Această săptămână este guvernată de planeta Jupiter, care este considerat, teoretic, Marele benefic al zodiacului, sau Generosul s-ar mai putea numi. Am spus teoretic, căci, de această dată, Jupiter aflat în exil, adică la fel ca un exilat, oricât ar vrea să-şi ajute părinţii, prietenii, rudele, nu poate să o facă cum ar trebui, pentru că se află la o mare distanţă şi nu are nici o posibilitatea de a acţiona direct. Deci efectele lui asupra noastră sunt slabe şi mult atenuate; în plus este şi retrograd, dar într-o poziţie şi mai delicată, adică staţionar direct, pregătindu-se să revină la mersul direct. Şi această poziţie este extrem de dură, pentru că dacă ar fi să dăm o imagine simbolică, este ca cea a unui limitări, ca atunci când suntem forţaţi să stăm acasă, arest la domiciliu, tocmai când aveam atâtea de făcut sau acţionat. Adică nimic nu ne prea iese, iar noi în loc să stăm liniştiţi pe un fotoliu şi să lăsăm evenimentele să se deruleze, ne zbatem, ne agităm, ne forţăm să acţionăm. De fapt acest arest la domiciliu ne împiedică să greşim, ne dă timp de reflecţie sau ne aduce în faţa ochilor evenimente importante, dar, noi, prin grabă şi din dorinţa de a controla, le ratăm şi cădem din nou în plasa acelor greşeli care peste un timp, vor determina acţiuni din exterior care ne vor readuce în acelaşi punct sau în aceiaşi conjunctură doar că, de această dată, cu preţul unor suferinţe sau pierderi. Personal, consider că perioada staţionar directă a unei planete este cea mai importantă, pentru că ea ne aduce în faţa ochilor, foarte clar, ceea ce avem nevoie să vedem. De aceea recomand ca toată această săptămână să fim mai rezervaţi în acţiuni, să studiem, să analizăm, să ne informăm, să aşteptăm liniştiţi ca lucrurile să vină spre noi.
Când spun aceasta mă refer să fim observatori, să privim cu atenţie toate detaliile, să ne propunem ca 5 minute pe zi să avem gânduri bune şi frumoase orientate către ceilalţi oameni, să ne imaginăm, în loc să criticăm, cum am face noi cel mai bine, ”cutare” lucru, dacă am fi în pielea acelei persoane sau situaţii. Spun toate acestea căci Jupiter aflat în semnul Gemenilor operează cu planul mental, cu planul gândurilor şi ideilor noastre, cu informaţiile şi cunoaşterea pe care o avem fiecare. Dar fiecare face parte dintr-o familie, dintr-o societate, dintr-un grup, o firmă, un oraş, o ţară, un continent, interferând cu planul mental colectiv al fiecăreia dintre ele de la mic la mare. De aceea este covârşitor de important ce gândeşte fiecare dintre noi acum, soluţiile pe care le găseşte la o situaţie de impas, pentru că această idee, gând, soluţie, este preluată extrem de rapid şi poate ajunge acolo unde este necesar, rezolvând în acest fel problema apărută. Evident că tot ce spun se întâmplă la nivel subtil, dar puteţi observa, făcând un joc simplu, cu cea mai apropiată persoană care are o problemă şi evident nu vede o rezolvare, se zbate, nu ascultă şi nu aude sfaturile bune din jur; deci spuneţi o rugăciune iar apoi rugaţi-l pe Arhanghelul Gabirel să-i transmită ideea sau părerea la problema în cauză, apoi aşteptaţi şi analizaţi rezultatul, este de-a dreptul uimitor. În acest ciclu merg numai ideile etice, morale, juste, înalt spirituale, evident, nu-i aşa?!
Dar, înainte de a face acest lucru pentru alţii, ar fi bine să-l facem pentru noi.
Revenind la chestii mai concrete, miercuri la ora 13.37, Jupiter trece încet, încet, la mişcarea directă, practic din 2 februarie mişcându-se câte puţin şi abia din 18 februarie revenind la mersul să direct rapid, până atunci presându-ne să înţelegem ce avem de înţeles fiecare. Dar, această săptămână, fiind guvernată de Jupiter, este cea mai dură, cea mai presantă, obligând transformarea şi înţelegerea, iar ziua de joi este cea în care se impune extrem de multă atenţie, fiind guvernată de Jupiter, iar Soarele formând cuadratura crescătoare cu Saturn, care este dură, ne obligă, ne forţează, ne învaţă, scoate la lumină tot ce este mai frumos din noi, doar că şlefuind, operând, făcând incizii dureroase. Vindecarea şi rezultatele vor apare şi se vor vedea abia în jurul datei de 20 aprilie.
