8 ianuarie 2013

Astăzi este o zi tensionată, fără a exista un motiv anume, avem o stare de nemulţumire, fiind răscolite toate temerile şi neîmplinirile noastre. Cuadratura dintre Marte şi Saturn, se resimte din plin şi astăzi şi ne creează toate aceste stări, prin care nu ne regăsim valoarea şi locul, suntem profund nemulţumiţi. Acţiunile pe care Marte ne ajută să le facem sunt inspirate – este doar ziua lui Marte – clare, decise. El se află sub puternicele influenţe ale Lui Saturn Lilith şi Uranus, iar energia pe care o resimţim este foarte important să o folosim pentru a concretiza cât mai multe activităţi.
De aceea această zi putem să o simţim foarte agitată şi tensionată, mai ales dacă nu reuşim să ne atingem obiectivele, sau plină de reuşite dacă ne ordonăm activităţile.
Trebuie evitate emoţiile explozive, agresivitatea sau pasiunile neînfrânte. Este bine să fim maleabili şi împăciuitori. Stă în puterea noastră de a transforma furia în dragoste.
În concluzie energia marţiană putem să o folosim în orice tip de luptă ca voinţa puterii de realizare a idealurilor. Acest fapt poate însemna controversă intelectuală care poate deveni foarte animată şi emoţională. Este o zi bună dacă doriţi să fiţi reformatori sau critici ai nedreptăţii sociale.
Suntem excesiv de dominanţi, mai ales pentru că dorim să distrugem în noi structurile vechi, să ne schimbăm imaginea, ceea ce ne face excesiv de emoţional, manifestându-ne puternic.
Conflictele pot apare de cele mai multe ori din interpretările eronate ale situaţiilor, de aceea este necesară stăpânirea de sine.
În plus până la ora 11.00, Luna este fără direcţie şi de aceea este posibil să ne simţim destul de confuzi şi lipsiţi de eficienţă sau concentrare.
Cred că cel mai important ar fi să nu forţăm lucrurile, să urmăm cursul pe care viaţa ni-l oferă, este singura modalitate de a intra în armonie cu Universul şi a fi echilibraţi şi mai puţin afectaţi de aspectele tensionate ale acestei perioade.
Intuiţia şi cercetarea spirituală sunt cele mai favorizate, în plus aducându-ne prezenţă de spirit şi o abordare corectă a problemelor. Poate că ar fi potrivit să analizăm cu mare atenţie evenimentele care se petrec în jurul nostru, ele ne dau răspunsuri la multe întrebări care ne frământă şi, în plus, ne deschid capitole noi în ceea ce înseamnă cunoaşterea de sine dar şi a celor din preajma noastră.
Expansiunea, intuiţia şi generozitatea ne vor ajuta să depăşim cu mai multă uşurinţă tensiunile acestei perioade,  sau chiar să ne relansăm în domeniul vieţii personale.
 
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Este bine să reflectăm le relaţiile pe care le avem, din toate perspectivele, să le continuăm pe cele care sunt bune şi să renunţăm la cele care ne trag înapoi. Oricum sunt valoroase acelea care prin unirea forţelor ne dau puterea de a face ceea ce nu puteam face singuri, astfel şi relaţiile vor căpăta un nou sens. Încercaţi să aduceţi la suprafaţă gândurile şi sentimentele care v-au făcut rău, care v-au măcinat. Dar mai ales înlăturaţi toate temerile, regeneraţi-vă puterea gândului, forţa minţii, sănătatea.
 
GRADUL SABIANAL ZILEI – 18 CAPRICORN
STEAGUL BRITANIC E ARBORAT PE UN VAS BRITANIC DE RĂZBOI
Când te confrunţi cu situaţii în care trebuie să acţionezi în forţa, nu ai de ce să-ti ascunzi identitatea sau motivaţiile, daca ele sunt bine intenţionate şi corect fundamentate. Numai cei care nu au încredere în propriile lor motivaţii şi nu îndrăznesc să-şi asume responsabilitatea propriilor fapte vor ezita să înalţe propriul steag pe catarg atunci când acţionează. Anonimatul îi ascunde numai pe aceia cărora le este jenă de propriile lor acţiuni.
 
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 10 VĂRSĂTOR
O POPULARITATE CARE SE DOVEDEŞTE TRECĂTOARE
Impresia pe care o faci altora este o stare trecătoare dacă ea nu face parte din fiinţa ta lăuntrică, astfel încât să o poţi genera permanent şi fără efort. Adesea trecem prin situaţii în care provocăm impresii puternice, iar a doua zi toată lumea pare că a uitat deja. Emoţiile sunt stări foarte mobile, oamenii trec uşor de la una la alta, şi ceea ce rămâne sunt acţiunile lor. Nu te ambala pentru ceea ce mâine poate părea un vis. Ai grijă de lucrurile stabile din viaţa ta, cu care trăieşti în fiecare zi, şi bucură-te de urcuşuri şi de coborâşuri cu aceeaşi linişte, fiindcă şi unele şi altele sunt doar etape pe un drum mai lung.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top