26 noiembrie 2012

Astăzi Mercur este staţionar direct, adică să pregăteşte să revină la mişcarea directă după 3 săptămâni în care ne-a cam blocat financiar, comercial şi comunicaţional. De aceea astăzi ne este dificil să terminăm tot ceea ce ne propunem, de aceea ar trebui să acordăm mai mult timp decât cel necesar ori cărei acţiuni pe care o demarăm. De fapt ne va fi greu să ne concentrăm mai ales mental şi suntem cam distraţi. Totuşi optimismul ne va face să depăşim toate obstacolele, chiar şi cele mai dificile cu zâmbetul pe buze.
Chiar atunci când lucrurile par să stagneze, în profunzimea lor se pregătesc continuu noi schimbări. Esenţa progresului este schimbarea, şi viaţa nu stă pe loc nici o clipă. Să fim conştienţi de asta şi să nu te păcălim cu formule de genul „asta este, nu se mai poate face nimic” sau „este greu să schimbi lucrurile”.  Să fim mereu pregătiţi să acceptăm schimbările bune, şi să căutăm  să facem schimbările necesare în viaţa noastră, la momentul potrivit, dacă vrem să mergem spre mai bine.
Tot astăzi Soarele şi Uranus sunt în trigon, de acea putem avea idei constructive, putem fi creativi sau imaginativi, totuşi toate acestea ar trebui să aibă un fundament real, o bază solidă, practică. Ceea ce ne este testat acum, este simţul practic şi tenacitatea. Aici cred că intervine cuadratura dintre Soare şi Chiron, care astăzi ne dă o tensiune interioară deosebită, pentru că ne determină să analizăm , să ţinem cont de intuiţie şi astfel să ne descoperim capacitatea de a anticipa.
Pentru corectarea anumitor probleme din prezent este necesară o corectare a trecutului, dar asta nu înseamnă modificarea trecutului în sine, fiindcă el nu mai poate fi schimbat. Ce s-a întâmplat rămâne asa cum s-a întâmplat. Dar se poate modifica atitudinea interioară, prin decizii si atitudini noi, capabile să creeze rezultate noi în viitor. În felul acesta, viata noastră poate evolua spre mai bine, spre acele realizări dorite sau fireşti, conforme cu idealurile noastre.

ORA PLANETARĂ A LUNII
Călugării Zen, când vor să mediteze, se aşează în faţa unei stânci şi spun: “Acum voi aştepta ca această stâncă să crească un pic.”
Spune maestrul: “ Fiecare lucru din jurul nostru este în continuă schimbare. În fiecare zi soarele străluceşte peste o lume nouă. Ceea ce numim rutină este o zi plină de noi propuneri si oportunităţi. Dar noi nu percepem că fiecare zi e diferită de celelalte. Astăzi, undeva, o comoară ne aşteaptă. Poate fi un zâmbet, poate fi o mare victorie – nu are importanţă. Nimic nu e plictisitor, pentru că totul se schimbă constant. Plictiseala nu face parte din lume.
 
GRADUL SABIANAL ZILEI – 5 SĂGETĂTOR
O BUFNIŢĂ BĂTRÂNĂ ÎNTR-UN COPAC
Mai multă înţelepciune dobândesc aceia care tac şi observă atent, şi reflectează profund la ceea ce văd, decât aceia care se lasă imediat copleşiţi de emoţii, privesc lucrurile superficial şi refuză să cugete mai atent la ele. Învaţă să vezi lucrurile cu detaşare, dintr-un punct de vedere în care te poţi ridica mai presus de ele, şi vei putea să vezi situaţia în ansamblu, şi chiar soluţionarea ei.
 
GRADUL SABIAN AL LUNII – 9 TAUR
UN POM DE CRĂCIUN ÎMPODOBIT
Viaţa are de toate pentru toţi. Fiecare om se poate bucura de abundenţă, de bogăţie, atâta vreme cât prin bogăţie se înţelege ceea ce are nevoie fiecare, şi nu tot ceea ce îşi doreşte fiecare fără să aibă nevoie. Dar, ca şi în faţa pomului de Crăciun, şi în faţa Vieţii trebuie să ai starea de spirit necesară ca să te poţi bucura de daruri. Fără starea de spirit a bucuriei, degeaba ai în faţă un pom plin cu daruri, fiindcă probabil nu le vei băga în seamă.
 
ASPECTELE ZILEI
Soarele în Săgetător în trigon cu Uranus în mişcare aparent retrogradă în Berbec
Soarele şi Uranus în mişcare aparent retrogradă formează un frumos trigon în semne de foc. El este creativ şi emoţional, făcându-ne să reacţionăm, să ne revoltăm şi să luptăm pentru a ne afirma personalitatea. Dar nu este vorba despre o luptă sângeroasă sau dură ci de una la nivel mental, de găsirea armoniei şi acţionarea cu calm, de stăpânire a situaţiilor şi evenimentelor neaşteptate, de  înţelegere.
Acest aspect dezvoltă altruismul, aduce expansiunea conştiinţei şi originalitate, dar şi un pronunţat gust pentru progres. Este posibil ca acţiunile noastre să găsească protectori influenţi, iar toate acţiunile noi să înceapă s se concretizeze.
 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top