCORPION
O INDIANCĂ PLEDÂND ÎN FAŢA ŞEFULUI DE TRIB PENTRU VIAŢA COPIILOR EI
Trebuie să ai curajul să-ţi susţii ideile şi principiile, chiar şi în faţa celei mai înalte autorităţi, în acele momente în care ele sunt puse la îndoială. Dacă nu poţi face asta, înseamnă că tu însuţi te îndoieşti de ele, şi atunci este limpede că trebuie să le perfecţionezi, să le îmbunătăţeşti sau chiar să le schimbi radical. Dar de cele mai multe ori investim energie sufletească numai în lucrurile cu adevărat valoroase, şi atunci merită să le susţinem cu tărie pentru a le ajuta să crească în viaţa noastră.
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 3 CAPRICORN
SUFLETUL OMENESC, AVID DE NOI EXPERIENŢE, CAUTĂ SĂ SE ÎNTRUPEZE
Fiinţa noastră învaţă, în viaţă, din rolurile pe care şi le asumă de-a lungul timpului. La un moment dat simţim în mod natural nevoia să trecem mai departe, să ne asumam un rol nou, ca să învăţăm o noua lecţie atunci când am încheiat-o pe cea curentă. Când simţim această nevoie de a trece la ceva nou, dar fără să regretăm şi fără să respirăm uşuraţi că lăsăm în urmă vechiul rol, este cel mai bun semn că lecţia lui a fost învăţată. Dar dacă trecem la ceva nou doar ca să scăpăm de rolul vechi, acesta este un semn că lecţia veche nu a fost parcursa în întregime şi elementele ei vor apare din nou în viaţa noastră.