Spuneam mai devreme de cuadratura dintre Saturn şi Soare, este un aspect anual, care se poate asemăna cu Primul Pătrar, adică este un moment de conştientizare a greşelilor, de acceptare a lor şi de efectuare a ajustărilor necesare, reparaţiilor, dar, doar la nivel mental, de înţelegere – acest aspect se formează joi la ora 0.48 dar îl vom resimţi puternic întreaga săptămână (acţiunea concretă ar trebui lăsată pentru săptămâna viitoare). Apoi acest aspect ne aduce o dorinţă acută de a fi singuri, noi cu noi înşine, de a ne căuta răspunsuri, dar mai ales de a lucra asupra personalităţii noastre, de a studia, de a acumula informaţii şi de a analiza. Tot ce contează în această săptămână este de a avem o minte structurată, calmă, liniştită, pentru că putem primi informaţii importante, inspirate din Înalturi, fiind ca un fel de proces de iluminare. Orice altă atitudine sau acţiune, se desfăşoară cu dificultate, ne agită, ne presează, pierzându-ne luciditatea şi fermitatea. sunt de evitat negocierile, deciziile importante sau semnarea unor contracte pe termen lung. În această zonă lucrurile se mişcă greu, fiind oarecum forţaţi să luăm decizii care nu ne vor avantaja din punct de vedere material.
Sâmbătă Marte şi Venus îşi schimbă semnele, aşa încât Marte trece în semnul de exil al Peştilor, domolindu-ne puţin nerăbdarea şi aducând un soi de senzaţie de plutire, iar Venus trece în semnul Vărsătorului, unde este mai animată, mai lipsită de prejudecăţi, mai dornică de libertate, acţionând într-un fel neaşteptat asupra relaţiilor noastre sentimentale, dar aducându-ne creativitate şi inspiraţie.
Trebuie amintit că săptămâna începe cu Luna Plină de duminică, despre care am scris un articol separat, care ne influenţează şi întreaga zi de luni, impunându-se multă prudenţă şi tact.
Toată săptămâna se recomandă multă prudenţă în călătorii şi la condus, dar şi la sănătate, sistemul imunitar este afectat şi la fel metabolismul iar vitalitatea lasă de dorit. Atenţie sporită şi sâmbătă până la ora 14.00, căci suntem deosebit de distraţi şi confuzi.
Miercuri 30 ianuarie sunt Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan Gură de Aur o sărbătoare ortodoxă foarte mare, sărbătoarea a fost inclusă în calendar pentru a se pune punct disputei existente între comunităţile creştine pe tema: care este cel mai mare teolog dintre cei trei ierarhi?
Sfântul Ioan Gură de Aur, se spune că dezleagă gura păsărilor, care încep să cânte. Sfântul este prăznuit mai ales de fetele tinere, care cred că astfel vor avea noroc.
În aceasta zi, în calendarul popular găsim Trisfetiţele, zi de sărbătoare în care, sub ameninţarea feluritelor beteşuguri, lucrul în casa era strict interzis femeilor. Trisfetiţele îi pedepsesc pe cei care nu respectă sărbătoarea, ologindu-i, luându-le vederea şi minţile. Se spune de asemenea ca, în această zi, grâul neîncolţit toamna răsare sub zăpada.
Vineri 1 februarie este sărbătoarea Sfântului Trifon, care prefaţează anul pomi-viticol, de aceea în această zi se stropesc pomii cu agheasmă şi se fumegă. Pomicultorii şi viticultori ţin post în această zi ca să aibă un an bogat în fructe şi struguri. Sfântul Trifon mai este numit şi patronul tuturor insectelor.
Sâmbătă 2 februarie, se sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului, sunt 40 de zile de la naşterea lui Iisus, perioadă după care pruncii şi mamele merg la biserică, primii pentru a fi botezaţi iar femeile pentru moliftă. În ziua praznicului, este bine ca mamele ai căror copii sunt bolnavi să dăruiască lucruri de îmbrăcăminte copiilor săraci.
Se mai spune că nu este bine să se facă nuntă în această zi pentru că nu aduce noroc mirilor
Se considera că în aceasta zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic, în popor fiind denumită ziua Ursului.
Un om venise la o slujbă cu copilul sau retardat. Omul era îngrijorat, stătea cu ochii pe băiat, căci se temea să nu facă ceva necugetat. După ce rugăciunile fură spuse, băiatul îl întrebă pe tata: „Am un fluier, pot să cânt la el?”.
Tatăl spuse: „Categoric nu. Unde ţi-e fluierul?”.
Băiatul i-a arătat că îl avea în buzunar, iar tatăl a continuat să stea cu ochii pe băiat, dar şi pe acel buzunar. Cum atunci toata lumea a început să danseze, tatăl a uitat de fluier şi de băiat şi a dansat şi el. Hassizii erau oameni veseli, dansatori – toată crema iudaismului era acolo prezentă.
Când toată lumea se ruga la Dumnezeu şi dansa, dintr-o data băiatul n-a mai rezistat. Şi-a scos fluierul şi a suflat în el. Toţi au fost şocaţi, însă Baal Shem, rabinul, a venit, l-a îmbrăţişat si a spus:
„Rugăciunile noastre sunt auzite. Fără acest fluier totul era zadarnic, pentru ca acest fluier este singurul lucru spontan de aici. Restul e ritual”.
Nu lăsa ca viaţa ta să devină un ritual mort. Lasă să existe şi momente inexplicabile, lasă să existe şi câteva lucruri misterioase, care nu pot fi explicate raţional.