29 ianuarie 2013

Astăzi este ziua lui Marte, care se află în semnul Vărăsătorului, oarecum neaspectat, ceea ce-i conferă o doză şi mai mare de forţă, în sensul că poate acţiona destul de neaşteptat, impulsiv, acolo unde suntem cel mai puţin pregătiţi. Este o zi în care pot avea loc schimbări neaşteptate, atât în sens bun cât şi în sens rău, oricum evitaţi pasivitatea, orice fel de activitate ne consumă din energiile şi gândurile negative.
Ne pot fi testate încrederea, credinţa, sau orice alte sentimente. Este important să fim atenţi la toate mesajele pe care le primim, să fim prudenţi şi reţinuţi, fiind greu de prezis ceva cu certitudine. De aceea este uşor să greşim, dar la fel de uşor putem evita acest lucru, dacă suntem atenţi, prezenţi, receptivi la mesajele subtile pe care le primim.
Este o zi provocatoare, greu de controlat, mai ales că Luna intrată în semnul Fecioarei, este şi ea într-o poziţie dificilă, formând opoziţie cu Neptun şi Chiron şi cuadratură cu Jupiter staşionar direct. Din acest motiv avem tendinţa de a critica, de a analiza greşelile celor din jur, de a ne găsi justificări la nereuşite, dar, mai ales de a acorda o importannţă excesiv de mare detaliilor, ceea ce ne face să pierdem din vedere esenţialul. Cred că toate tensiunile şi spaimele noastre se pot rezolva foarte uşor dacă acceptăm că fiecare om poate vedea lucrurile până la adâncimea la care poate pătrunde. Unii oameni trăiesc doar la nivelul fizic al vieţii, se ocupă doar de ce vor consuma şi în ce condiţii vor trăi. Alţii sunt sensibili şi la ceea se întâmplă în sufletul lor, şi ştiu să-şi folosească emoţiile pentru a-şi conduce viaţa înţelept. Iar alţii ştiu că viaţa are şi un sens spiritual, abstract şi totuşi cel mai important. Aceia reuşesc să-i uimească pe ceilalţi prin libertatea şi puterea lor. Dar nu uimirea este scopul vieţii, ci să fim fericiţi.
Soarele formează un trigon cu Vesta, şi ea staţionară, ceea ce ne ajută să ne putem concentra mai ales acolo unde există muncă depusă cu pasiune, încredere în resursele proprii şi multă dedicare.
Este bine să evităm impulsivitatea, să ne repliem pentru a  ne pregăti de un nou asalt. Creativitatea celor care scriu, se va manifesta prin capacitatea de a-şi transpune emoţiile şi trăirile cu multă pasiune, câştigând prin spontaneitate şi impetuozitate. Sunt importante scopurile şi acţiunile către care sunt îndreptate voinţa şi imaginaţia, fiind posibile reuşite frumoase mai ales datorate puterii credinţei în propriile idealuri.
 
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Este important să lăsăm în urmă ceea ce nu ştim. În primul rând nu ştim dacă trecutul se va repeta. Vechile tipare se pot dizolva, sau pot reapare. Ştim doar cum ne simţim faţă de ce se întâmplă acum, trebuie să acceptăm această idee şi să fim cinstiţi cu noi înşine. Putem să recunoaştem faţă de noi ce putem şi ce nu putem face şi ce angajamente ne putem lua.
Lucrurile se pot schimba dar nu putem trăi în acest moment mizând doar pe schimbări.Trebuie să fim acolo unde suntem, nu acolo unde vrem să fim.
 
GRADUL SABIANAL ZILEI – 10 VĂRSĂTOR
O POPULARITATE CARE SE DOVEDESTE TRECATOARE
Impresia pe care o faci altora este o stare trecatoare daca ea nu face parte din fiinta ta launtrica, astfel incat sa o poti genera permanent si fara efort. Adesea trecem prin situatii in care provocam impresii puternice, iar a doua zi toata lumea pare ca a uitat deja. Emotiile sunt stari foarte mobile, oamenii trec usor de la una la alta, si ceea ce ramane sunt actiunile lor. Nu te ambala pentru ceea ce maine poate parea un vis. Ai grija de lucrurile stabile din viata ta, cu care traiesti in fiecare zi, si bucura-te de urcusuri si de coborasuri cu aceeasi liniste, fiindca si unele si altele sunt doar etape pe un drum mai lung.
 
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 27 VĂRSĂTOR
UN VAS ANTIC DIN LUT, PLIN CU VIOLETE PROASPETE
Deşi în viaţa modernă ne-am înconjurat de tot felul de aparate şi dispozitive tehnice, nimic nu se poate compara cu simplitatea şi frumuseţea vieţii. Nu trebuie să uităm că omul este strâns unit cu natura şi că din natură îşi trage resursele şi energiile întreaga societate umana modernă. Respectarea şi cunoaşterea naturii, descifrarea tainelor ei şi apărarea vieţii în toate formele, iată lucruri la care oamenii ar trebui să ţină mai mult decât la funcţii, bani sau celebritate. Aminteşte-ţi mereu că eşti un copil al universului, şi că universul este mult mai vast şi mai plin de bogăţii decât se poate vedea de la un colţ de birou.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top